Scrisori de la autori contemporani. Ştefan Aug. Doinaş (1922-2002, la centenarul naşterii sale)

Sttefan Aug. Doinas, in viziunea lui Silvan

Stefan Aug. Doinas, in viziunea lui Silvan

Numele poetului Ştefan Aug. Doinaş îmi era cunoscut încă din anii de liceu, pentru că celebra sa baladă, Mistreţul cu colţi de argint, era inclusă în manualele noastre şcolare. La facultate, în cadrul cursului de literatură română contemporană, poetului i se acorda toată atenţia pe care o merita. Şi în atmosfera revistei Echinox, al cărei redactor eram, Ştefan Aug. Doinaş se bucura de o reală apreciere, colaborând la revistă şi fiindu-i recenzate în paginile acesteia cărţile recent publicate. Îi apăruseră în anii aceia antologia de Versuri, din celebra colecţie “Cele mai frumoase poezii” (1973), urmată de volumul de eseuri Orfeu şi tentaţia realului (1974), apoi de volumul Alfabet poetic (1978), cu o prefaţă de Aurel Martin, în colecţia BPT – două semne ale clasicizării unui scriitor.

Aşa se face că, în 1979, l-am invitat să ţină o conferinţa la Facultatea de Filologie, invitaţie pe care a onorat-o cu plăcere, vorbind despre Goethe şi filosofia Mumelor, conferinţă al cărei text va fost publicat apoi în volumul Lectura poeziei. Urmată de Tragic şi demonic (1980), cu un titlu uşor schimbat: Goethe, mitul Mumelor, Blaga.  

L-am mai întâlnit pe Ştefan Aug. Doinaş o singură dată, într-o staţie de metrou din Bucureşti, după ce devenise o persoană publică şi mai cunoscută: senator în Parlamentul României, din partea Partidului Alianţa Civică (1993-1996), membru al Academiei Române, redactor-şef al revistei Secolul 20 (devenită Secolul 21) etc. Îmi amintesc că s-a bucurat de scurta întâlnire cu mine, iar pâna la venirea metroului, am discutat despre viata literară clujeană.

La 25 mai 2002, am aflat trista veste a morţii poetului Ştefan Aug. Doinaş, la Spitalul Fundeni, în urma unei operaţii, la vârsta de 80 de ani. A doua zi am fost şocat să aflu ştirea că soția sa, cunoscuta balerina Irinel Liciu, n-a putut suporta pierderea omului pe care l-a iubit o viaţă întreagă. (Întrebat, într-un interviu, cu ce compensează faptul că nu avea copii, Doinaş a răspuns: “Cu silueta soţiei mele!”) A doua zi, deci, după moartea soţului, în 26 mai, Irinel Liciu “s-a întors de la spital, s-a îmbrăcat elegant şi a scris pe una din filele neterminate, lăsate de poet, un cutremurător mesaj de adio: «Domnul şi Dumnezeul meu, iartă-mă! O prea mare iubire ucide.» A luat apoi un pumn de somnifere, s-a așezat în pat şi a plecat după omul ei drag, la doar 74 de ani.” (Ramona Zaharia, B1TV, 25 mai 2020)

Scrisoarea de faţă a fost prilejuită de solicitarea pe care i-am adresat-o poetului, şi anume de a scrise un text, de mână, un fel de tabletă, de o pagină, pentru rubrica “Autograf”, pe care o iniţiasem în revista Excelsior, pe care o editam atunci. Tableta a fost publicată în numărul 8, din 1995, al revistei Excelsior. Pentru că este foarte puţin cunoscută, o reiau aici:
Un loc geormetric al spiritului şi al inimii

Într-o lume ca a noastră, în care aproape clipă de clipă te întâlneşti cu cine vrei şi cu cine nu vrei, prin radio şi televiziune, din goana maşinii, în tren sau în avion – o revista se constituie ca un extrem de discret mijloc de a te întâlni numai cu cine doreşti: îţi alegi din sumar exclusiv ceea ce te interesează, niciun autor nu te trage de mânecă, niciun poet nu te obligă să-i citeşti mai mult de un vers, dacă nu-ţi place, nicio opinie nu te sileşte să ripostezi pe loc. Toate acestea, în schimb, îţi oferă – prin intermediul unei reviste – răgazul şi îndemnul de a medita, de a visa, de a simţi: în singurătatea aceea extrem de preţioasă în care eşti înconjurat de prezneţa imaginară, dar atât de fertilă, a fiinţelor şi ideilor dragi.

Urez revistei Excelsior, destinată tinerilor care se pregătesc pentu cusrurile universitare, să devină un asemenea loc geometric al spiritului şi al inimii: pentru ca cei dau să se îmbogăţească, iar cei ce primesc să înveţe a fi ei înşişi.

Iată acum textul scrisorii, care se vrea şi un discret omagiu adus poetului, de la a cărui naştere s-au împinit, la 26 aprilie a.c., 100 de ani, iar la 25 mai, 20 de ani de la moarte.

*

Bucureşti, 13 nov. 1994

Stimate Domnule Profesor,

Vă rog să fiţi îngăduitor faţă de întârzierea cu care vă răspund. Diverse ocupaţii,  cel mai adesea nesemnificative, ne împiedică uneori să ne comportăm aşa cum am dori.

Vă trimit alăturat textul scris de mână solicitat1. Sper să îndeplinească toate condiţiile pe care mi le-aţi anunţat.

Vă mulţumesc călduros pentru întreaga atenţie pe care mi-o acordaţi2, vă asigur de profunda mea stimă şi vă urez să reuşiţi tot ce întreprindeţi în beneficiul culturii noastre.

Cu preţuire,

Ştefan Aug. Doinaş

Note şi comentarii

1. E vorba de tableta solicitată, publicată mai sus.

2. Poetul are în vedere, probabil, şi faptul că, în urmă cu vreo 15 ani, îl invitasem la o conferinţă, la Cluj, în cadrul ciclului de conferinţe “Mărturia unei generaţii”, unde a vorbit despre Goethe şi filosofia Mumelor.

(Episodul următor: Scrisori de la Paul Cornea)

Ştefan Aug. Doinaş în viziunea lui Silvan

Mergi sus