Ne trezim devreme, luǎm micul dejun, dupǎ care coborâm în Ciudad de las Artes y las Ciencias (Oraşul Artelor şi Ştiinţelor), care poartǎ amprenta inconfundabila a marelui arhitect, fiul al Valenciei, Santiago Calatrava. Pentru a înţelege aceastǎ adevǎratǎ „minune a lumii”, sunt necesare câteva informaţii, din care se vede, încǎ o datǎ, cǎ în tot rǎul este şi un bine („noroc în ghinion”, îi zicea Doamna Ana Blandiana).
Pânǎ în a doua jumǎtate a secolului XX, Valencia (al treilea oraş ca mǎrime al Spaniei) era un oraş tǎiat de fluviul Turia, aşa cum Sena taie Parisul, Neva – Sankt Petersburgul, Vistula – Varşovia, Vltava – Praga sau, de ce nu, Someşul – Clujul. În 1957, fluviul Turia şi-a iesit din matcǎ şi a produs inundaţii catastrofale, soldate cu morţi şi cu imense pagube materiale. Dupǎ acest potop, municipalitatea valencianǎ a decis devierea completǎ a cursului fluviului (care acum se varsǎ, prin douǎ canale, direct în Marea Mediteranǎ). În albia rǎmasǎ, a luat naştere Jardi del Turia, un spaţiu format din grǎdini, parcuri, locuri de joacǎ, restaurante, terenuri sportive etc. La începutul anilor ’90, s-a organizat un concurs de proiecte, pentru amenajarea extremitǎţii estice a albiei fostului râu Turia. Concusrul a fost câştigat de Santiago Calatrava, devenit între timp unul din cei mai mari arhitecţi ai lumii contemporane, care a imaginat un ansamblu arhitectornic cu adevǎrat fabulos (senzaţie produsǎ şi de predominanţa culorii albe), denumit Oraşul Artelor şi Ştiinţelor, ansamblu compus din 6 obiective importante: Palatul Artelor „Regina Sofia” (numele actualei Regine a Spaniei, respectiv soția regelui Juan Carlos I al Spaniei), Muzeul Ştiinţei „Principele Felipe” (Prinţul Felipe fiind moştenitorul tronului Spaniei), Emisfericul (unde au loc proiecţii 3D), Oceanograficul (cel mai mare acvariu din Europa, având forma unui „ochi” uriaş, care poate şi „clipi”: un sistem hidraulic pune în mişcare nişte jaluzele imense din sticlǎ şi oţel), Agora (construcţie destinatǎ marilor competiţii sportive) şi Grǎdina Umbracle, doar simbolic acoperitǎ, cu o mare varietate de plante tropicale (şi sub care este amenajatǎ o imensǎ parcare). Ar mai trebui amintit aici celebrul pod Assut de L’Oro, care separǎ „oraşul” în douǎ. Alcǎtuit sub forma unei harpe, cu 28 de „coarde” (a se citi cabluri gigantice), evident, toate de culoare albǎ, podul are 125 de metri, fiind cea mai înaltǎ construcţie din Valencia. Sǎ mai spun cǎ toate aceste clǎdiri, placate cu mici bucǎţi de ceramicǎ alba, sunt înconjurate de apǎ curatǎ, ca de piscinǎ, care îţi dau senzaţia cǎ te afli, într-adevǎr, pe o altǎ lume. Spaţiul pietonal nu este dominat de buticuri cu suveniruri pentru turişti, acestea aflându-se (ca şi restaurantele, cofetǎriile etc.) în interiorul clǎdirilor amintite, totul în jur strǎlucind de curǎţenie (am vǎzut, pentru prima oarǎ, o îngrijitoare dotatǎ cu un fel de rǎzuitoare, prin care îndepǎrta guma de mestecat aruncatǎ de turişti sau localnici inconştienţi pe jos. La intrarea în unele obiective, alǎturi de interzicerea folosirii telefonului, a accesului cu animale etc., am observat şi semnul de interzicere a … mestecǎrii gumei!).
Cum o parte din aceste obiective le-am vǎzut în urmǎ cu doi ani, decidem sǎ vizionǎm un film 3D, realizat de National Geographic, care rula atunci, respectiv Sea Monsters (Monştrii mǎrini). Graţie efectului produs de tehnologia 3D, ai senzaţia cǎ monştrii vin spre tine, eşti tentat sǎ te aperi cu mâna etc. În fine, este un efect pe care cei tineri îl vor gusta cu vârf şi îndesat. Apoi ne petrecem câteva ore prin imensul acvariu, în care înoatǎ sute de specii de peşti, dar şi balene, cǎluţi de mare, meduze etc. Ar fi trebuit sǎ asitǎm şi la o demonstraţie a delfinilor, dar cum vremea era destul de rece, am decis sǎ abandonǎm acest punct al vizitei, sǎ mergem la maşinile parcate sub Umbracle şi sǎ ne îndreptǎm, graţie şoferilor noştri „de elitǎ”, Mihai şi Linda, spre localitatea Calpe, situatǎ la circa 120 de km de Valencia.