Biserica Ortodoxǎ îi prǎznuieşte, la 21 mai, pe Sfinţii Împǎraţi Constantin şi Elena. Mi-am felicitat toţi colegii şi prietenii care poartǎ aceste nume.
Fiindcǎ mulţi nu ştiu care este semnificaţia acestei sǎrbǎtori, îmi permit sǎ reproduc aici un articol de pe site-ul CrestinOrtodox.ro, semnat de Adriana Cocoşilǎ şi accesat chiar azi.
“Constantin cel Mare s-a nǎscut în oraşul Naissus (Nis, Serbia), în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman, dupǎ învingerea lui Maxentiu şi a lui Liciniu. Potrivit mǎrturiilor lui Eusebiu şi Lactantiu, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vǎzut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasǎ deasupra soarelui, cu inscriptia: „In hoc signo vinces” (= Prin acest semn vei birui.)
Noaptea, in timpul somnului, i se descoperǎ Hristos, cerându-i sǎ punǎ semnul sfintei cruci pe steagurile soldaţilor. Dând ascultare poruncii primite în vis, iese biruitor în lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se pǎstreazǎ la Roma, se afla inscripţia: „Instinctu divinitatis” (= Prin inspiraţie divina), ce descoperǎ cum a fost câştigatǎ victoria asupra lui Maxentiu.
Cea mai însemnatǎ realizare a Împǎratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge sǎ fie recunoscut de stat. Însǎ, el va deveni religie de stat în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).
Dupa edictul din 313, împǎratul scuteşte Biserica de impozite, îi acordǎ dreptul de a primi donaţii şi le dǎ episcopilor dreptul sǎ judece pe cei ce nu doreau sǎ fie judecaţi dupǎ legile statului. Va înlǎtura din legile penale pedepsele contrare spiritului creştinismului, precum: rǎstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu).
Împaratul Constantin a convocat primul Sinod Ecumenic la Niceea (325), unde, dupǎ lungi dezbateri, învǎţǎtura lui Arie a fost condamnatǎ şi s-a adoptat formula cǎ Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţǎ cu Tatǎl şi, deci, din veci cu El. La sinod au fost alcǎtuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţa (Crezul), a fost fixatǎ data Paştilor (prima duminicǎ dupǎ luna plina, dupǎ echinocţiul de primǎvarǎ) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeascǎ.
Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) în Nicomidia şi a fost înmormantat în Biserica “Sfinţii Apostoli” din Constantinopol, ctitoritǎ de el.
Împǎrǎteasa Elena
Flavia Iulia Helena s-a nǎscut în provincia Bitinia. În anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la îndemnul Împǎratului Diocletian, divorţeazǎ de Împǎrǎteasa Elena. Aceasta nu se recǎsǎtoreste, ci traieşte departe de atenţia publicǎ, dar aproape de fiul sǎu. A reuşit sǎ descopere, pe Dealul Golgotei, crucea pe care a fost rǎstignit Hristos. Potrivit tradiţiei, în urma sǎpǎturilor s-au gǎsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rǎstignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea şi a înǎlţat-o în faţa mulţimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sǎrbǎtoarea Înǎlţǎrii Sfintei Cruci în calendarul creştin.
Împǎrǎteasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte locaşuri.
Semnificaţia numelor Constantin şi Elena
Numele Constantin este de origine latinǎ şi vine de la constans, constantis („constant”, „ferm”).
Elena – strǎvechiul nume Helene – este explicat de unii prin gr. helane („torţǎ”, „fǎclie”, dar şi „foc sacru”, la sǎrbǎtorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de alţii prin gr. hele („lumina arzǎtoare a soarelui”).” (Adrian Cocosilǎ).
Citind cele de mai sus, sunt bucuros cǎ am fost la Niceea, cǎ am vizitat Constantinopolul, Biserica Sfntului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte locaşuri legate de creştinism.