Puterea care corupe

* Ce legǎturǎ este între vis şi realitate? Am visat cǎ volumul desprte cenzurǎ, care ar trebui sǎ soseascǎ azi de la Zalǎu, are greşeli de tipar, care erau corectate în carte, neprofesionist, cu creionul. De asemenea, coperta era departe de proiectul iniţial. Sper sǎ fie doar un vis urât.
* La Bankpost, Filiala din Mǎnǎştur, sǎ depun 60 de lei, în contul Ramonei Curt. Mi se cere bulteinul, pe care, evident, nu îl aveam la mine. Hai, Ilie, acasǎ, dupǎ buletin! Mǎ duc cu buletinul. “Contul în care vreţi sǎ depuneţi?” “Nu îl ştiu, dar vǎ spun numele persoanei şi filiala unde are deschis contul!” “Nu putem identifica persoana dupǎ nume, dec dupǎ cont!”. Hai, Ilie, acasǎ, dupǎ cont! Mǎ duc cu o foaie pe care aveam notat contul, format, desigur, din cifre astronomice. Nocroc cǎ Ramona, precautǎ, îmi trimisese contul prin e-mail. Credeţi cǎ m-am enervat? Aş! Am aplicat rapid principiul pe care mi l-am stabilit în relaţiile mele cu instituţiile româneşt: prima datǎ te duci sa te informezi. A doua oarǎ de duci cu actele. Un act ori lipseşte, ori nu este în regulǎ. Te duci a treia oarǎ şi, cu puţîn noroc, rezolvi problema. Se vede cǎ eu am fost norocos! Cum e cu paharul pe jumǎtate plin sau pe jumǎtsate gol? E bine sǎ vedem totdeauna partea plinǎ a paharului.
* V.B., coleg de facultate, voia sǎ scrie o carte intitulatǎ Puterea care corupe. Dar nu a scris-o, fiindcǎ tot ceea ce ar fi vrut sǎ spunǎ era contrazis de Emil Boc, care i-a fost student. Emil Boc era un caz care demosntra cǎ puterea nu corupe. Într-o zi s-a întâlnit cu premierul şi i-a pus direct aceastǎ întrebare. Rǎspunsul lui Emi Boc a fost: “Da, puterea corupe!”. Poate premierul nu s-a referit la el, ci la cercurile înalte ale puterii, pe care acum le cunoaşte foarte bine.V.B. îsi poate scrie liniştit cartea!
* Am scos de la BCU jurnalul intim al lui Marin Preda, ca sǎ verific un citat despre Beniuc. Iatǎ ce gǎsesc aici, apropo de jurnalul intim: “Sunt şi eu de acord cu G. Cǎlinescu, cǎ a scrie un jurnal intim, cu scopul de a-l da publicitǎţii, e un non-sens. Publicarea unui jurnal e treaba posteritǎţii, scrierea lui e o necesitate intimǎ, doveditǎ de însǎşi (corect: înseşi, n. I.R.) mǎrturisirile fǎcute de el. […] În jurnal apar adesea evenimente monotone şi disproporţionate ca interes şi care nu pot fi pe deplin înţelese decât de cei implicaţi în ele, aşa cum numai marinarii unui vas ar înţelege ceea ce este trecut în jurnalul de bord al navei de cǎtre comandant. Dacǎ nava se scufundǎ sau trece printr-o mare primejdie, toate acele amǎnunte de bord pot cǎpǎta un sens adânc” (Marin Preda, Jurnal intim. Carnete de atelier. Introducere de Eugen Simion. Ediţie îngrijitǎ de Eugen Simion şi Oana Soare, Editura Ziua, Bucureşti, 2004, p. V.)