Conform unei decizii luate cu câteva luni înainte, azi plecǎm la Valencia, iar de acolo la Calpe, unde se aflǎ Mihai şi Linda. Mergem împreunǎ cu Nela şi Dan, pǎrinţii Lindei, care, din pǎcate, vor sta mai puţin ca noi. Cum se întâmplǎ în astfel de cazuri, acasǎ rǎmân nerezolvate multe probleme.
Cǎlǎtorim cu Wizzair. Operaţiunea de checking ne este fǎcutǎ, cu multǎ amabilitate, de o … fostǎ studentǎ la Jurnalism! Din pǎcate, nu i-am reţinut numele şi promoţia în care a terminat. Un început de cǎlǎtorie promiţǎtor, cum ar veni!
Dar acesta a fost repede spulberat de realitate. Cum compania Wizzair nu are locuri rezervate, fiecare se înghesuie sǎ prindǎ un loc cât mai bun. Iar treaba asta se face în stil românesc: la grǎmadǎ! (Fenomenul se va repeta şi la coborârea din avion. Oamenii nu au rǎbdare, se ridicǎ în picioare cu mult înainte de oprirea motoarelor, îşi iau bagajele, se înghesuie spre ieşire. La controlul paşapoartelor, acelaşi fenomen, ceea ce l-a scos din sǎrite pe un poliţist de frontierǎ, care a ieşit din cabina lui şi a strigat, în spaniolǎ, ca la nişte animale, sǎ ne aliniem.)
Lumea care cǎlǎtoreşte este una pestriţǎ, cu multe feţe nebǎrbierite, cu lanţuri de aur la gât. Mulţi copii care urlǎ, iar pǎrinţii îi privesc indiferent. Pasagerii vorbesc tare, ca la hanurile de altǎdatǎ, oamenii povestindu-şi unii altora pǎcatele, aventurile din Spania, experienţele trǎite în încercarea de a-şi gǎsi un loc de muncǎ. În aceste condiţii, lectura sau meditaţia sunt imposibile.
Nu decolǎm bine şi suntem informaţi cǎ, din cauza grevei controlorilor de trafic din Franţa, nu vom putea folosi ruta obişnuitǎ, ci una ocolitoare: vom zbura prin Serbia, Croaţia, Italia, Tunisia, Maroc, Alger, fǎcând pânǎ la Valencia patru ore, în loc de trei. Cum noi avem bilete la „extralegs”, cǎlǎtoria este suportabilǎ.
De la aeroport luǎm un taxi, iar şoferul, dupǎ ce intrǎ în conversaţie cu noi şi aflǎ de unde suntem, îi oferǎ Doinei o bomboanǎ contra tusei, vǎdit impresionat cǎ Doina îi vorbeşte în spaniolǎ. Chestia cu imaginea dezastruoasǎ a românilor în strǎintǎtate trebuie, iatǎ, nuanţatǎ. Ajungem repede la Hotelul Medium, unde am mai stat şi acum doi ani. Aici facem joncţiunea cu Mihai şi Linda, care au venit cu maşinile dupǎ noi. Dar vom dormi o noapte la hotel. De la balconul camerei noastre, situate la etajul 8, vedem “ochiul” lui Calatrava, din Oraşul Ştiinţelor şi Artelor, pe care ne-am propus sǎ îl vizitǎm mâne.
*Îmi verific rapid e-mailul, la calculatorul cu acces gratuit de la recepţia hotelului. Îl rugasem pe un prieten sǎ vadǎ dacǎ volumul meu, Cenzura prin adǎugire, ar putea fi tipǎrit la Humanitas. Din pǎcate, rǎspunsul este unul negativ: “Vǎ mulţumim pentru propunerea de publicare fǎcutǎ, şi anume volumul Cenzura comunistǎ prin eliminare şi adǎugire, scris de Ilie Rad. Din pǎcate însǎ, în contextul pieţei actuale de carte, mi-e teamǎ ca titlul nu poate fi inclus în portofoliul Editurii Humanitas. Cu toate acestea, fiind vorba de un subiect generos, credem cǎ volumul îşi va gǎsi, în cele din urmǎ, editorul potrivit.” Un rǎspuns elegant, care ţine cont de realitǎţile economice dure ale prezentului. Viaţa nu este formatǎ numai din bucurii şi satisfacţii.