Legăturile mele cu scriitorul Ştefan J. Fay constituie obiectul unei poveşti fascinante.
În primăvara anului 1988, un fost coleg de liceu, Ioan Oprinca, mi-a dat un telefon şi m-a întrebat dacă am citit romanul Moartea baroanei, recent apărut, al cărui autor – spunea el – avea un nume străin, pe care nu-l reţinuse. Prietenului meu din anii de liceu i-a atras atenţia în acest roman faptul că multe personaje şi locuri erau din zona mea natală, Nandra, pe care el o cunoştea foarte bine. În anii aceia citeam cu furie toate cărţile bune, dar acest roman nu-mi căzuse în mână. Am convenit să mă duc imediat la prietenul meu, să îmi împrumute cartea.
Moartea baroanei apăruse la Editura Albatros, în 1988, şi îl avea ca autor pe Ştefan J. Fay, nume necunoscut mie. Romanul nu era o traducere. L-am citit pe nerăsuflate şi nu mică mi-a fost surpriza să găsesc în ea nume de oameni şi locuri din Nandra mea natală. Cine putea fi acest autor misterios?
Am scris Editurii Albatros o scrisoare, cerând adresa sau telefonul enigmaticului romancier. Am obţinut telefonul şi am sunat acasă la scriitor. Mi-a răspuns o voce caldă de femeie, surprinsă de telefonul meu şi de faptul că eram din Nandra, sat vecin cu Bichiş, unde se petrece acţiunea romanului. Doamna Voica mi-a spus că soţul ei – autorul cărţii – era plecat în oraş. Am întrebat ce vârstă are şi am fost uluit să aflu că este un scriitor trecut de a doua tinereţe. După modernitatea scriiturii, credeam că autorul face parte din cea mai tânără generaţie de prozatori! I-am cerut adresa şi i-am trimis o lungă scrisoare, împreună cu un volum din ediţia Horia Bottea, Game şi pendulări, care apăruse în colecţia „Restituiri” a Editurii Dacia (coordonată de Mircea Zaciu) şi de care eram foarte mândru, fiindcă era prima mea apariţie editorială. Am adăugat un Catalog al unei expoziţii de artă plastică pe care o organizasem sub egida Consiliului Judeţean Cluj al Organizaţiei Pionierilor, cu care mă lăudam în secret, pentru că reuşisem să tipăresc în acest catalog un citat din Constantin Brâncuşi şi nu din cuvântările secretarului general al PCR sau din documentele de partid, aşa cum era uzanţa! Despre scrisoarea mea, Ştefan J. Fay notează în jurnalul său, tipărit mai târziu (Ştefan J. Fay, Caietele unui fiu risipitor, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 277-278): „19 ianuarie [1989]. Primesc, de la Cluj, o scrisoare impresionantă, semnată de un tânăr profesor, Ilie Rad[u], originar din satul Nandra, peste fâneaţă de Bichiş, sat cuprins în Moartea baroanei. Se regăseşte în autenticitatea romanului, a priveliştilor, a obiceiurilor, oamenilor. Şi-mi povesteşte un mic episod: «…poteca ce leagă Nandra de Bichiş, şi care mi-a rămas în memoria mea afectivă printr-o imagine de iad: copil fiind, m-am dus la Bichiş desculţ, vara, după ploi abundente, când «râtul» (fâneaţa) era acoperit de mâl, de nămol. Râmele foarte grase mi se încolăceau peste degetele picioarelor, speriindu-mă…». Iată un mic element pe care l-aş fi prins în carte!”.
La scurt timp, am primit de la Ştefan J. Fay o scrisoare, care iniţia amplul nostru dialog epistolar. Scrisorile dintre noi au devenit tot mai dese. În primăvara anului 1989, având treburi la Bucureşti, ne-am dat întâlnire în Gara de Nord.
În acelaşi an, 1989, l-am invitat să facă o vizită pe meleagurile mele natale, pe care le părăsise în urmă cu 40 de ani. Despre vizita aceea memorabilă va scrie pagini emoţionante în Caietele unui fiu risipitor. A venit apoi Revoluţia română. Cu prilejul unei deplasări făcute la Bucureşti, l-am vizitat acasă pe noul meu prieten, împreună cu soţia mea, Doina, şi cu fiii noştri, Mihai şi Tudor. Am cunoscut-o şi pe Doamna Voica, strănepoată de domnitor moldovean, care se lupta încă de pe atunci cu o boală necruţătoare. M-au uimit preocupările ştiinţifice ale dânsei şi memoria prodigioasă pe care o avea. Păcat că nu a apucat să-şi definitiveze şi să-şi publice savantele studii de etimologie românească.
Prietenia noastră s-a desăvârşit apoi prin scrisori („Să ne apropiem dar … prin scrisori!”, afirma cândva G. Călinescu.) Am primit de la Ştefan J. Fay, în cei 20 de ani de când relaţii prieteneşti, peste 200 de scrisori, trimise din Bucureşti, din SUA sau din Franţa. La rândul meu, i-am scris tot cam atâtea. Ne-am legat apoi destinul pe coperta aceleiaşi cărţi: La un ceai cu Ştefan J. Fay, Institutul European, Iaşi, 2006. În prefaţa acestui volum, scriam că voi tipări, cândva, scrisorile primite de la dânsul, “fiindcă acestea formează un autentic roman epistolar.” ASta s-a întâmplat în 2009: De amicitia. Scrisori trimise de Ştefan J. Fay lui Ilie Rad (1988-2009). Volum omagial la împlinirea, de către Ştefan J. Fay, a vârstei de 90 de ani Prefaţă de Irina Petraş, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2009.
Scrisoile de faţă sunt inedite, fiind rătăcite într-un dosar.
Ştefan J. Fay a primit această carte (împreună cu Ordinul Cavaler al Culturii, acordat de Preşedintele României), cu două zile înainte de a “pleca în altă galaxie”, cum zicea Mircea Eliade.
*
1. „Este un document al dramei pe care o trăia el însuşi, în faţa dramei naţionale”
6 sept. 2000, Nisa
Iubite Domnule Rad,
Am primit scrisoarea Dvs. din 6 august (3 săptămâni pe drum!), dar mă bucură că, în sfârşit, aţi primit vechea mea scrisoare, pierdută în aventura poştei.
Iată adresa Doamnei CONSTANŢA BABA: Bul. Aviatori, nr. 32, Bucureşti 71275, cu telefon 679.68… [PS. Ei nu au avut copii.]
Locuia la aceeaşi adresă acum trei ani, dar ştiu că locuinţa era revendicată de fiicele fostului proprietar, revenite din străinătate. Cred că nu s-a mutat.
Dacă vorbiţi cu dânsa ori îi scrieţi, puteţi pomeni de buna prietenie care ne leagă (pe noi doi), şi va fi un plus la prietenia care mă leagă şi pe mine de dânsa.
Pregătesc materialul de care aveţi nevoie, pentru evocarea lui Corneliu Baba1. Deocamdată triez, căci dosarul corespondenţei este prea gros pentru spaţiul pe care îl poate oferi revista.
Fiecare scrisoare facsimil va fi însoţită de textul descifrat, bătut la maşină.
Va fi un set de scrisori ale lui Corneliu Baba către mine, care se va completa cu o scrisoare a D-nei Baba, după moartea soţului ei.
Apoi, din 8-10 scrisori ale mele către dânsul, aleg 3 în care, ca şi cu Jalea2, încerc să-i citesc opera.
La fiecare text al lui Corneliu Baba voi încerca să fac o mică explicaţie. Am, printre altele, scris de mâna sa, pentru mine, Testamentul la Regele nebun – piesă care, fiind olografă, este un document al dramei pe care o trăia el însuşi, în faţa dramei naţionale3.
Din păcate, va trebui să triez, căci altminteri am avea nevoie de 30 de pagini! Veţi avea însă mână liberă ca, la rândul Dumneavoastră, să mai faceţi o alegere, peste alegerea făcută de mine, pe care am să vi-o trimit.
Bravo lui Mihai că vă însoţeşte la acţiunea din America4. Vă felicit că-l luaţi şi-l felicit pentru sarcina ce şi-o va asuma.
Sărut mâna Doamnei Doina, îi îmbrăţişez pe copii, ca şi pe Dumneavoastră.
Cu dragoste caldă,
Ştefan J. Fay
P.S. Fiul meu se ocupă de reproducerea celor a câtorva fotografii din Casa Baba, făcute de mine.
Note şi comentarii
1. În perioada respectivă, adică din 1992, editam publicaţia Excelsior. Revistă de aspiraţii şi cultură pentru învăţământul preuniversitar, fiecare număr al revistei fiind dedicat unei personalităţi a culturii române (au fost numere dedicate lui Ion Jalea, D.D. Roşca, Iorgu Iordan, Liviu Rusu, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu, Vintilă Horia, Ştefan Baciu, Radu Gyr, Constantin Noica ş.a. Numărul 15, din 2002, a fost dedicat pictorului Corneliu Baba.
2. În nr. 1 din 1992 al revistei Excelrior, dedicat lui Ion Jalea, Ştefan J. Fay a publicat eseul Două ipostaze ale filosofiei istoriei: „Arcaş odihnindu-se” şi „Bivolarul”.
3. E vorba de ultimii ani ai dictaturii comuniste din România.
4. În toamna anului 2000, am avut o deplasare în Statele Unite, în care m-a însoţit şi fiul nostru mai mare, Mihai Ionuţ.
2. „Deocamdată mă bucur că daţi o nouă bătălie, de data asta pentru Corneliu Baba”
17 sept. 2000, Nisa
Iubite Domnule Rad,
Vă trimit, pentru EXCELSIOR, materialul legăturilor mele cu Maestrul Corneliu Baba şi Doamna Constanţa Baba.
Dosarul cuprinde:
I Paginile 1 şi 2 (A 1/1 şi A 1/2) – textul meu de introducere. Am imaginat pg 1 sub formă de machetă (e o simplă sugestie), iar sub desenul lui C.B. propun, ca moto, cuvintele sale din Catalogul expoziţiei din oct.-dec. 1997, din Muzeul Naţional de artă al României. După care ar urma textul meu – dacă sunteţi de acord cu această intrare în temă.
II Urmează scrisorile 3 la inclusiv 15. Primele 12 sunt ale lui Corneliu Baba către mine; scrisoarea 13 este scrisă de Dna Constanţa Baba şi semnată şi de Corneliu Baba; scrisoarea 14, lapidară, este de la Dna Baba, în care-mi vesteşte moartea soţului ei, iar scrisoarea 15 este răspunsul meu către D-na Baba.
Acestea toate formează un pachet.
La toate scrisorile primite de mine (de la D-l şi D-na Baba) am dat copie xerox, ca să puteţi alege pentru revistă.
III Urmează capitolul: „Trei scrisori ale lui Şt. J.F. către Maestrul C. Baba” (date în fragmente largi, semnificative), (scrisorile 16, 17 şi 18). Şi acestea formează un pachet unitar1.
IV. Vă trimit un număr mai mare de fotografii decât ar fi necesar pentru revistă, gândind că ele vă vor face plăcere să le aveţi. V-aş îndemna să încadraţi, pentru biroul Dvs., Autoportretul în pastel, cu bonetă roşie, pe capul înclinat; i s-ar potrivi un paspartou ocru sau alb, de 2-3 cm; e de un efect teribil, cald, uman.
Şi, tot pentru plăcerea casei, vă trimit pliantul G. Enescu.
În ce priveşte scrisorile mele către Corneliu Baba, trebuie să vă spun că am şovăit deseori în alegerea textelor, căci în fiecare scrisoare, din multele pe care le am, încercam să analizez o lucrare sau un sentiment al său (aşa cum încercasem şi pentru Ion Jalea, în Arcaş sau Bivolar).
De altfel, am în două bibliorafturi, întitulate „Scrisori ale prieteniei”, 3-400 de pagini de scrisori dintr-o corespondenţă de peste 50 de ani cu scriitori şi artişti din ţară şi din străinătate. Vor folosi la ceva2?
Deocamdată mă bucur că daţi o nouă bătălie, de data asta pentru Corneliu Baba. Să vă dea Dumnezeu puterea şi sănătatea de care este nevoie în asemenea aventură culturală.
Sărut mâna Doamnei Doina, mă gândesc cu căldură la evoluţia copiilor Dumneavoastră şi vă îmbrăţişez cu întreaga mea preţuire.
Ştefan J. Fay
Note şi comentarii
1. Numărul 15 din revista Excelsior a publicat aproape în întergime toate aceste materiale legate de Corneliu Baba.
2. Fiul scriitorului, Ştefan de Fay, care trăieşte la Nisa, intenţionează să publice această impresionantă corespondenţă.
3. „Vă îmbrăţişez, urându-vă mulţi ani, sănătate şi sărbători fericite!”
9 dec. 2000, Nisa
Iubite Domnule Rad,
Nu mai am de mult veşti de la Dumneata.
Vă trimit aici – cu mare întârziere! – conferinţa pe care am ţinut-o la Casa Românească de la Paris, despre Mircea Vulcănescu. Primele pagini vă sunt cunoscute, dar apoi arăt aspecte din viaţa lui sufletească – şi astea mult cunoscute de Dumneata, prin Măriuca.
Ştiu că aţi călătorit mult1.
Nu ştiu ce impresie v-au făcut materialele pe care vi le-am trimis despre Corneliu Baba. Vă pot fi de folos pe cât am căutat eu să le trimit bogate?
Vin sărbătorile copiilor şi ale noastre pe lângă ei. Spuneţi-le că bădia de departe îi sărută şi-i binecuvântează.
Sărut mâna Doamnei Doina şi vă îmbrăţişez, urându-vă mulţi ani, sănătate şi sărbători fericite! Probabil că veţi trece pe la Nandra; vă rog să-i transmiteţi Doamnei Josefa sărutarea mea de mână, şi tatălui o caldă strângere de mână cu afecţiune şi adânc respect.
Cu dragoste pentru toţi,
Ştefan J. Fay
P.S. Sunt în legătură cu Doamna Irina Petraş2, căreia i-am trimis textul Memoriilor lui Ioan Kemeny – de care i-aţi vorbit cu atâta inimă. Acum îi pregătesc al doilea text, care va cuprinde viaţa lui I. Kemeny4.
Note şi comentarii
1. E vorba de călătoria mea în America.
2. Criticul literar Irina Petraş (în prezent Preşedinta Filialei Cluj a Uniunii Sriitorilor) era atunci redactor la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca, unde Ştefan J. Fay şi-a tipărit sau retipărit cele mai multe cărţi, începând cu capodopera sa, Moartea Baroanei.
3. KeményJanos, Principele Transilvaniei, Memorii. Scrierea vieţii sale. În româneşte de Pap Francisc. Cuvânt înainte de Camil Mureşanu. Ediţie şi prefaţă de Ştefan J. Fay, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2002.
4. Ştefan J. Fay, Cronologia lui Ioan Kemény. Caietele unui roman care nu s-a scris, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2002.