Scrisori de la autori contemporani (VIII): Col. Gheorghe Bejancu

Col. Gheorghe Bejancu

Col. Gheorghe Bejancu

La câteva luni după încorporare, în unitatea militară al cărei comandant era col. Petru Scafaru (ca sa mă exprim în limbajul de atunci, care nu permitea divulgarea numărului unităţii militare şi “locaţia” acesteia), maiorul Gh. Paraschiv, secretarul de partid pe unitate, m-a numit bibliotecar al unităţii militare. Bibliotea era formată cu preponderenţă din cărţi apărute la Editura Militară, dar nu numai. Acolo am putut cititi romanele Delirul, de Marin Preda, Pânza de păianjen de Cella Serghi, Straniul paradis de Laurenţiu Fulga şi alte valoroase cărţi ale literaturii române.

          Am putut citi numeroase cărţi scrise de militari, între care s-a numărat şi colonelul Gh. Bejancu. Am citit mai multe cărţi ale sale şi i-am trimis şi o scrisoare. Aşa a început corepondenţa mea cu acest important scriitor, cu peste 15 volume, de publicistică şi literatură. Corespondenţa noastră a durat mulţi ani după satisfacerea stagiului militar, acoperind perioada mea de studenţie şi câţiva ani de profesorat.

Nu ne-am întâlnit niciodată. Îi rămân însă foarte îndatorat acestui scriitor talentat şi om admirabil, care m-a susţinut şi încurajat în unele momente mai grele prin care am trecut.

Îmi pare nespus de rău că, la fel ca în cazul scriitorilor pentru copii, autorii militari nu sunt trecuţi în dicţionarele şi istoriile literare. Este şi cazul lui Gh. Bejancu.

Publicând doar primele trei scrisori din cele peste 25 pe care mi le-a scris, îi aduc un modest omagiu. I-am reconstituit aici o mică fişă bibliografică, în speranţa că aceasta va atrage atenţia viitorilor istorici şi critici literari.

                                                  *

Gheorghe Bejancu a debutat la Agerpres, în 1948, unde culegea şi redacta informaţii. Soldat fiind, a fost chemat în redacţia Glasul armatei, care va deveni Apărarea patriei, unde va lucra până la pensionare.

A publicat următoarele volume: Povestiri, Editura Militară a Ministerului Forţelor Armate ale RPR, Bucureşti, 1953; Oameni în furtună, schiţe din viaţa ostăşească, Editura Tineretului, Bucureşti, 1955; Spre mâine, schiţe, ESPLA, Bucureşti, 1960; Forţele armate ale Republicii Populare Române (în colab. cu Constantin Antip), Editura Militară, Bucureşti, 1965 (ediţia a II-a, revăzută, Editura Militară, Bucureşti, 1966); Batalionul, povestiri, Editura Militară, Bucureşti, 1966; POvestea ostaşului, Editura Militară, Bucureşti, Asalt la redute. Eroi ai Războiului de Independenţă, Editura Militară, Bucureşti, 1969 (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, în colab. Cu Constantin Olteanu, Ilie Ceauşescu, Vasile Mocanu, Editura Militară, Bucureşti, 1977); Seara întoarcerii, povestiri, Editura Militară, Bucureşti, 1970; Eroul de la Tiszalok: soldatul pontonier Eftimie Croitoru, Editura Militară, Bucureşti, 1970; Un fel de fabule, Editura Militară, Bucureşti, 1972; Orele soldaţilor, povestiri, Editura Militară, Bucureşti, 1974; Cronică în marş (în colab. cu Oliver Lustig), reportaje, 2 vol., Editura Militară, Bucureşti, 1974-1978; Coloane sub lună, roman, Editura Militară, Bucureşti, 1976; Gh. Romanescu, Oastea română de-a lungul veacurilor. Colaborator literar: Gheorghe Bejancu, Editura Militară, Bucureşti, 1976; Cavalerii dimineţilor înalte, povestiri ostăşeşti, Editura Militară, Bucureşti, 1979; Cel de la capătul drumului, roman, Editura Militară, Bucureşti, 1980; Chemarea din tricolor (în colab. cu V[asile] Mocanu, Editura Militară, Bucureşti, 1983; Logodnicii din linia întâi, roman, Editura Militară, Bucureşti, 1985; Eşaloanele bravurii (în colab. cu col. dr. V. Mocanu), Editura Militară, Bucureşti, 1989; O stare ca oricare alta, povestiri, Editura Militară, Bucureşti, 1990. A prefaţat volumul semnat de Ionel Batalli, V. Mocanu şi I. Strujan, Pe aici nu se trece, Editura Militară, Bucureşti, 1976.

                                                                      *

Prima scrisoare de la col. Gheorghe Bejancu

Prima scrisoare de la col. Gheorghe Bejancu

1. „Vrei să cunoşti bine viaţa, înainte de a încerca să o reflecţi artistic”

[Bucureşti, 1 noiembrie 1974]

Tovarăşe Ilie Radu,

Scrisoarea dumitale mi-a produs mult mai mult decât plăcere: bucurie. Îţi mulţumesc foarte mult pentru rândurile aşternute în ea. Mă simt încurajat. Nu o spun din complezenţă. Realmente încerc acest sentiment ori de câte ori un cititor îmi arată preţuirea sa.

Aş fi fost foarte interesat să-ţi cunosc părerile despre culegerea de schiţe şi nuvele Seara întoarcerii, la care ţin mult, pentru că reprezintă, zic eu, un moment semnificativ al muncii mele, ca şi despre Orele soldaţilor, apărută în „Biblioteca ostaşului”, alcătuită pe baza unui „serial” (nu în sensul aventurilor) transmis la radio.

De asemenea, ţi-aş fi recunoscător dacă ai citi Cronică în marş (scris împreună cu colegul meu, col. Lustig Oliver), care este un fel de reportaj-roman, deci operând cu fapte reale şi identităţi riguroase, despre primii ani ai construcţiei armatei populare. A apărut în urmă cu două luni.

Mă întrebi la ce lucrez? Am avut un an de efort mare – munca la ziar, cartea amintită, o piesă într-un act (va apare în Îndrumătorul cultural-artistic din armată), redactarea literară a unui album, Oastea română de-a lungul veacurilor (lucrare a unui istoric militar).

Mi-am îngăduit câteva săptămâni de respiro. Odată cu noul an, reiau redactarea – pentru a câta oară? – a unei cărţi despre devenirea unor ofiţeri. Cum o să iasă? Nu ştiu. Ştiu doar că mă frământă îndoieli, ca ori de câte ori scriu.

Mă inviţi la unitate1. Nu-ţi promit, pentru că nu ştiu dacă voi putea. Aş vrea foarte mult să viu. Şi să te cunosc.

Mi-ai scris şi despre preocupările dumitale. Observ seriozitatea lor: vrei să cunoşti bine viaţa, înainte de a încerca să o reflecţi artistic. Încurajându-te în această atitudine, îţi mărturisesc că sânt curios să citesc ceea ce vei fi scris până acum. Dacă ai ceva gata, trimite-mi ca unui coleg. Dacă ai probleme, poţi să mi le încredinţezi. Nu am certitudinea unor sfaturi şi îndrumări absolute, mă şi feresc de ele, dar o părere pot s-o exprim sincer, prieteneşte. Ţi-aş mai sugera să încerci corespondenţa, însemnarea, reportajul pentru ziar2. Dacă le vei exersa, trimite-le tot pe adresa mea.

Încă o dată, îţi mulţumesc mult pentru scrisoare.

Nu numai că sântem în preajma Anului Nou, îţi doresc sănătate, fericire, succes în viaţă, la mulţi ani. Dumitale şi familiei, colegilor.

La revedere,

Col. Gh. Bejancu

Note şi comentarii

1. L-am invitat pe autor la o întâlnire cu cititorii, cu ocazia unei apariţii editoriale. Din păcate, acest proiect nu s-a realizat.

2. Am colaborat, pe durata stagiului meu militar, cu ştiri, reportaje, recenzii şi tablete la Apărarea patriei, organul central al Ministerului Apărării Naţionale, unde lucra colonelul Gh. Bejancu.

2. „Am vrut să te întreb asupra acestui nume cu rezonanţă ciudată”

[Bucureşti], 4 noiembrie 1974

Dragă prietene,

De ce Nandra?1 Încă de data trecută am vrut să te întreb asupra acestui nume cu rezonanţă ciudată.

Am primit portretul caporalului – coleg al dumitale. Este reuşit publicistic, deşi se vede că soarta însemnării, care a suferit metamorfoza în redacţie, te-a inhibat pe undeva, adică ai e xercitat asupra dumitale un autocontrol evident.

Va fi publicat portretul, însă ceva mai târziu, proximele numere sânt masiv consacrate alegerilor; oricum, la prima pagină de gradaţi şi soldaţi îşi va găsi loc. Cumva scurtat, dar nu denaturat. Ţi-o promit.

Continuă exerciţiul publicistic. Adică observă oameni, întâmplări, fapte, atitudini, reacţii şi oglindeşte-le în viziune personală. Aşa cum simţi, nu cum crezi că ar vrea redacţia. Este o condiţie a originalităţii, chiar dacă, aşa cum te-am mai prevenit, vei avea şi surprize neplăcute.

Deci aştept. Citeşte, dacă găseşti, Delirul2 al lui Marin Preda. Nu este ca primul volum din Moromeţii, dar e totuşi Marin Preda.

Toate cele bune.

           Col. Gh. Bejancu

Note şi comentarii

1. Semnasem scrisoarea şi materialele trimise redacţiei militare cu numele Ilie Radu-Nandra.

2. La finalul anului 1974 (ediţia având imprimat anul 1975), a apărut romanul Delirul al lui Marin Preda, care va avea în 1975 o ediţie revăzută şi adăugată, precum şi o a treia ediţie.

3. „Descopăr în dumneata un cititor care-mi trezeşte un cald sentiment de recunoştinţă”

Bucureşti, 10 ianuarie 1975

Tovarăşe Ilie Radu,

Sper că te simţi bine în Noul An. La vârsta dumitale nici nu-mi închipui că ar putea fi altfel.

Descopăr în dumneata un cititor care-mi trezeşte un cald sentiment de recunoştinţă. N-o spun din falsă modestie, dar parcă mă simt copleşit.

Poate că o să ne vedem chiar înainte de trecerea dumitale în rezervă. Vreau să vin odată pe la unitate1. Spre primăvară.

La Coloane sub lună2 lucrez teribil de anevoie şi cu mari îndoieli. Dar, oricum, lucrez. Când o să apară? Nici măcar nu ştiu dacă va apare vreodată. Să nu iei mărturiile astea ca văicăreală, pur şi simplu îţi comunic nişte stări de lucruri.

Încolo, toate bune. Cu aproximaţie, desigur.

Îţi repet sugestia: ce-ar fi dacă ai scrie nişte corespondenţe pentru pagina noastră, „Gradaţi şi soldaţi”? Despre munca băieţilor, despre viaţa de organizaţie, despre manifestări culturale?

În orice caz, aştept, în continuare, veşti de la dumneata.

Îţi doresc multă sănătate. Părinţilor la fel.

Cu prietenie,

                   Col. Gh. Bejancu

Note şi comentarii

1. Proiectata întâlnire la unitate nu a mai avut loc.

2. Romanul Coloane sub lună va apărea în 1976, la Editura Militară din Bucureşti.

Episodul următor: O scrisoare de la Paul Anghel

Mergi sus