Consider că Traian Furnea este un nedreptăţit în istoria literaturii române. El a debutat ca poet în 1975, colaborând apoi cu versuri la Luceafărul, Săptămâna, Familia, Argeş, România liberă, Vatra, România literară, Cuvântul liber, Viaţa românească etc. A publicat două volume de versuri (Legitimaţie de poet, Editura Albatros, Bucureşti, 1982, respectiv Steaua secretă, Editura Albatros, Bucureşti, 1985), redactor de carte fiindu-i poetul şi traducătorul Ion Acsan. Postum i-a apărut volumul Nişte poezii (2013), îngrijit de cunoscutul critic şi istoric literar, profesor universitar la Tg. Mureş, Iulian Boldea, el însuşi fiu al Luduşului.
Despre primul volum au scris elogios Cezar Ivănescu, Laurenţiu Ulici, Ion Arieşanu, Constanţa Buzea, Voicu Bugariu, Cristian Livescu, iar despre al doilea s-au pronunţat Aurel Pantea, Traian T. Coşovei ş.a.
La fel de puternică a fost ipostaza sa de caricaturist. A publicat peste o mie de caricaturi. Traian Furnea a practicat cu talent egal şi cu aceeaşi pasiune caricatura şi poezia, debutând cu o caricatură, în 1972, în ziarul Steaua roşie. A publicat desene şi caricaturi în Urzica, Vatra, Flacăra, Scânteia tineretului, Új Élet, Viaţa studenţească, Steaua roşie, Vörös Zászló, Ambasador, Albina, Sportul, Rebus (epigrame). A obţinut premiul revistei Vatra la Salonul de umor grafic, Târgu-Mureş, 1984, precum şi numeroase premii la saloanele naţionale de caricatură.
Horaţiu Mălăele (el însuşi un talentat grafician) îl aşeza pe Traian Furnea într-o galerie ilustră: “Saul Steinberg, Eugen Mihăescu, Cik Damadian, Mihai Stănescu, Gopo, Traian Furnea sânt câțiva dintre graficienii care au reușit să demonstreze că mai important este cum se uită desenul la tine, decâ cum te uiți tu la el.”
Acelaşi mare actor spunea: “Traian Furnea a fost o personalitate proteică, de o inteligență nepereche. Agitaţia noastră, de multe ori inutilă, cecitatea noastră cronică au făcut să nu distingem clar această apariţie meteorică atemporală, ce uluieşte cititorul sau privitorul interesat sau din întâmplare. Consider că întâlnirea mea cu el a fost o soluție cerească şi binecuvântată.”[1]
Cea mai cunoscută poezia a sa, Vânătoreasa cea fricoasă, a fost recitată de Florian Pittiş (căruia în volumul debutului editorial îi este dedicată poezia) la zeci de spectacole, după care solistul Adrian Ordean a pus-o pe muzică, devenind unul din şlagărele formaţiei Roşu şi Negru. (Dintr-un site cu această melodie, rezultă că piesa a fost accesată de un număr de 142.189 de persoane!)
O altă poezie foarte cunoscută a lui Traian Furnea este Cântec, recitată de George Mihăiţă (alt mare prieten al său, ca şi Adrian Pintea şi alţi actori) la numeroase spectacole şi pusă pe note de Tudor Gheorghe (un mare degustător de poezie bună!), sub titlul Testament.
Traian Furnea a fost membru al Uniunii Scriitorilor din 1990. În 1992, a suferit un accident vascular cerebral şi de atunci nu a mai putut scrie deloc. În anul 1994, la 40 de ani, s-a pensionat pe caz de boală, prin Uniunea Scriitorilor. A murit la 3 august 2003, la vârsat de 49 de ani, la Bucureşti, fiind înmormântat la Cimitirul Străuleşti II, pe Aleea Scriitorilor, lângă poeta Mariana Marin.
Spuneam că niciun dicţionar literar nu-l include şi pe Traian Furnea. În schimb, este prezent în câteva lucrări legate de scriitorii şi artiştii mureşeni sau de Luduş: Romeo Soare, Caricaturişti mureşeni, Casa de Editură Mureş, Târgu- Mureş, 1995, p. 37-38; Ana Cosma, Scriitori români mureşeni. Dicţionar biobibliografic, Biblioteca Judeţeană Mureş, Târgu-Mureş, 2000, p. 57; Vasile Cigher, Oamenii de seamă ai Luduşului. Portrete şi medalioane, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 134-138.
A lăsat în manuscris o carte de versuri pentru copii, precum şi volumul Poveşti aproape mincinoase (ziceri paradoxale, epigrame – “furnisme”, cum le numea Tudor Octavian).
În urmă cu câţiva ani, sculptorul Ioan Astăluş i-a făcut lui Traian Furnea un bust foarte reuşit, care însă nu a putut fi amplasat pe domeniul public al oraşului Luduş, din motive birocratice, fiind adus la Poarta de su’ Feleac, de lângă Cluj.
Primele două scrisori sunt tipice pentru doi adolescenţi dornici de afirmare, iar a treia este un excelent reportaj în atelierul de creaţie al sculptorului Gheza Vida.
*
- “Cred că şi critica ta fusese înainte pe acolo”
[Luduş], 27 iulie 1973
Stimate prieten,
Îţi scriu la ora la care cocoşii pârăsc înserarea şi limbile în formă de cireş ale umbrei din curtea-mi au terminat de lins pământul. Acum am scufundat corabia de întuneric din cameră, aprinzând lumânarea şi începând să-ţi redactez prezenta epistolă.
La examen a trebuit în final să trec pe sub ale Universităţii furci caudine, cu fruntea mângâind iarba. Fără a vrea să-mi aduc atenuante circumstanţe, îţi spun că am fost foarte mulţi pe un loc, în jur de 201.
Cel puţin am avut un câştig pe de altă parte. Am vizitat multe redacţii, mi-am făcut mulţi prieteni.
În primul rând, am fost la Albina. Mi-au reţinut două caricaturi şi o poezie. Apoi am fost la Urzica. Am intrat la Rodica Tott. O tipă de vreo jumătate de secol, mică, […] foc, cu două pachete de Virginia2 pe masă. Birou neîncăpător, o masă arhiplină de scrisori, un coş de gunoi plin cu un ziar, un fişier şi cam atât. Mi-a ales circa 7 caricaturi. Mi-a spus s-o urmez.
L-a chemat pe un coridor pe caricaturistul A. Poch3. Acesta a ales 5, m-a lăudat, i le-a arătat râzând la R. Tott şi, culmea, impasibilă până atunci, insensibilă, a început şi ea să râdă. A luat 5 din ele. Mi-au spus că le vor discuta într-un colegiu, prezidat de redactorul-şef, A. Baranga4. M-au rugat să trec în altă zi. Am trecut şi mi-au spus că în unanimitate au fost propuse toate pentru publicare. Din partea lui Baranga, Poch mi-a urat succes la examen.
Apoi am fost la Sportul, mi-au reţinut două. La Flacăra mi-au reţinut tot două. La Rebus – o epigramă. De fapt, cu epigrama cum a fost. În birou, la redactorul de la Flacăra, era Toma Michinici. Mi-a spus că mi-a citit o epigramă în Orizont, şi dacă nu-i spui şi lui una. I-am spus-o, m-a rugat s-o scriu pe-o coală, a scris pe coală “DA, nr. 38” şi mi-a spus c-o să fie publicată în numărul din 20 august. Apoi am fost la Scânteia tineretului. Am lăsat [câteva] caricaturi, iar una, cu toate că era deja ora 12, mi-au publicat-o în numărul din următoarea zi (sâmbătă). Interesant mi s-a părut faptul că pe culoar, la redacţie, era o gazetă, unde erau afişate critici la adresa ziarului, din partea cititorilor. Cred că şi critica ta fusese înainte pe acolo5.
În rest, ce să-ţi mai spun? Am fost încă pe la două redacţii, Informaţia şi Gazeta cooperaţiei, însă în vizită. De publicat am publicat relativ puţin, de la începerea vacanţei: 3 caricaturi în Orizont, o poantă în Sportul, 2 caricaturi în Gazeta cooperaţiei, una în Scânteia tineretului şi cam atât. Acum lucrez la o expoziţie personală de caricaturi, care se va deschide curând la Luduş şi apoi la Tg. Mureş. Vor fi invitaţi ştabi de la Centrul de Îndrumare a Creaţiei Populare, un tip de la Steaua roşie…
Am să-ţi trimit o invitaţie.
Să ştii că am stat o zi la Clenciu6. [Cuvânt indescifrabil] ştii de ce, dar tipul mă simpatizează.
Oricum, te rog sa-mi mai scrii.
Al tău sincer prieten,
Traian
P.S. În mod special pentru tine, ţi-am adus de la Bucureşti două reviste studenţeşti: Ing7 şi Universitas8, perntru faptul că te-am văzut că-ţi aduni, pentru reuşita revistei voastre9.
Note şi comentarii
- După terminarea liceului şi susţinerea examenului de bacalaureat, Traian Furnea a dat admitere la o facultate a Universităţii din Bucureşti, fără a fi declarat admis.
- Virginia era o marcă de ţigări.
- A[lbert] Poch (1930-2013) a fost un cunoscut caricaturistşi grafician, care era atunci angajat al revistei Urzica.
- Dramaturgul Aurel Baranga (1913-1979) a fost redactor-şef al revistei de satiră şi umor, Urzica, între 1949-1979.
- Traian Furnea se referă la faptul că trimisesem şi eu o scrisoare Scânteii tineretului, în care îmi exprimam nemulţumirea pentru un articol.
- Alexandru Clenciu (1913-2000), caricaturist şi epigramist.
- Revista ING a fost o publicație a studenților din Institutul Politehnic București (azi Universitatea Politehnica din București), care a apărut din 1968 până în toamna anului 1990.
- E posibil ca Universitas să fi fost tot o publicaţie studenţească, pe care lucrările de specialitate nu o înregistrează.
- Un grup de colegi de la Liceul Nr. 1 din Luduş intenţionam să scoatem o revistă şcolară, Gânduri luduşene, despre care discutasem cu Traian.
- “Eşti un om de o rară ambiţie. Şi vei învinge, o să reuşeşti”
Baia Mare, la 20 III 19741
Dragul meu prieten,
Am primit epistola ta cu o săptămână în urmă, însă sânt din nou la infirmerie şi n-am prea avut timp să mă ocup de problema aceasta, a răspunsului. Astăzi am reuşit să fac rost de-o carte poştală şi mă grăbesc să-ţi răspund.
Felicitari pentru numele tipărit2 – ce n-aş da să am articolul –, felicitări pentru locul III la muncă patriotică3. Premiu III pe oraş, pe liceu?
Am observant că tu, la fel ca şi mine de altfel, suferi de nişte fantastice complexe de inferioritate. Am exact aceeaşi impresie ca şi tine, când sânt cu o fată. Zici că societatea nu a câştigat nimic de pe urma ta. Te gândeşti, cred eu, la câştig material, fără să-ţi dai seama că societatea a câştigat, totuşi, de pe urma ta, spiritual. M-a câştigat poate chiar pe mine, care am căutat să-mi corijez comportamentul după al tău. Şi m-am cam schimbat, Ilie, de când te cunosc. Şi poate, la fel ca şi mine, şi alţii.
Îmi scrii că înveţi necontenit. Foarte pozitiv. Eşti un om de o rară ambiţie. Şi vei învinge, o să reuşeşti4. Şi-o să reuşeşti printre primii. Şi asta, fiindcă TREBUIE. Şi asta, fiindcă aşa e normal.
O veste bună pentru tine. După cum ştii, Barbu5 a devenit academician şi n-o să mai scrie niciodată despre fotbal. În locul rubricilor sportive, a făcut contracte cu rubrici de critică teatrală.
Cu toată dragostea,
Traian
P.S. În armată, m-am interesat cum poţi tine jurnalul intim6.
Note şi comentarii
- În perioada respectivă, Traian Furnea îşi satisfăcea stagiul militar obligatoriu la Baia Mare.
- Probabil că îmi apăruse numele în vreo publicaţie.
- Liceul nostru luase de fapt locul II la concursul de muncă patriotică între licee, iar premiul ne va fi înmânat de însuşi inspectorul general şcolar al Judeţului Mureş, Ioan Raţiu.
- Era vorba de reuşita la examenul de admitere la facultate.
- Scriitorul Eugen Barbu devenise membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România.
- Probabil că îl întrebasem pe Aurel dacă este posibil să ţii în armată un jurnal intim, cum aveam eu.
- Vida Gheza “mi-a dat o dedicaţie, pe-un petic de hârtie”
[Baia Mare], 6 martie 1975
Dragă Ilie,
Ţi-am primit azi scrisoarea şi m-am bucurat.
Am fost duminică la artistul poporului1, Vida Gheza. M-a întâmpinat un om arătând cam de 55 de ani – are 62 –, încălţat cu o pereche de saboţi de lemn şi îmbrăcat cu o pereche de “blugi” occidentali şi cu un pulover de lână. (Nevasta lui era şi ea la poartă. O bătrânică […], mai tânără ca el, directoare la Liceul de Muzică şi Arte Plastice, care fumează super-longuri şi conduce nebuneşte un Opel vechi.) Maestrul mi-a întins mâna lui mare, cu unghii mari, cu pământ sub ele! M-a invitat în casă, unde m-a întâmpinat un buldog mare şi roşcat. De pe hol m-a introdus într-o cameră, unde m-a invitat să iau loc pe un fotoliu. Televizor, aparat de radio, bibliotecă modernă şi, pe lângă toate astea, sculpturi, sculpturi şi iar sculpturi. Candelabre, linguri etc. Pe masă, un pachet de Carpaţi fără filtru. Mi-a arătat apoi atelierul. Inclus în casă, circa 10 X 10 metri de inestimabile valori. Lucra în paralel la circa 8-9 lucrări. Mi-a mărturisit că sânt piese dintr-o bibliotecă, pe care o pregăteşte ca zestre (parţială), pentru fiica sa2, care se căsătoreşte sau s-a căsătorit curând. Mi-a spus că mai are la Bucureşti un băiat, critic de artă3. Apoi m-a condus într-o camera rustică, având tot necesarul unei gospodării ţărăneşti de el alcătuit. Într-o parte a acestei camere, inexplicabil, o bibliotecă stil, plină cu cărţi.
M-a condus după asta în sera lui de cactuşi. Are o mulţime de exemplare, sute şi sute, mari, lungi, late, şi mai presus de toate frumos înflorite.
După propria-i mărturisire, înfloresc pe rând, aşa că tot anul sera e plină de flori. Un amănunt nu mi-a putut scăpa: toate astea le-a adus în stadiul în care sânt din SÃMÂNŢÃ!
Afară, mi-a arătat două bufniţe, mai mari de 0,5 metri, MARIN şi PÃTRU, în vârstă de 22, respectiv 18 ani. Le are de când erau pui.
În ogradă, lemn privilegiat să treacă în nemurire, frate poate cu un lemn – sau vecin – care a ars de mult, încălzind efemer, prin câteva pâlpâiri, pe vreun biet trecător. Undeva, în colţul ogrăzii, lucrări masive, abandonate. “Am lucrat ce-am lucrat – zicea maestrul –, după care am văzut că lemnu-i putrezit.”
Mi-a dat o dedicaţie pe-un petic de hârtie. Îl voi pune alături de cel al lui Stancu4.
M-am despărţit de VIDA, nu înainte de-a mă invita să-l mai vizitez.
L-am lăsat, privind cum oamenii care treceau, toţi oamenii care treceau pe-acolo îşi scoteau plini de respect pălăria.
Când [mi-]am întors privirea, l-am văzut aplecat peste-o viţă de măr altoit, din faţa casei. În dreapta lui, în faţa uşii casei, drept, solitar, încruntat, cu mâinile la piept, asemeni unui străjer, mă urmărea, cu privirea-i moartă, una din acele sculpturi simple ale maestrului VIDA GEZA, fragment din “Grupul monumental de la Moisei”5.
Despre mine? Ce-aş putea să-ţi scriu!?
Cu drag,
Aurel
Note şi comentarii
- Titlul de Artist al Poporului (preluat după modelul sovietic) i s-a acordat lui Vida Gheza în 1964, “pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice şi cinematografiei”.
- Artistul plastic Zoe Vida Porumb, al doilea copil al profesoarei de pian, Ecaterina Vida, și al sculptorului Vida Gheza, soția academicianului Marius Porumb.
- Gheorghe Vida (1946-2019), istoric şi critic de artă, afirmat la Bucureşti.
- E vorba de un autograf pe care Traian Furnea îl obţinuse de la scriitorul Zaharia Stancu.
- Vida Gheza este autorul Monumentului martirilor români de la Moisei, finalziat în 1972.
[1] Horaţiu Mălăele, citat preluat de pe coperta a IV-a a volumlului semnat de Dănuţ Ungureanu, Români deja deştepţi, miniaturi. Cu desene de Traian Furnea, Editura Tritonic, Bucureşti, 2013.