Am spus, de multe ori, cǎ România este ca un paradis pentru jurnalişti! Graţie clasei noastre politice, jurnaliştii au, în fiecare zi, zeci de subiecte pe care le pot trata în articolele sau emisiunile lor. Nu întâmplǎtor, scriitorul Dorin Tudoran şi-a ales ca motto al blogului sǎu urmǎtoarele cuvinte: “În România se întâmplǎ mereu lucruri foarte interesante, pentru cǎ nu se întâmplǎ niciodatǎ ce trebuie!”.
Sǎ luǎm cazul plagiatului comis de premierul Victor Ponta, în teza sa de doctorat. O revistǎ de mare prestigiu, precum Nature, a demonstrat plagiatul acestuia. Într-o ţarǎ normalǎ, premierul ar fi trebuit sǎ demisioneze a doua zi, cum au fǎcut preşedintele Ungariei şi ministrul german al Apǎrǎrii. Când un membru al Academiei Române, Marius Andruh, preşedintele CNATDCU, a confirmat pentru opinia publicǎ faptul cǎ Ponta a copiat dupǎ sistemul copy-paste, consiliul pe care acesta îl conducea (CNATDCU) a fost desfiinţat de ministrul Ediucaţiei. Când Facultatea de Drept din Bucureşti, unde Victor Ponta şi-a susţinut doctoratul, s-a autosesizat în cazul plagiatului, s-a spus cǎ singurul organism abilitat pirn lege sǎ clarifice situaţia este Consiliul Naţional de Eticǎ. Între timp, preşedintele acestuia şi-a dat demisia, probabil în urma unor presiuni fǎcute asupra sa, dupǎ cum decanul Facultǎţii de Drept din Bucureşti a demisionat şi el. Când un fost ministru al Educaţiei, din Guventul Ponta, Ioan Mang, a fost acuzat de plagiat, premierul a trimis o scrisoare Academiei Române, cu solicitarea de a clarifica problema plagiatului. Acum Ponta nu a mai adresat o scrisoare similarǎ Academiei Române, ci doar … Comisiei Naţionale de Eticǎ! Iar aceastǎ comisie, pot anticipa, va spune cǎ premnierul nu a plagiat! “S-a discutat la infinit – scrie profesorul Ion Vianu, în articolul Politicǎ şi moralǎ. Plagiatul lui Victor Ponta, publicat în revista 22 (10 iulie 2012) – cine are competența să judece dacă este sau nu vorba de un plagiat, cerându-se avizul <<specialiștilor>>. Or, prin definiție, constatarea unui plagiat ține de bunul simț. Copierea a mai mult de un sfert dintr-o lucrare după alte surse, fără indicarea acestora prin ghilimele și note de subsol, este un plagiat incontestabil și nicio <<comisie>> de specialiști sau nespecialiști nu poate spune contrariul, așa cum nicio comisie nu poate decide că doi și cu doi nu fac patru.”
Şi iatǎ cum o chestiune simplǎ, de demonstrare a unui plagiat, a generat zeci de articole, analize etc., din partea jurnaliştilor. În acest sens spuneam cǎ România este un paradis pentru jurnalişti!
Eu am lucrat aproape opt ani la teza mea de doctorat, cosacratǎ lui Aron Pumnul. Am citit tot ce s-a scris despre el şi ce a scris el. Am investigat arhivele din Viena, Budapesta, Bucureşti, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Blaj etc. Nu am ajuns la arhivele din Liov (Lemberg), din Ucraina, unde ar fi posibil sǎ mai existe documente legate de Aron Pumnul. Iar doctoratul meu este acum pe acelaşi plan cu al unui plagiator, ca Victor Ponta, sau ca al unui viitor plagiator, ca Vasile Blaga.
*Doamna Rodica Zafiu nu mai are rubricǎ în România literarǎ! Cel puţin în numǎrul 28, nu am mai putut citi “Pǎcatele limbii”, în urma cenzurǎrii, de cǎtre Nicolae Menolescu, a unui articol, Stilistica plagiatului, care pleca de la analiza plagiatului lui Victor Ponta (şi pe care Doamna Zafiu l-a publicat în revista 22). Vǎd aici o lipsǎ de comunicare. Sunt convins cǎ, dacǎ Nicoale Manolescu ar fi avut o discuţie cu Doamna Rodica Zafiu, problema s-ar fi rezolvat amiabil. Domnul Nicolae Manolescu nu este doar preşedintele Uniunii Scriitorilor, ci şi ambasadorul nostru la UNESCO, deci trimisul României (nu ştiu dacǎ al Preşedintelui sau al Guvernului), prin urmare trebuie sǎ facǎ politica autoritǎţii care l-a trimis în strǎinǎtate. Numai Alexandru Paleologu, trimis ambasador la Paris, de Preşedintele Ion Iliescu, s-a manifestat ca un … regalist! Evident cǎ a fost chemat de urgenţǎ în ţarǎ!