Cu ocazia unui pelerinaj la Sfântul Munte Athos, în ziua de miercuri, 3 septembrie 2025, în foişorul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, am avut bucuria de a-l asculta şi de a dialoga cu Părintele Teologos – nume predestinat parcă pentru un teolog atât de profund şi de ancorat în realitate. Mulţi dintre noi îl cunoşteam din videoclipurile postate pe canalul de Youtube – „O Chilie Athonită. Bucurii din Sfântul Munte”, care are circa 85.000 de abonați și peste 14 milioane de vizualizări.
Sper ca, la un moment dat, Părintele Teologos să îşi transcrie aceste conferinţe online şi să le publice, căci Cuvioşia sa a recunoscut într-un interviu: „Am văzut că în timp oamenii nu mai citesc. E o mare dramă, eu n-aș dori să fac activitatea de misiune pe online și pe vizual, aș dori să scriu. Din multe motive, scrisul este mult mai concentrat, poate să genereze un mod de gândire mult mai adânc, pentru că cititul este un proces mult mai lent și, deci, omul se poate concentra mult mai bine (subl. I.R.), însă, din păcate, astăzi asta e, oamenii nu mai citesc. E o mare dramă. Și, din cauza asta, noi ne smerim, ne adaptăm vremurilor, și facem această activitate…” (Cf. Părintele Teologos, fostul IT-ist care și-a găsit răspunsurile în credință: „Tehnologia de astăzi a depășit de mult pragul utilului și a intrat în pragul plăcerii”. Data accesării: 27 septembrie 2025).
Grupului nostru de pelerini clujeni i s-au alăturat încă alte două grupuri din ţară. Toţi am ascultat, cu emoţie şi interes, cele spuse de Părintele Teologos.
Am reunit cele notate atunci într-un text, pe care l-am trimis Părintelui Teologos, pentru a-l revedea şi a ne da binecuvântarea să-l publicăm în paginile unei reviste cu profil religios (poate Renaşterea sau Tabor, ambele fiind organe ale Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului).
*
Dragii mei,
Aş începe prin a vă spune că trebuie neapărat să vedem minuni în viaţa noastră. Şi nu mă refer aici – Ferească Dumnezeu! – la minuni, aşa cum găsim prin cărţi, acestea există, într-adevăr, să ştiţi. Vorbesc de faptul că noi trebuie sa vedem înlăuntrul nostru o minune, o transformare în viaţa noastră: din viermii care suntem, în fluturii care au fost proiectaţi să devenim. Dacă vom căuta altfel de minuni, să ştiţi că în ele intră Diavolul, care este un tip de minte foarte concret şi foarte activ. (Vă pot da dovezi concrete ale existenţei Diavolului.) Intră Diavolul şi foloseşte această dorinţă a noastră de minuni şi fenomene supranaturale…
Trebuie să ştim cum acţionează Hristos, să ştim cum vorbeşte Hristos, pentru ca noi să putem urma acest model. Şi asta o ştim din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi – pe care nu-i citim, să fim serioşi! Şi după aceea să ştim din experienţă, experienţă pe care trebuie să o validăm cu conducătorul nostru duhovnicesc, cu părintele duhovnicesc şi aşa mai departe.
Fraţilor, dacă nu ne luăm pastilele duhovniceşti, n-o să simţim fericirea, n-o să simţim dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare şi celelalte, care sunt efecte, sunt rezultate, sunt razele, cum spunea Sfântul Aposatol Pavel, sunt razele Duhului Sfânt. Nu vă aşteptaţi să aveţi pace în viaţă, dacă nu aveţi Duhul Sfânt! Nu vă aşteptaţi să fiţi bucuroşi în viaţă, daca nu aveţi Duhul Sfânt! Oricât de mult v-aţi uita pe ecrane , tot n-o să fiţi fericiţi. Fericirea vine de la Duhul Sfânt. Oricât de mult mergeţi pe la cluburi, pe la baruri, pe la păcănele, pe la jocuri şi aşa mai departe, n-o să fiţi fericiţi, dacă nu aveţi Duhul Sfânt! Oricât de mulţi bani aţi avea şi oricât de chipeşi aţi fi, prin mersul la sală, nu aveţi dragoste, dacă nu aveţi o relaţie cu Dumnezeu. Chiar dacă sunteţi înconjuraţi de oameni, care vor să vă intre în graţie şi aşa mai departe.
Altă cale de a fi fericiţi nu există, să ştiţi, şi din cauza asta, cum să spun, cu toate că generaţia actuală este cea mai avută generaţie din istoria omenirii, este şi generaţia cea mai tristă, pentru că este cea mai îndepărtată de Dumnezeu. La ora aceasta avem cele două pandemii – pandemia bolilor de nervi, care-i mai periculoasă şi mai mare decât Covid 19 – şi pandemia singurătăţii, care-i şi ea mai mare şi mai periculoasă decât Covid – 19.
Vorbesc foarte serios şi foarte concret. De aceea noi am pus pe site-ul nostru înregistrarea video a Declaraţiei de la Casa Albă, privind Pandemia singurătăţii. Sigur că aceste pandemii nu se promovează prin presă, ci se promovează prin alegători, dar ele există şi sunt foatrte periculoase şi foarte concrete. Pentru că, evident, pandemia Covid – 19 nu-ţi afectează atât mântuirea, pe când bolile de nervi şi mai ales singurăttaea îţi afectează viaţa veşnică şi chiar într-un mod foarte, foarte adânc.
Sigur că, dacă cineva este bolnav cu nervii, nu se duce-n Iad, după cum cineva, dacă-i bolnav cu sistemul circulator, nu se duce în Iad, dar îşi face viaţa insuportabilă, face şi altora viaţa greu de suportat, iar Diavolul foloseşte lipsa noastră de echilibru, lipsa noastră de autocontrol, astfel încât să ne facă slugi. De aceea găsim pe toate gardurile efecte ale depresiei, ale ADHD, ale singurătăţii.
Ei, toate astea sunt probleme duhovniceşti, probleme de comportament.
Într-adevăr, există 5% – un procent foarte mic, când putem vorbi de balanţe chimice, de cauze mecanice – s-a lovit la cap săracul sau aşa s-a născut –, dar marea majoritate a bolilor sunt probleme duhovniceşti, de comportament, de stăpânirea gândului, de lipsa igienei minţii, de atacuri demonice.
Se spune să aveţi încredere în voi înşivă, cu alte cuvinte să fiţi mândri. Dar noi nu trebuie să avem încredere în noi înşine, ci în Dumnezeu. O încredere vie, o încredere concretă, că Dumnezeu mă ajută să sap în grădină, să tai frunză la câini, să fac un program de calculator, să fac o filmare, să fac o rachetă spaţială, să conduc lumea. Adică Dumnezeu să mă ajute, de la cel mai mai mare, până la cel mai mic lucru. Dacă este potrivit şi dacă este nevoie de aşa ceva, mă ajută. Dar noi nu avem credinţa asta… Avem doar credinta că, demult, Dumnezeu a mai vindecat pe câte unul, a mai vindecat pe altul, a vindecat un lepros, mai poate el să vindece şi de cancer, dar pe mine nu mă poate ajuta la un lucru creştin. Evident că te poate ajuta la orice lucru, evident că te poate ajuta în familie şi oriunde. Problema este că noi îl transformăm, inconştient, pe Dumnezeu în sclavul nostru.
Fraţilor – Breaking News! – noi suntem robii lui Dumnezeu, nu Dumnezeu este robul nostru! Trebuie să fim foarte atenţi, să nu-l presăm pe Dumnezeu, să facă el voia noastră, ci să încercăm noi să facem voia lui. Şi atunci va fi foarte bine.
Dacă noi începem cu un caiet de sarcini pentru Dumnezeu – să mă ajute să fac aia şi aia – nu e bine.
Fiecare om are o ţintă în viaţă, iar ţinta noastră trebuie să fie mântuirea. Ei, fiecare om are drumul lui propriu spre acest ideal. La un moment dat, la marginea drumului apar tot felul de magneţi. Dacă omul nu este atent şi puternic, pentru a se putea sustrage forţei acestor magneţi, să apese pe acceleraţie, pentru a se menţine pe carosabil, iar maşinuţa să nu-i fie atrasă de aceşti magneţi. Vorbim, aşadar, de forța magnetică, forţă care e foarte bună ca analogie, pentru că are ecou în viaţa cotidiană. Vreau să spun că e nevoie de o forță cel puțin egală ca valoare, dar de sens contrar. Adică este vorba despre altcineva, care să tragă, și asta nu poate să fie altcineva decât credința în Dumnezeu.
Acesată deviaţie de la ţinta noastră este păcatul. În unele clipuri video, eu vorbesc despre această distorsiune gravă. În limba greacă, limba oficială a ortodoxiei, păcatul se numeşte amartía. Amartía înseamnă ratarea ţintei, boală, distorsiune. Dacă eu nu sunt atent să trag de volan, ca să intru în drum – lucrul acesta se numeşte, în Biserică, pocăinţă, retragere –, atunci maşina mea se lipeşte de magnetul respectiv şi nu mai pot ieşi de acolo. Adică eu devin pasiv la magnetul respectiv, nu mai controlez eu fenomneul, ci fenomenul mă controlează pe mine şi atunci vorbim de patimă. Iar patima se numeşte, în limbajul modern, adicţie (vorbim de adicţia de droguri, jocuri pe calculator, adicția de ecrane, de celular, adicția de internet ca și păcat și așa mai departe). Eu devin dependent de aceste adicţii.
Dacă eu sunt dependent de magnetul respectiv, vorbim şi de dependenţă. Ne referim la clipa în care omul nu mai poate să ia decizii, sub influenţa unui centru de plăcere – fiindcă despre asta-i vorba. Pentru că forţa magnetică – forţă care ne atrage – este simţită de către creier, în proporţie de 95-99%, ca şi plăcere, evident că terapeutica presupune o forţă contrară, cum spuneam, de aceeaşi putere, care se manifestă sub formă de durere. Şi aici Biserica oferă mai multe forme de durere: înainte de toate, vorbim de post, de posturi şi acestea trebuie neapărat să existe – adică limitarea accesului, ţinerea, păstrarea distanţei. Noi ştim din fizică (Legea lui Newton) că forţa de atracţie este invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele, adică tai accestul de două ori, forţa de atracţie scade de patru ori, tai accesul de trei ori, forţa scade de 9 ori, tai accesul de patru ori, forţa scade de şaisprezece ori ş.a.m.d.
Din păcate, oamenii ştiu – dacă ştiu! – că postul e să nu mâncăm nu ştiu ce, de dulce. Nu-i aşa, şi dvs. ştiţi foarte bine că nu-i aşa.
Fraţilor, postul este retragerea minţii din simţuiri, da! Asta n-o spun eu, a spus-o un supersfânt, care se numeşte Isaac Sirul. Pentru că, dacă-ți lași mintea dominată de simţuri, mintea devine atentă la grijile lumii, pierzându-şi claritatea discernământului. Aşadar, postul este, repet, retragerea minţii din simţuri, pentru a putea oferi mintea curată şi liberă lui Hristos. Adică mie-mi vine să mă uit pe ecran, dar n-o să mă uit pe ecran. Mie-mi vine să mănânc clapon la tavă – nu o să mănânc clapon la tava! După care, o altă formă de durere, care este strâns legată de post, este programul, ascultarea, iar în cazul ascultării este vorba de o ascultare în faţa conducătorului duhovnicesc – este o ascultare de program. Adică eu acum vreau să stau cu burta la soare, să nu fac nimic. Nu, n-o să faci treaba asta, fiindcă tu ai datoria faţa de Dumnezeu şi alte persoane să mergi la foişor şi să stai de vorbă cu pelerinii. Sau acuma trebuie să te rogi.
Dacă omul nu are program, nu are performanţă. Neapărat trebuie să existe program. Sigur că programul nu trebuie să fie habotnic, ci să fie constant şi să nu ieşim din program pentru te miri ce. Doar o persoană dedicată lui Dumnezeu mă scoate din program – vorbim de stareţ, vorbim de duhovnic, vorbim de soţie – care poate spune: „Hai să sporovăim şi ajută-mă să spăl vasele!”. Vorbim aşadar de ceva care nu este voie, ci nevoie.
Dincolo de post şi de program este mustrarea de sine. „Părinte Teologos, nu ţi-e ruşine? Stai cinci ore cu ochii pe ecran, te uiţi la aia şi la aia, te uiţi după femei, bei alcool, fumezi etc.” Dacă nu ai responsabilitate, poţi face ce vrei.
O altă formă de durere şi de responsabilitate este spovedania. Spovedania, ca şi Taină a Bisericii, este o iertare din partea duhovnicului. Iar dincolo de spovedanie este confesiunea. Adică „Iubitule, n-am fost în stare să fac asta!”. „Şefa, n-am reuşit să fac asta!”. Dar noi nu trebuie să fim iubitori de noi înşine, fiindcă asta e distructiv.
După aceea vorbim de forme de osteneală. Du-te şi sapă, fă metanii, fă ceva, fă un sport de echipă, care este foarte bun. De ce? Fiindcă, în sportul de echipă, sunt evitate extremele Diavolului. Adică vorbim de mândrie şi deznădejde, fiindcă în sportul de echipă nu poţi lucra de unul singur şi tai mândria, la fel şi deznădejdea. Deci ajută foarte mult treaba asta. Dar fără arte marţiale, băieţi! De ce? Dacă vreţi, vorbim punctual şi de ce. Se adaugă drumeţii, făcut, lucrat. Astea sunt forme de durere.
Dincolo de astea, trebuie să avem şi o forţă, care să ne atragă către plăcerea adevărată, pentru că ţinta este plăcerea adevărată, fericirea veşnică. Urmează rugăciunea. Persoana este o sursă de fericire adevărată. Vorbim de persoanele perfecte ale Sfintei Treimi – împreună şederea cu persoanele care sunt mai aproape de Dumnezeu în faţa noastră, cum ar fi duhovnicul nostru.
Dincolo de asta, da, oameni buni, trebuie să stăm cu familia. Pentru că greşesc bărbaţii care – sub pretextul că trebuie să aducă bani acasă – îşi părăsec de fapt familia şi se concentrează pe carieră, pe afirmarea proprie. Trebuie să oferim timp familiei noastre. Daca nu oferim timp familiei, nu îi oferim dragoste şi n-o să meargă. Sigur, ai neveoie şi de daruri, dar fără timp – care este cel mai mare dar –, timpul tău, atenţia ta, familia şi exemplul tău personal – nu va merge. Dacă vreţi, vă dau şi exemple.
Cunosc o persoană – nu-i dau numele, e persoană publică – un om foarte bogat, care are bani cât tirurile, foarte mulţi bani, dar eu niciodată nu i-am cerut bani. E tânăr, frumos, bombat, sală, sport etc. S-a căsătorit cu Ileana Cosânzeana. Nu vă mai imaginaţi, intraţi în ispită! A avut copii cu ea şi i-a spus în felul următor: „Haide la mine, ai pe zi 1000 de euro în mână. Faci ce vrei tu cu ei: alune, seminţe, coafor, ce vrei tu!” Cu toate astea, ea l-a părăsit şi l-a lăsat şi cu un copil. L-a părăsit pentru unul mai bătrân, mai urât şi mai sărac decât ea. De ce? Din cauza timpului! E greşit. Trebuie să oferiţi timp familiei.
Când venim la muncă, evident că vom lucra şi ne vom şi ruga. Dacă vreţi, putem discuta şi tema aceasta. Când suntem acasă, fraţilor, trebuie să fim cu familia.
Vorbim şi de nişte învăţături satanice: vorbim de erezii, vorbim de ocultism. Dar învăţăturile satanice, care există astăzi şi care apar, ca şi lupul în piele de oaie, se referă la egalitatea femeii cu bărbatul. Femeia nu-i egală cu bărbatul, ci complementară cu acesta. Este altceva, incomparabil. Sunt lucruri la care bărbatul nu poate să ajungă – vorbim de frumuseţea femeii etc. Nu se poate compara un stejar cu un crin. Iar femeia trebuie să ştie treaba asta. Toată societatea este atacată printr-un război crunt – eu l-aş numi Al Treilea Război Mondial, ideologic vorbind. Toate vin prin artă, cultură, internet, prin care li se inoculează oamenilor individualismul, ideea că familia este o povară, o greutate, un deranj, pentru cătu trebuie să te afirmi, că în familie intri într-o situaţie abuzivă şi că reuşita ta este reuşita în carieră.
Dezvoltarea personală trebuie să îl aibă în vedere pe Iisus Hristos, care este arhetipul, modelul, atotputernicul, ca să spun aşa, care este viaţa şi moartea. Nu că ai ajuns tu manager la Mercedes, poziţie care este în topul aspiraţiilor. Asta este făcută în mod intenţionat, pentru că femeia este sursa de iubire în familie, ea este mama, ea este sursa de frumos ş.a.m.d. Ca să distrugi familia, să distrugi societatea – fiindcă familia este societatea –, distrugi femeia, o transformi în bărbată, în femeia care sparge ceapa cu pumnul, care este obiect sexual, bombată ş.a.m.d. Ea trebuie să fie mamă, soţie, gospodină.
Familia este principala instituţie de învăţământ din România. Problema e că azi părinţii şi-au trădat copiii în faţa ecranelor. Un alt lucru satanic este că li se inoculează oamenilor, dincolo de faptul că familia este percepută ca o limitare, o greutate, dar care, dimpotrivă, trebuie să fie o sursă de fericire, de libertate, prin complementaritate, cum spuneam. De aceea noi considerăm că membrii LGBT sunt nişte netoţi, pentru că, în realitate, bărbatul se împlineşte prin femeie, iar femeia se împlineşte prin bărbat, ei devin un tot. Prin urmare, bărbatul are nevoie de femeie şi femeia are nevoie de bărbat.
Noi, venind la monahism, să nu credeţi că am ajuns la complementaritate cu obştea. Nu există treaba asta. Noi am venit la monahism, ca să îl găsim mai repede pe Dumnezeu, ţintă total complementară.
Aş vrea să mai spun, apropo de familie, că li se inoculează soţilor să nu facă mulţi copii, dar acest sfat este unul distructiv. De ce? Pentru că un singur copil în familie are probleme cu singurătatea, necesită foarte multă atenţie şi dincolo de asta, e o povară, tocmai pentru că e singur. Toată dragostea părinţilor cade asupra lui.
Să vă dau un exemplu. Pentru cine nu ştie, eu am fost mulţi ani în informatică ş.a.m.d. şi aveam un frate programator şi ăsta era într-o relaţie sentimentală, dacă doriţi, dar curată, cu o fată, cu care se înţelegea foarte bine. Fata era frumoasă, foarte blândă, ei se înţelegeau foarte bine, fără certuri. Ei, pentru că se înţelegeau foarte bine şi se cunoşteau unul pe altul, la un moment dat, băiatul îi cumpără fetei o casetă (mai de mult erau casete, nu CD-uri, ca acum!) cu o cântăreaţă necunoscută fetei, dar el dedusese că o să-i placă prieteni sale. Într-adevăr, când i-a dat caseta, fata ș-a bucurat foarte tare şi s-a bucurat şi mai mult, când a auzit muzica, aceasta plăcându-i nespus de mult. Trece o săptămână, trec două săptămâni şi vine băiatul şi-i spune: „Ai ascultat caseta?” „Da!”, zice fata. „Atunci dă-mi-o înapoi!” Iată un exemplu de manifestare a unui om singur! Şi vorbim de o casetă, care costa 2 lei! Iar acest egoism al lui provine din faptul că a fost crescut singur, iar acum toată ziua era cu oamenii, fiind un programator foarte bun.
Dacă într-o familie sunt doi copii, deja e mult mai bine. E adevărat că în doi apare şi rivalitatea, competiţia. De ce el şi nu eu etc.
De la trei în sus, lucrurile se echilibrează, mai ales dacă mama are tactul de a le atribui sarcini potrivite. Cel mare, al treilea, îl creşte pe cel mai mic. Mai ales dacă cel mare este o fată, dar şi dacă nu e fată. Copiii se cresc între ei, iar părinţii se degrevează de anumite sarcini. Copiii se maturizează, se joacă între ei, se cresc între aei şi totul merge foarte bine, natural. Familia devine foarte îmbelşugată, foarte bucuroasă, o sursă de bucurie pentru alţii. De aceea toate familiile cu mulţi copii sunt binecuvântate.
Dacă este singur, copilului i se dă tableta, telefonul, el devine brusc „cuminte”, dar, în realitate, se droghează, pentru că, astăzi, informatica este o formă de drog. Reacţiile chimice specifice drogurilor se cunosc care sunt. S-a descoperit că aceleaşi reacţii chimice pot fi obţinute nu numai prin nişte substanţe chimice, ci şi prin alte metode, inclusiv prin ecrane. Şi mai ales dacă te uiţi la nişte reţele sociale, precum Tik Tok, Instagram şi dacă te joci pe calculator sau pe telefon. Trebuie să ştim că astea sunt nişte surse foarte puternice de drog. Firmele de jocuri pe calculator cheltuiesc foarte mulţi bani şi câştigă şi mai mulţi bani din drogurile jocurilor.
Am fost, cum vă spuneam, 30 de ani în informatică şi cunosc problema de la prima mână. Un joc costă mai mult de o sută de milioane de dolari şi se joacă gratis. Jocul ţi se dă pe gratis, dar tu vei da ulterior bani, ca să avansezi în joc: să cumperi o armă, o maşină etc. Problema cea mare şi gravă nu este că dai banul, ci că îţi distrugi mintea. Aşa apare boala ADHD. Alţii păţesc sindromul Tourette, adică au ticuri motorii sau vocale. Şi asta este făcut ştiinţific. Ştiţi cum se face?
Când faci un astfel de joc (industria jocurilor pe calculator este mai mare, adică are cheltuieli şi venituri mai mari decât toate filmele de la Hollywood şi toată industria muzicii la un loc), aşadar, în dezvoltarea unui joc, există două faze: faza Alpha şi faza Beta. Faza Alpha este cea în care se scrie proiectul jocului. În faza Beta, începe testarea acestuia, dar nu se testează dacă jocul crapă şi se blochează ş.a.m.d., ci se testează cantitatea de drog. Adică se aduc la sediul firmei, care este într-un zgârie-nori sau într-un campus, se aduc oameni, care testează jocul (Betatesteri). Aceştia semnează un contract de confidenţialitate, prin care se obligă să nu spună nimănui ceea ce văd Deci ei testează cantitatea de drog din jocul respectiv. Li se pun aparate şi li se măsoară creşterea pulsului, dilatarea pupilei şi efectele cutanate: transpiraţia şi părul de găină! Dacă în 10-15 minute curba de drog nu este la nivelul la care trebuie, jocul se împinge în faza Alpha. Şi atâta se învârte jocul, până se ajunge la nivelul dorit de producători, care poate fi lansat pe piaţă.
La multe întâlniri cu pelerinii mi se pun întrebări legate de robotică şi inteligenţa artificială. Sunt două lucruri diferite, chiar dacă cele două domenii sunt legate între ele.
În cazul roboticii, lucrurile sunt oarecum mai uşoare. Aici e vorba de disponibilizare, de trimiterea oamenilor în şomaj, ceea ce creează o mulţime de probleme sociale. Din cauza asta se caută soluţii, care sunt foarte distructive. Cea mai distructivă şi cea mai vicleană soluţie este UBI, care înseamnă bani pe gratis. Ca să nu te revolţi. Fiindcă omul se va revolta, că n-are salariu, iar în al doilea rând, ca o consecinţă, nu mai are cine să cumpere toate bunurile care sunt produse de roboţi. Deja suntem într-o criză de supraproducţie. Ce ne facem, când această producţie va creşte foarte mult, din cauza roboţilor? Ca să existe bani la popor, ca să nu facă scandal şi ca să aibă cine să cumpere bunurile respective, există aşa-numitul venit minim garantat, prin care se dau oamenilor bani pe gratis. Dar asta înseamnă validarea lenei, a patimilor. E un păcat mare de tot. Eu cunosc oameni care au fost distruşi nu de venitul minim garantat, ci de ajutorul de şomaj, care este distructiv. Deci asta e problema cea mare cu roboţii, că vor fi mulţi oameni daţi afară, disponibilizaţi. Pentru că problema e nesustenabilă, decidenţii nu sunt încă hotărâţi ce să facă. În clipa în care ai roboţi, în clipa aceea dispare dragostea.
Cât priveşte inteligenţa artificială (AI), despre care se vorbeşte atât de mult, ea este o umbrelă, sub care se ascund mai multe tehnologii, care au şi nu prea au multe legături între ele. Unele dintre ele sunt necesare şi nu se mai poate fără aşa ceva (optimizare de trafic, zboruri, medicină etc.). Din păcate, sunt lucruri mult mai aproape de om, care sunt distructive. Foarte probabil, când zici AI, te gândeşti la Modele Lingvistice de Mari Dimensiuni (Large Language Models – LLM) sau la ChatGPT. E vorba că eu scriu, întreb ceva, iar ChatGPT îmi răspunde. Problema cea mare este că eu îi scriu ca un om, iar ChatGPT îmi răspunde tot ca un om. Provocarea cea mare este să crezi că ChatGPT are suflet, că este o persoană, o personalitate. O să încerc să am relaţii sentimentale cu acest ChatGPT. Chiar dacă eu îl socotesc un om, de fapt, el n-are dragoste, n-are empatie, n-are pocăinţa, n-are Dumnezeu. Este un Antichrist digital, dacă vreţi. Eu cunosc oamnei care l-au întrebat probleme sufleteşti şi apoi au căzut în depresie. Ştiu şi cazuri de oamnei care ș-au sinucis din cauza asta.
Dacă este să se folosească acest ChatGPT pentru lucrări tehnice, pentru cercetare, pentru sinteze este OK. Dar niciodată să nu întrebi probleme sufleteşti.
Pe de altă parte, în această relaţie cu AI, trebuie permanent să gândeşti, că, dacă nu gândeşti, mintea ţi se atrofiază. În clipa în care ChatGPT gândeşte în locul tău, omul se debilizează, uită să gândească.
S-au făct studii serioase, inclusiv de către Microsoft, care finanţează AI. Şi s-a ajuns la concluzia că oamenii se tâmpesc la propriu.
În SUA, studenţii (sau unii studenţi) au ajuns la nivelul intelectual al unui elev de clasa a VI-a. Sunt o mulţime de profesori, care şi-au dat demisia, fiindcă nu mai pot să-i înveţe nimic pe elevi. Pe mine m-a impresionat foarte mult cazul unei profesoare de muzică. La noi, notele muzicale sunt do, re, mi, fa, sol, la, si, do. În SUA, fiecărei note muzicale în corespunde o literă din alfabet (a, b, c, d etc.). Or, dacă elevii nu ştiau alfabetul, nu aveau cum învăţa notele muzicale!
Aşadar, sub pretextul informării, ChatGPT îţi oferă, de fapt, un drog. Nu ştiu când se va termina aventura ChatGPT, dar ştiu cum se va încheia. Cu un război. Războiul a început, de fapt, prin căderea lui Adam. Războiul este starea omului păcătos. În clipa în care omul se îndepărtează de Dumnezeu, adică păcătuieşte, războiul tot creşte. Există azi în lume foarte mult păcat şi acest păcat tot creşte.
Nu există decât două alternative: sau omenirea se va pocăi, sau războiul va distruge omenirea.
De aceea vă spun: Rugaţi-vă, fraţilor, staţi în linişte şi rugăciune! Dacă vă rugaţi, dacă faceţi fapte bune, de dragoste, dacă descoperiţi frumuseţea persoanei, dacă mergeţi la Biserică, va fi bine în România.
Şi citiţi, pentru că cititul generează un mod de gândire adânc, lent şi corect, pe când ecranele generează un mod de gândire rapid, scurt, haotic şi foarte greşit.
3 septembrie 2025, Chilia „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”,
Sfântul Munte Athos
Notă. Mulţumesc colegului pelerin, Dorin Dobrincu, pentru sprijinul acordat în pregatirea textului de faţă pentru tipar. (Ilie Rad)
(Tabor, anul XIX, nr. 12, dec. 2025, p. 53-59)