
Revoluţia din 1989 m-a prins lucrând ca instructor pe probleme de “propagandă, presă şi cultură”, la Consiliul Judeţean Cluj al Organizaţiei Pionierilor, post în care am fost numit, prin transfer, de la Şcoala Nr. 7 din Timişoara şi pe care l-am acceptat, pentru a fi alături de familia mea din Cluj-Napoca.
La câteva zile după căderea lui Ceauşescu, şefii Organizaţiei Pionierilor din Bucureşti au înfiinţat Organizaţia Copiilor Liberi, care însă nu a prins, aşa că, începând cu semestrul II al anului şcolar 1989-1990, toţi instructorii de la Consiliul Judeţean şi cel Municipal al Organizaţiei Pionierilor, care eram la bază profesori, am fost repartizaţi în învăţământ, conform specilităţii fiecăruia. Eu am fost trimis profesor de română la Liceul de Ştiinţe ale Naturii din Cluj-Napoca. Nu mai lucrasem la liceu în anii anteriori, aşa că trebuia să mă pregătesc zilnic, mai ales pentru orele de literatură, lucru pe care l-am făcut cu plăcere, dată fiind pasiunea mea pentru meseria de dascăl.
În vara anului 1990, s-a creat un Comitet Sindical, pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean, care s-a ocupat de repartizarea profesorilor netitulari în Cluj-Napoca sau în judeţ, din diverse motive. Preşedintele Comitetului respectiv era profesorul de istorie Aurel Bulbuc, fost director al Şcolii din Iclod, care a înfiinţat în comună un Muzeu Etno-Arheologic şi de Istorie, unic în ţară, şi care pusese bazele unui ansamblu folcloric, Păunul de Aur, pe care l-a condus vreo 20 de ani. Îl cunoşteam de când lucram “la pionieri”, dar nu i-am cerut nicio favoare, pentru că repartiţia se făcea conform unei liste. Eu am nimerit la Şcoala Nr. 11, din Mănăştur, care îmi convenea de minune, fiindcă se afla în Cartierul Mănăştur, unde locuiam şi eu.
La 1 septembrie 1990 m-am prezentat la noul post, unde m-a primit, cu prietenie şi chiar simpatie, fiindcă mă cunoşteau din activităţile pioniereşti, doamna director Rodica Dan şi domnul director adjunct, Vladimir Cinezan. Pe Vladimir îl cunoşteam şi eu, ca scriitor. Publicase, în 1983, romanul Vânt sub viscol, iar în 1990 îi apăruse romanul Pământul e departe.
Prima sarcină pe care a primit-o la noua şcoală, din partea directorului adjunct, a fost să mă duc undeva, la o altă şcoală, pentru a aduce manualele şcolare (încă mai funcţiona sistemul manualelor şcolare gratuite). Apoi, nu ştiu de ce, Vladimir a plecat la o altă şcoală, lăsând vacant postul de director adjunct. La scurt timp, a venit cineva de la Inspectoratul Şcolar, cu o adresă oficială, şi m-a numit pe mine în această funcţie, bazându-se, probabil, pe presupusa experienţă de conducere, pe care o acumulasem în cei cinci ani petrecuţi la pionieri.
Cu Vladimir Cinezan am colaborat apoi pe alt palier. El a fost, la un moment dat, mai mulţi ani, redactorul-şef la publicaţia Unitatea Naţională, care era organul oficial al PUNR (Partidul Unităţii Naţionale Române). Concursul de creaţie literară “Excelsior”, iniţiat şi organizat de revistă, îşi găsea în paginile noii publicaţii un spaţiu generos de afirmare, publicând creaţiile laureaţilor, popularizând fiecare număr din revistă etc.
Având în vedere calitatea mea de responsabil al activităţii metodice a profesorilor de română, Şcoala Nr. 11 a organizat numeroase concursuri între şcolile municipiului, în vederea examenului de treaptă, care exista atunci.
Trebuie să spun, de la bun început, că am avut o excelentă colaborare cu Doamna Rodica Dan, un director echilibrat şi înţelept, cu mare interes pentru cultură (era profesoară de geografie), dar mai ales vizionar. Mi-au plăcut întotdeauna oamenii vizionari, care prevăd, înaintea altora, ce va fi în viitor, antrenând oamenii din subordine şi energiile lor creatoare, pentru obiectivele propuse (Ioan-Aurel Pop, Andrei Marga şi Emil Boc, pe alte planuri, desigur, sunt alte exemple de oameni vizionari).
Caracterul vizionar al doamnei Rodica Dan s-a văzut şi atunci când s-a pus problema alegerii numelui şcolii (în perioada comunistă şcolile, cu puţine excepţii, nu aveau un nume, ci doar un număr), dânsa propunând numele academicianului biolog, Eugen A. Pora, o propunere inspirată, având în vedere valenţele biologiei în lumea de azi, când grija pentru mediu şi natrură a devenit o prioritate mondială. La scurt timp, în faţa şcolii a fost dezvelit un bust al cunoscutului savant (pe care şi eu, ca student, îl ascultasem la o conferinţă, ţinută la Casa de Cultură a Studenţilor).
Prima măsură pe care am luat-o în noua mea funcţie a fost să construim gardul din jurul şcolii, cel vechi aflându-se într-o stare jalnică. Odată construit gardul, am putut izola containerul de gunoi menajer, în jurul căruia era o permanentă mizerie.
După aceste probleme, să le spunem practice, am trecut şi la partea spirituală.
Eu voiam, încă din liceu, să public o revistă şcolară, dar nu a fost să fie. În 1992, am înfiinţat revista Excelsior, cu concursul absolut al Doamnei Director Rodica Dan, care a acceptat finanţarea primului număr (mi se pare cu tirajul de 200 de exemplare). Doamna Eugenia Felea, exigentul contabil al şcolii, a fost de acord şi a găsit soluţia financiară, pentru justificarea cheltuielii făcute. De aceea, pe primul număr se şi scrie: “Revistă de aspiraţii şi cultură pentru învăţământul preuniversitar, editată de Şcoala Nr. 11 din Cluj-Napoca”. Revista nu a fost vândută, ci oferită gratuity tuturor şcolilor din judeţ, cu ocazia şedinţei lunare a directorilor. Revista îşi propusese să apară de patru ori pe an, cel puţin la început, ca să se impună în peisajul revuistic atât de divers al anilor postdecembrişti.
Lansarearevistei a avut loc la 25 martie 1992, cu ocazia sărbătorii de Bună Vestire, cu participarea unor reprezentanţi ai autorităţilor locale (Primărie, Instituţia Prefectului, Uniunea Scriitorilor, Consiliul Judeţean, Inspectoratul Şcolar Judeţean etc.), ai mass-mediei, care au reflectat pe larg evenimentul.
Revista şi lansarea acesteia au adus şcolii un real şi meritat prestigiu. Numeroşi scriitori clujeni (Bazil Gruia, Petre Bucşa, George Savu, Grigore Zanc – care era şi prefectul judeţului Cluj) şi-au lansat aici cărţile lor, stimulând interesul elevilor pentru lectură. Când poetul Petre Got, voind să îşi lanseze la Cluj-Napoca un volum de versuri, acesta a fost îndrumat la şcoala noastră, unde şi-a lansat cartea cu succes (soţia lui, Mioriţa Got, avea atunci o funcţie important la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului). Cadre didactice ale şcolii (Iustina Sime, Alexandrina Frate, Elvira Tocalachis) au colaborat la revistă cu poezii sau articole diverse ori s-au implicat în organizarea unor activităţi culturale (Maria Sălăgean, Maria Pop).
Un moment important penstru şcoala noastră a fost vizita pe care ne-a făcut-o Dorli Blaga, fiica marelui poet, întâlnire intermediată de colega noastră, Monica Şofron, profesoară de limba germană şi nepoateă a fiicei lui Lucian Blaga.
Trebuie reţinut faptul că revista Excelsior a apărut într-un context cultural total nefavorabil, în sensul că multe reviste de cultură îşi anunţau dispariţia, din lipsă de fonduri (revista Vatra, de pildă, pe prima pagină, cu litere negre şi în chenar de doliu, titra: “Moartea culturii române”). Să înfiinţezi o revistă în asemenea context era un act de curaj, pe care eu mi l-am asumat.
La propunerea profesorului Mircea Borcilă, subtitlul a fost “revistă de aspiraţii şi cultură pentru învăţamântul preuniversitar”, care corespundea exact cu profilul revistei, cu precizarea că termenul de “aspiraţii” a înlocuit cuvântul “educaţie”, care ajunsese compromis în perioada comunistă şi făcea parte din limbajul de lemn al epocii.
Cum spuneam, pentru a se impune, revista îşi propusese să apară cu patru numere pe an. În această situaţie, şcoala evident că nu mai putea finanţa revista, aşa că am decis să înfiinţez o firmă, SC Excelsior Pres SRL, care să îşi asume, şi juridic, tipărirea revistei. Aceasta a trecut ulterior la două, iar în ultimii ani a ajuns la un număr pe an. Redactor-şef am fost eu, cu numele Ilie Rad[u-Nandra], secretar general de redacţie Doina Rad, din redacţie mai făcând parte Ana Vlas şi Ioan Vlas, pentru partea administrativă. Revista a avut şi corespondenţi în străinătate: Ştefan J. Fay (Franţa), Eugen Giurgiu (Canada), Călina Mare (SUA), Rico Müller-Schmitt (Germania), Petrea Lindenbauer (Austria), Libuše Valentová (Cehia).
De la bun început, adică de la primul număr, în urma unei consultări cu profesorul G.G. Neamţu, revista a instituit un Colegiu de referenţi ştiinţifici, din care au făcut parte doi lingvişti şi doi literaţi, nume reprezentative pentru ştiinţa şi cultura românească: D.D. Draşoveanu şi G.G. Neamţu, pentru partea de limbă, şi Vasile Fanache şi Mircea Muthu, pentru partea de literatură.
Revista avea două părţi distincte: una didactică şi alta culturală. Partea didactică conţinea teste de limbă şi literatură română, comentarii literare etc. Publica testele date la examenele de bacalaureat sau la cele de intrare la anumite facultăţi (Drept, Jurnalism, Litere etc.), de la Universităţi din Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoaea.
Partea de cultură viza medalioane şi documente despre mari scriitori români, unii reintraţi în premieră în circuitul cultural naţional: Vintilă Horia, Ştefan Baciu. Alte numere au fost dedicate lui Ion Jalea, Constantin Noica, Mihail Sadoveanu, Corneliu Baba, D.D. Roşca, Geo Bogza, N. Steinhardt, Liviu Rusu, Iorgu Iordan, N. Steinhardt, Mircea Erliade, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Eta Boeriu, cu publicarea unor documente inedite sau interviuri cu membrii familiei unora dintre aceste personalităţi (Măriuca Vulcănescu, Ioana Baciu, Simona Popa-Gyr, de pildă).
Foarte importantă a fost rubrica “Autograf”, unde au fost publicate tablete facsimilate scrise special pentru Excelsior, semnate de Ana Blandiana, Ion Horea, Ştefan Aug. Doinaş, Edgar Papu, Cella Serghi, Bartolmeu Valeriu Anania, Haralambie Ţugui şi alţii. Rubrica “Arhiva de aur” a publicat scrisori inedite provenind de la Mihail Sadoveanu, D.D. Roşca, Corneliu Baba, Mircea Eliade.
Interesante sunt tabletele-autograf, în care autorii dădeau unele sfaturi tinerilor. Astfel, Cella Serghi îi îndemna: “Fiţi buni şi generoşi. Nu fiţi invidioşi. Faţă de voi aveţi obligaţia de a uita două cuvinte din vocabular: nu pot. […] Aspiraţia voastră spre cultură şi spre fericire e obligatorie.” (Excelsior, nr. 2, 1992, p. 6).
Edgar Papu se adresa tinerilor care au veleităţi scriitoriceşti, subliniind că fiecare ar trebui “să privească adânc într-însul şi să disocieze cu luciditate dacă faptul de a bate <<la porţile artei şi literaturii>> provine dintr-o necesitate imperioasă, aproape organică, sau dintr-o ambiţie exterioară.” (Excelsior, nr. 3, 1992, p. 6).
Dintr-o perspectivă filosofică, în tableta sa, Ştefan Aug. Doinaş aprecia utilitatea unei reviste cu profilul Excelsiorului, care îţi oferă, printre altele, “răgazul şi îndemnul de a medita, de a visa, de a simţi: în singurătatea aceea extrem de preţioasă, în care eşti înconjurat de prezenţa imaginară, dar atât de fertilă, a fiinţelor şi ideilor dragi.” (Excelsior, anul IV, nr. 8, 1995, p. 5).
Nu lipsesc nici profesiunile de credinţă ale personalităţilor găzduite la această rubrică. Prozatorul Ştefan J. Fay scria: “Cum se face că mă consider – şi sunt – scriitor român? […] M-am născut într-o limbă, într-o privelişte care vorbea această limbă; i-am simţit farmecul, bogăţia, uneori asprimea. […] Iată de ce, de câte ori scriu o carte, de câte ori evoc Ţara, istoria ei atât de grea, sunt stăpânit în mod absolut, cu dulceaţă şi tiranie, de dragostea şi înverşunarea de a-mi apăra universul căruia îi aparţin.” (Excelsior, anul II, nr. 6, 1993, p. 4).
Ana Blandiana, “speriată” de includerea textelor sale în manual, ca lectură obligatorie, îi ruga pe dascăli “să le fie milă de mine, să nu mă închidă încă în fagurii ermetici ai istoriei literare şi să nu mă predea altfel decât lăsându-le elevilor libertatea de a mă citi sau nu, cerându-le doar să încerce de ce au făcut-o sau nu au făcut-o”. “Visul meu – mai spune poeta – nu este să fiu citită pentru examene, ci pe sub bancă.” (Excelsior, anul V, nr. 9, 1996, p. 5).
Într-o tonalitate nostalgică, autograful semnat de Geo Dumitrescu trasează (în Excelsior, anul VI, nr. 10, 1997, p. 7) o punte între anii ’50, cu revista Almanahul literar, a cărei redacţie promova adevăratele valori, în pofida adversităţii istoriei, şi “acest vrednic Excelsior […], urmaş al bătrânului <<strămoş>> chinuit , din 1950”.
De menţionat că revista Excelsior a publicat, în premieră “mondială”, dacă se poate spune aşa, patru povestitri inedite de Mircea Eliade, oferite redacţiei de cunoscutul exeget şi biograf al autorului, Mircea Handoca.
În câteva numere (nu puţine), sunt reproduse (text şi facsimil) scrisori de la renumiţi oameni de cultură, primite de colaboratori ai revistei. O analiză a acestor texte relevă nu doar cutume ale vremii, ci şi evoluţia relaţiilor personale ale epistolierilor.
Pe coperta III, erau tipărite, număr de număr, cuvinte de apreciere la adresa revistei, semnate de Adrian Marino, Nicoale Balotă, Constantin Ciopraga, Mircea Zaciu, Ştefan Aug. Doinaş, Dumitru Stăniloae. Ni se par importante aceste opinii datorate unor nume grele din cultura noastră, de aceea vom reproduce câteva fragmente din nr. 9, când deja revista câştigase în prestanţă: “Mă încântă diversitatea tematică, rigoarea şi o nobilă fervoare intelectuală dovedite în paginile revistei Excelsior. Iată o publicaţie cu care mă pot mândri în faţa colegilor şi confraţilor mei din Occident.” (N. Balotă); “Prin ţinuta şi vivacitatea ei, ea devine un model şi o provocare.” (Constantin Ciopraga); “Prin concepţie şi realizare, revista Excelsior împlineşte, fără îndoială, un gol în cultura română.” (Şt. Aug. Doinaş); “Revista este bine făcută, cu deschideri şi material captivante, de interes documentar şi cultural general.” (Adrian Marino); “Mă bucur de apariţia revistei Excelsior, care are menirea de a contribui, cu idei sănătoase, la educarea şi lărgirea orizontului de cultură al tineretului nostru. Mă bucur, în acelaşi timp, de hotărârea redacţiei de a inaugura o rubrică dedicată credinţei, fără de care viaţa noastră nu ar avea decât un sens caduc.” (Dumitru Stăniloae); “Revista Excelsior e dovada unui entuziasm şi a unei probităţi profesionale.” (Mircea Zaciu).
În câteva numere (începând cu nr. 6) sunt recenzate cărţi ale unor nume importante, precum Mircea Zaciu, C. Miu (nr. 6), Vasile Fanache (nr. 7), G. Gruiţă, Ion Şeulean, Ion Buzaşi, Şt. Cazimir (nr. 8), D.D. Roşca, C. Ciopraga (nr. 9), Mircea Eliade, Ion Hangiu, Dumitru Bejan (nr. 10), Mircea Handoca, Şt. Hazy, Tudor Vlad, Ion Maxim Danciu (nr. 11), Th. Hristea, G. Gruiţă (nr. 12), Elena Dragoş, V. Fanache (nr. 14), Iuliu Pârvu, Constantin Ciopraga, V. Fanache (nr. 16). Sunt semnalate apariţii jurnalistice din Canada (revista Litterae, condusă de criticul Eugen Giurgiu) sau editoriale, precum Dicţionarul scriitorilor români (vol. I), coordonat de M. Zaciu, M. Papahagi şi Aurel Sasu (nr. 9). Multe numere prezintă creaţii ale unor poeţi, care erau şi dascăli. De remarcat câteva nume: Teofil Răchiţeanu (nr. 12), Dumitru Mălin (nr. 16), Persida Rugu (nr. 3), Viorel Mureşan (nr.7), Ioan Horotan (nr. 11), Ion Matei Mureşanu (nr. 2).
Este indiscutabil că, prin acest profil, pe segmentul respectiv (copii de vârstă şcolară), Excelsior a fost cea mai bună revistă, comparativ cu publicaţii având acelaşi target (Convorbiri didactice sau Limba şi literatura română), care se limitau la elemente de pură specialitate. Coloritul copertelor era vesel, tineresc, adecvat cititorilor săi adolescenţi. Deschiderea spre colaborare acoperea nu doar teritoriul României, ci şi al Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Sintetizând acţiunile culturale organizate de redacţie, vom enumera întâlnirea cu Dorli Blaga sau articole despre editorii germani de la “Reclam”, despre poeta Nina Cassian sau preşedintele Bill Clinton (în SUA), despre pictoriţa Alexandra Nechita, “Micuţa Picasso” (la Cluj-Napoca).
Pentru posteritatea căreia revista i se simţea datoare, au fost publicate medalioane închinate Cellei Serghi, unor scriitori precum Ştefan Aug. Doinaş, Nicolae Balotă, Gavril Scridon, Mircea Zdrenghea, Mircea Zaciu, Tudor Dumitru Savu, Marian Papahagi, Ion Hangiu, Paul Cornea, Olga Caba, interviuri sau documente inedite legate de Marin Preda, C. Noica, Arşavir Acterian, Mihail Friedman, Ştefan J. Fay.
Interesante pentru subiectele abordate în acea perioadă (vectori sociali semnificativi ai epocii de tranziţie) sunt editorialele semnate de mine: Profesorilor de limba şi literature română, cu dragoste!, Anotimpul documentelor, Literatura furată, Solidaritatea de breaslă, “Şi eu sînt pentru sunt”, Lucrările pentru obţinerea gradului didactic I – încotro?, “Trebuiau să poarte un nume” (despre numeomanie), Părinţi şi copii, Între dumneata şi dumneavoastră, Prima lecţie de democraţie şi altele.
Ce este iarăşi important e faptul că revista a reuşit să îşi constituie o reţea de difuzare în întreaga ţară, graţie unor profesori de română inimoşi. Tirajul revistei a crescut număr de număr: de la 200 de exemplare, câte au fost la primul număr, revista a ajuns, la un moment dat, la tirajul de 24.000 de exemplare!
Revista a fost răsplătită cu diverse premii sau diplome: Premiul pentru “promovarea literaturii române în şcoală” de la Salonul Naţional de Carte si Publicaţie Culturală (1994), Premiul I la Concursul Naţional al revistelor şcolare (1994).
Revista şi-a încetat apariţia în 2006, cu numărul dedicat Etei Boeriu.
Cauzele încetării apariţiei revistei au fost mai multe: scoaterea examenului de admitere la facultăţi şi licee (testele de limba nemaifiind de actualitate), apariţia Internetului, degradarea continută a nivelului calitativ al învăţământului românesc, diminuarea interesului celor tineri pentru cultura de calitate etc.
Am citit cu deosebit interes textul despre o revistă adresată nu numai elevilor. Din prezentare, putem învăţa cum se alcătuieşte / organizează o revistă, ce să cuprindă, rubrici care să intereseze, asemenea, titluri captivante, obligatoriu prezenţa unor personalităţi etc. De reţinut! Mulţumiri şi felicitări.
La Scoala Nr. 11 din Manastur, am considerat ca este momentul potrivit sa initiez, la clasa a VIII-a, un proiect educativ prin care sa incurajez studentii sa publice propriile creatii literare in numarul special al revistei Unitatea Nationala, dedicat revolutiei din decembrie 1989.Pentru aceasta edita speciala, am lucrat eu insumi la coperta de care toti s-au bucurat: in prim plan, un simbol al libertatii, sculptat intr-o bucata de ghips, dar reprezentand, fara ocol, o pasare vrajita iesind din catuse.
Excelsior! Cu aceasta coperta, primul numar al revistei Unitatea Nationala a simbolizat inceputul unei noi era de libertate si deschiderea unor noi oportunitati pentru tinerii scriitori. Suntem extrem de norocosi ca am putut vedea aceasta coperta si vreau sa ii felicit pe cei care au fost implicati in realizarea ei!
Și astăzi mai am diploma pe care mi-ați acordat-o voi, în 1994, de Buna Vestire. Dragă…[numele meu]
îți mulțumim și te felicităm, în același timp, pentru participarea ta la cea de-a doua ediție a Concursului
național de creație literară „Excelsior”… Ce vremuri minunate!
Frumos,documentat și interesant articol. L-ai publicat înainte să apară în volumul aniversar dedicat împlinirii a 40 de ani de la darea în folosință a Scolii Nr 11,deci eu trebuie sa precizez faptul acesta.
Îmi pare rau că nu am avut privilegiul să fim noi ca și școala să avem exclusivitatea.