Pe vremea când colaboram la Dicţionarul scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, am auzit cǎ unii scriitori nu vor intra în dicţionar, chiar dacǎ au douǎ sau mai multe cǎrţi, fiindcǎ sunt grafomani. Nu m-a interesat atunci termenul.
Dupǎ Revoluţie, în condiţiile deplinei libertǎţi de creaţie şi de publicare, am auzit de mai multe ori acest termen, ceea ce m-a fǎcut sǎ-i caut sensul în dicţionar. Culmea este cǎ, în DEX-ul din 1975, nu apare acest cuvânt, pe care îl gǎsesc abia în dicţionarele de dupǎ 1989, cu sensul de „maniac al scrisului; reclamagiu” (eliminǎm sensul de reclamagiu, care nu intrǎ aici în discuţie).
M-am gândit adesea la acest termen în legǎturǎ cu propria mea persoanǎ. Scriu destul de mult în ultima vreme: studii, articole, pagini de jurnal, articole pe blog, iau interviuri, dau interviuri etc. Dar dacǎ sunt eu însumi un grafoman? Recunosc cǎ acest sentiment mǎ viziteazǎ destul de des, iar el devine acut când dau de câte-o afirmaţie de genul: dacǎ scrii zece cuvinte, şterge nouǎ şi gândeşte-te dacǎ nu trebuie şters şi al zecelea! (Caragiale). Iar dintr-un text al Mitroplitului Bartolomeu, aflu urmǎtorul sfat: sǎ citeşti de 100 de ori mai mult decât scrii şi sǎ scrii de 100 de ori mai mult decât publici! Cine poate respecta acest principiu? Dar poate cǎ îndoielile mele sunt fireşti.
*Domnişoara Cristina B., cǎreia i-am sugerat sǎ se ocupe de publicistica lui Miron Radu Paraschivescu, un autor care mi-a devenit antipatic, dupǎ articolele mizerabile pe care le-a scris împotriva lui Arghezi (mai dure decât pamfletul lui Sorin Toma, Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei), a descoperit o poezie de mare frumuseţe a lui M.R. Paraschivescu, intitulatǎ Ploaie de varǎ:
Pe strada cu-un singur salcâm
Îmi daseşi sărutul dintâi
Şi iute-ai fugit, pe când fiece pas,
Toc-toc-toc !… răsuna-n caldarâm,
Braţul meu ca al unei statui
După tine întins mi-a rămas.
Apoi veni ploaia. Treceam pe sub ramuri
Atât de uşor, că la-ndemnul oricui
Izbuteam pe frânghiile ei să mă sui
Ca un clovn, până-n cer. Ale caselor geamuri
Mă priveau cu-acest plâns care e-al nimănui.
*Aflu abia acum cǎ în volumul Corupţia spiritualǎ, al Mitropolitului Bartolomeu, este publicat şi interviul meu cu regretatul teolog şi om de culturǎ, publicat iniţial în România literară, nr. 38, din 8 octombrie 2010, şi preluat apoi de numeroase site-uri şi publicaţii on-line (inclusiv de Jurnalul naţional). Interviul are un titlu schimbat faţǎ de cel propus de mine.
*Profesorul Michael Shafir îşi va dona colecţia de documente de la Europa Liberǎ Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga”, în urma intervenţiei mele, urmând ca, de aici, sǎ fie transferatǎ la viitorul Muzeu Naţional al Mass-Mediei, care, sper, se va inaugura cândva la Cluj-Napoca.