Paul Schveiger (1932-2020) mi-a fost profesor la Facultatea de Filologie din Cluj, la un curs de gramatică generativă.
Fiindcă profesorul clujean lipseşte din multe dicţionare şi enciclopedii româneşti, prezint mai jos câteva informaţii biobibliografice despre personalitatea sa, redactate pe baza unor informaţii primite de la autor, pentru proiectul meu, în curs de realizare, Dicţionarul jurnaliştilor clujeni.
S-a născut la 7 sept. 1932, la Dej, jud. Cluj, decedând la 9 dec. 2020, la Tel Aviv. Fiul lui Ignat Schveiger, tipograf, şi al Rozaliei (n. Leb), casnică. Urmează clasa I primară (1939-1940) la Şcoala “Sfântul Silvestru” din Bucuresti, de unde, în vara anului 1940, este eliminat pe baza legislaţiei rasiale în vigoare atunci. În toamna aceluiaşi an începe să frecventeze clasa a doua la o şcoală primară evreiasca din Bucureşti; de aici este retras, în vederea mutării în URSS (tatăl său primind mai multe ameninţări cu moartea de la un fost ucenic al său, legionar, care lucra la atelierul de tipografie condus de acesta). După câteva luni de zile, reia clasa I (în limba „moldovenească”), la Şcoala Primară din Herţa, ţinut ocupat de URSS, în iunie 1940. Odata cu începerea războiului ajunge la Cernăuţi, unde, la scurtă vreme după intrarea trupelor germane şi române, este închis, împreună cu familia, în ghetou, fiind apoi deportaţi la Moghilev-Podolsk (Transnistria), fără a mai frecventa vreo formă organizată de învăţământ. După repatrierea la Cernăuţi (în primăvara anului 1944) şi intrarea aici a trupelor sovietice, îşi reia pregătirea şcolară la o unitate de învăţământ (tot în limba „moldovenească”). În primăvara anului 1945, se repatriază cu familia în România şi se stabileşte la Cluj, unde dă examene de diferenţă pentru clasele I-IV şi se înscrie la Liceul de Aplicaţie al Seminarului Pedagogic Universitar (care a purtat apoi, succesiv, numele de Liceul de Băieţi Nr. 3, respectiv Liceul „Emil Racovita”; în prezent: Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”). Dupa absolvirea clasei I de liceu, dă examen ca elev particular pentru clasa a II-a, dupa care îşi continuă studiile la acelaşi liceu, în clasa a III-a. Dupa Reforma învătământului din 1948, intră în clasa a VIII-a, până la terminarea studiilor liceale. În vara anului 1951 îşi trece „examenul de maturitate”, după posibilităţile oferite pe atunci elevilor cu medii mari, de a mai trece unele clase în sesiuni speciale de vară. Între timp, tatăl său este exclus din PMR, ca “duşman al poporului”, astfel că fiul este respins la examenul de admitere la Institutul de Construcţii din Bucureşti, deşi avea media peste 9,00. În toamna aceluiaşi an dă examenul de admitere la Facultatea de Istorie-Filologie a Universitaţii „Dr. Victor Babeş” din Cluj, fiind acceptat la studii la Secţia de limba şi literatura rusă, studii finalizate în 1955. Îşi trece examenul de stat, dar fără lucrare de licenţă, în schimb prezentând o „lucrare de an”, din domeniul sintaxei limbii ruse. După absolvirea studiilor universitare (1955), este profesor de limba rusă la Şcoala Medie Nr. 10 din Cluj (actualmente Şcoala Generală de Muzică de pe strada Avram Iancu, 1955-1958), la Liceul „Emil Racoviţă” (1958-1959), devenind apoi asistent şi lector la Catedra de filologie slavă a Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” (1959-1987). O primă teză de doctorat consacrată studierii limbii documentelor de cancelarie ale lui Ştefan cel Mare îi este respinsă, undeva „sus”, practic fără explicaţii. Se decide să elaboreze o altă teză, care să abordeze o tematică lipsită de orice implicaţii „ideologice”, şi anume limba vorbită de afazici, sub conducerea profesorului universitar Béla Kelemen, director adjunct al Institutului de Lingvistică din Cluj, avându-i ca referenţi pe dr. Sanda Golopenţia-Eretescu, dr. Ion Voinescu (Bucureşti) şi prof. univ. dr. Mircea Zdrenghea, preşedintele comisiei fiind prof. univ. dr. doc. Ion Pătruţ, de la Universitatea clujeană.
Debutează în presă în anul 1948, în cadrul Secţiei de tineret a redacţiei cotidianului Lupta Ardealului, secţie condusă de istoricul şi prietenul său, Hadrian Daicoviciu, viitorul arheolog. De mai multe ori l-a suplinit pe corespondentul regional din Cluj al Scânteii tineretului. Colaborează la Almanahul literar (devenit Steaua), Tribuna, cu comentarii şi recenzii pe marginea unor traduceri din limbi străine. Se dedică activităţii ştiinţifice, tratând diverse aspecte ale lingvisticii moderne, începând cu structuralismul, generativismul şi evoluţiile ulterioare ale acestor curente, încercând să reconsidere şi unele elemente ale trecutului lingvisticii româneşti (este printre primii care a reintrodus în circulaţie numele lui Sextil Puşcariu, ostracizat şi el, la un moment dat, din lingvistica românească, datorită activităţii sale politice). În 1987 emigrează în Israel. Devine cercetător ştiinţific la Catedra de filosofie a Universităţii din Tel Aviv (Israel, 1988-1991), conferenţiar universitar (1991-1993) la Şcoala de Limbi şi Literaturi Europene Moderne (School of Modern Europan Languages and Literatures) a Universitaţii Witwatersrand (Johhanesburg, Republica Africa de Sud), la Institutul Beit Berl (Kfar Saba, Israel), Seminarul Chibuţurilor (Tel Aviv), Institutul Levinski (Tel Aviv, 1993-1005). A publicat următoarele lucrări: Nyelveszet es matematika (Lingvistică şi matematică; în colab. cu Jakab Máthe), Editura Dacia, Cluj, 1977; Limbă şi vorbire în afazie, Editura Dacia, Cluj, 1980; O introducere în semiotică, Editura Ştiinţifică si Enciclopedică, Bucureşti, 1984; Tradition and Change in Central and Eastern Europe (în colab. cu Henrietta Mondry), University of the Witwatersrand, Johannesburg (Africa de Sud), 1993. În Africa de Sud a scris studii pe teme de lingvistică generală (teoretică) şi slavă, de semiotică a culturii etc. Coautor la volumul Secvenţe din istoria presei româneşti (coordonator: Ilie Rad), Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2006. Din 1995, lucrează la Redactia publicaţiilor în limbi straine a Editurii S.I. Edri din Tel Aviv, fiind secretar general de redacţie la Revista mea şi cronicar de carte la Viaţa noastră. Membru al Societătii de Ştiinţe Filologice şi al Asociaţiei Slaviştilor din România. Membru fondator al Asociaţiei Slaviştilor din Africa de Sud. A mai semnat cu pseudonimul P(aul) Şerban.
*
1. “Mă impresionaţi prin promptitudinea Dvs. ieşită din comun”
[Raanana], 8 martie 2006
Dragă Domnule Rad,
Ca de obicei, mă impresionaţi prin promptitudinea Dvs. ieşită din comun. Asta mă face să-mi permit o altă rugăminte, care v-ar putea părea şi o insistenţă
(dar nu este): este vorba de acelaşi Vianu Mureşan, care a mai publicat o
carte, al carei titlu mă tentează: Altul decât Dumnezeu, Editura Mega,
Cluj-Napoca, 20051. Evident, cu angajamentul de a vă restitui preţul, plus
cheltuielile poştale. Şi dacă nu vă este prea greu, am auzit că Basarab
Nicolescu ar fi fost la Cluj, unde ar fi publicat şi o carte despre
transdisciplinaritate (m-ar interesa foarte mult)2. Va trebui să învăţaţi un
cuvânt ebraic: “nudnik” este un individ plictisitor de insistent (ăsta sânt
eu, în urma a 19 ani de israelinitate).
Înţeleg că materialele despre Ianoşi3 et comp. nu sânt încă disponibile. El a fost aici, în această perioadă, dar nu am avut puterea să mă duc să-l ascult la Institutul Cultural Român de la Tel Aviv (o întoarcere cu autobusul, după o dimineaţă la slujbă, tot acolo).
Aş vrea să mai aud veşti despre Dvs. şi soţia Dvs.
Cu toată prietenia şi stima,
Paul Schveiger
P.S. articolul despre cartea de interviuri ale lui Edgar Papu va apare
în maximum două-trei săptămâni, după care vă expediez o copie,
Acelaşi.
Note şi comentarii
1. Vianu Mureşan, Altul decât Dumnezeu, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2005.
2. În 2004 sau 2005, savantul Basarab Nicolescu nu a publicat, la Cluj-Napoca, vreo carte despre transdisciplinaritate. O carte cu acest titlu apăruse cu câţiva ani înainte: La transdisciplinarité (manifeste), Éditions du Rocher, Monaco, 1996 (trad. românească: Transdisciplinaritatea: manifest. Traducere de Horia Mihail Vasilescu. Polirom, Iaşi, 1999.
3. Ion Ianoşi (1928-2016) – scriitor și eseist, profesor de filosofie și estetică, teoretician, traducător și specialist în filosofia și literatura rusă.
4. E vorba de volumul Edgar Papu, Interviuri. Prefaţă şi notă asupra ediţiei de Ilie Rad. Ediţie îngrijită de Ilie Rad (în colab.), Editura Limes, Cluj-Napoca, 2005. La acest volum, ul Schveiger va publica o amplă cronică, în revista Viaţa noastră din Israel.
2. “Vă mulţumesc din inimă pentru toate cele ce le faceţi pentru mine”
[Raanana], 10 martie 2006
Stimate Domnule Rad,
(1) Am primit cartea lui Vianu Mureşan1, m-am întors de la poştă de câteva
minute, cu ea în braţe. VĂ MULŢUMESC!
(2) Am reuşit să deschid textul2. VĂ MULŢUMESC!
(3) După ce o să-l citesc, o să mă străduiesc să reacţionez la el3.
Vă mulţumesc din inimă pentru toate cele ce le faceţi pentru mine. Este mult
mai mult decât o oarecare simplă colegialitate!
Sărutări de mână Doamnei, Dumneavoastră sincere sentimente de stimă,
Paul Schveiger
Note şi comentarii
1. A se vedea nota 1 de la scrisoarea anterioară.
2. I-am trimis profesorului Schveiger, via email, o recenzie din presa românească, la cartea lui Florin Ţurcanu, Mircea Eliade: prizonierul istoriei. Traducere din franceză: Monica Anghel şi Dragoş Dodu. Cu o prefaţă de Zoe Petre, Humanitas, Bucureşti, 2005, în care se face distincţie între fascism şi legionarism.
3. Din câte îmi amintesc, Paul Schveiger nu a mai reacţionat la recenzia respectivă, dar a avut reacţii la alte materiale din presa românească, pe care i le-am trimis.