Summary
This article about the monthly publication Cuvântul românesc, published in Canada, between 1976-2005, is the first larger article written about one of the longest-running publications in Romanian of the Romanian exile, published for three decades. Due to the fact that the magazine does not exist in Romanian libraries, it cannot be researched and studied. In 2005, when it ceased its activity, the editorial office did not make any clarification regarding the fate of the editorial office’s archive, including the magazine’s collection. It is regrettable that even after 1989, the magazine was not sent to the most important libraries in Romania.
Under these conditions, the present research is a fatally limited one, based on a few critical references from two dictionaries, as well as on a few existing issues in my personal archive, from the years 2004-2005, when I collaborated on the magazine, supporting a kind of literary chronicle, arriving here thanks to the late father, Gheorghe Nagy, who drew my attention to the publication, inviting me to collaborate on it.
Cuvântul românesc magazine is one of the few publications that announced the cessation of publication, after 30 years of uninterrupted activity.
There are, in the last issue (from December 2005), three articles that justify the termination of the publication: Goodbye to all (unsigned), Gratitude for the accomplished fact, by Romeo Bran, and Looking back with pride, by George Bălaşu, the director of the publication, for the entire duration of its publication this one.
- Preliminarii. Publicaţia lunară Cuvântul românesc, apărută în Canada, este una dintre cele mai longevive publicaţii în limba română ale exilului românesc, apărută timp de trei decenii. Din păcate, din cauza faptului că revista nu există în bibliotecile românesti, ea nu poate fi cercetată şi studiată. În anul 2005, când şi-a încetat activitatea, după 30 de ani de apariţie neîntreruptă, redacţia nu a făcut nicio precizare în legătură cu soarta pe care o va avea arhiva redacţiei, inclusiv colecţia revistei. În aceste condiţii, cercetarea de faţă este una fatal limitată, bazată pe câteva referinţe critice din doua dicţionare, precum şi pe câteva numere existente în arhiva mea personală, din anii 2004-2005, când am colaborat la revistă, susţinând un fel de cronică literară, ajungând aici graţie regretatului părinte, Gheorghe Nagy, care mi-a atras atenţia supra publicaţiei, invitându-mă să colaborez la ea.
Pentru că doar Aurel Sasu şi Florin Manolescu au avut acces la colecţia revistei, vom reproduce in extenso contribuţiile lor, pentru ca eventualii cititori interesaţi să îşi facă o opinie cât mai completă asupra acestei publicaţii.
- Programul publicaţiei. În lucrarea lui Aurel Sasu, Cultura română în Statele Unite şi Canada, I. Presa, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1993, se reproduce, din fericire, articolul programatic al revistei, pe care îl reluăm şi noi:
“Cuvânt înainte
Începând de azi, apare Cuvântul românesc, în patria din afară, în exilul românesc.
În patria de acasă, în România robită, cuvântul nu mai este liber. Comuniştii au pus stăpânire pe tot, pe sufletul, carnea şi pe capul omului. Şi pe tot ce Dumnezeu a dat în dar neamului: pământ, ape, văi, câmpii, munţi, păduri şi tot ce creşte din abundenţă acolo.
Comuniştii controlează în patria de acasă scrisul, gândul, vorba; profanează cultura, istoria şi sfânta noţiune de om; au pus în colectiv tot, până şi mioriţa din creierul munţilor.
În patria de acasă se scrie numai ce dictează partidul şi se publică numai ceea ce vor ei.
În România de azi, cuvântul este siluit, acel cuvânt care, la început, era sinonim cu adevărul, de care ne vorbeşte Evanghelistul Ioan. În aceste condiţii, Cuvântul românesc este necesar în patria din afară, în spaţiul fizic şi spiritual al exilului: să spună ce nu spun cei de acolo, să spună cum românul este flămând şi gol, cum este chinuit, să spună ce nu pot spune cei de acolo: adevărul.
Cuvântul românesc va fi călăuză de drum. Va fi o mărturie, un glas ce se ridică pentru martirii ignoraţi, pentru victimele de două ori mute: o dată pentru că sunt înăbuşiţi în ţara lor, încă o dată pentru că fraţii de credinţă din Apus îşi astupă urechile la chemarea lor.
Bazându-ne pe mărturiile ce le cunoaştem, avem datoria de a spune întregii lumi din Occident grozăviile cutremurătoare ale comunismului, cu lagărele şi închisorile din umanismul societăţii teoretizate de Marx, unde domneşte ura şi tirania fără limite.
Ideile şi faptele prezentate în Cuvântul românesc nu pot fi raportate la isteţimea raţiunii celor ce scriu, ci vor fi raportate la ordinea obiectivă, firească, inamovibilă şi imutabilă, la ordinea lui Dumnezeu. Faptele şi abaterile, ideile şi tot ce se întâmplă vor fi raportate la această ordine obiectivă şi numai după aceea se va spune că ce se întâmplă este bun sau rău.
Această mistică n-a fost inventată astăzi de nevoile cauzei, n-a fost improvizată pentru situaţia de azi din România. Ea este româneascvă, veche cât vârsta poporului nostru.
Cuvântul românesc consideră pribegi români numai pe cei ce au rămas fideli acestei mistici, numai pe cei ce nu s-au profanat, numai pe cei ce s-au opus dominaţiei străine din patria de acasă, contra tuturor curentelor şi necuviinţelor, contra tuturor abuzurilor şi haosului de azi.
Aceşti pribegi români contează, aceşti pribegi români reprezintă pe robii şi tăcuţii de acasă, aceşti pribegi mărturisesc adevărul. Şi noi, cei din jurul Cuvântului românesc, suntem pribegii români. Noi suntem proba vie.
Cuvântul românesc izvorăşte din această mistică şi trimite salut frăţesc publicaţiilor româneşti din exil, care ne sunt prietene de drum, deschizând coloanele tuturor fraţilor care simt această chemare.
(Anul I, nr. 1, mai 1976, p. 1) Redacţia”[1]
Aurel Sasu reproduce in extenso în cartea sa şi trei articole, primele două fiind Călăuza noastră, anul VIII, nr. 89, sept. 1983, p. 2; Decada luptei noastre, anul XI, nr. 121, mai 1986, p. 2.
O prezentare sintetică a programului publicaţiei găsim şi la Gerald J. Bobango, în studiul For God and Country: The Romanian Press in America, în Mioriţa, XI, 1987, p. 10-23, apărut şi în The Ethnic Press in the United States. A Historical Alalysis and Handbook. Edited by Sally M. Miller, Greenwood Press, New York, 1987, în care găsim şi acest fragment:
“Atacuri la adresa regimului comunist din România, pe de o parte, şi atacuri personale împotriva lui Nicolae Ceauşescu, pe de alta – adesea virulent satirice –, combinate cu informaţii din diaspora românească, ştiri din parohii, analize literare şi istorice de o deosebită calitate, număr de număr argumente privind drepturile românilor în Basarabia şi una sau două pagini dedicate informaţiilor româno-americane, într-o juxtapunere curioasă, uneori, de ton şi aranjament… Cuvântul rămâne indispensabil românului din Vest.”[2]
În 1976, când a început publicarea Cuvântului românesc, Nicolae Ceauşescu se afla de un deceniu la cârma României, îşi consolidase bine puterea şi se pregătea să intre în ceea ce profesorul Mircea Zaciu va denumi “deceniul satanic” (1980-1989), prin urmare atacurile la adresa regimului politic din România, devenit tot mai opresiv cu libertatea oamenilor, erau pe deplin justificate.
Desigur că acest program anunţat a fost respectat cu consecvenţă, după cum se poate deduce din articolul Ziarul nostru la zece ani (din nr. 121, mai 1986), în care av. Cornel Dumitrescu scria:
“Părinţii ziarului au fost oameni de profesii diferite: farmacişti, avocaţi, preoţi, doctori, ingineri, profesori, funcţionari, diplomaţi sau simpli muncitori, majoritatea nefiind ceea ce se cheamă ziarişti de profesie.» O parte din tirajul gazetei «a plecat întodeauna gratuit spre lagărele de refugiaţi din Europa sau spre noii sosiţi în lumea liberă, lipsiţi de mijloace materiale […]. S-a urmărit în acest mod ca mii de noi refugiaţi, mai ales din valul de tineret sosit în exil în ultimii ani, ca o infuzie de tinereţe în trupul matur al exilului, să se poată adăpa la izvorul cunoaşterii despre adevărata istorie şi cultură a poporului nostru, ţinute sub obroc în ţară, mistificate şi distorsionate de profesioniştii minciunii de la Bucureşti şi de uneltele lor din exil.”[3]
Succesul ziarului s-ar datora faptului că “el nu aparţine unui singur proprietar sau nici măcar unei grupări politice. El aparţine întregului exil, este scris de români din toate generaţiile exilului, din toate ariile geografice în care este răspândită diaspora românească, fără niciun fel de discriminare socială, etnică sau religioasă. Între numeroasele semnături apărute în paginile Cuvântului românesc poţi distinge cele mai diverse orientări şi apartenenţe politice, de la liberali, legionari, ţărănişti, social-democraţi, la foşti membri ai partidului comunist sau independent. În miile de pagini tipărite în aceşti zece ani, poţi întâlni articole despre personalităţi din istoria şi viaţa politică românească a secolului 20, de la bătrânul anarhisto-socialist Zamfir Arbore, la Iuliu Maniu, Gh. I. Brătianu, I.G. Duca, Pan Halipa, Constantin Stere, Nicolae Titulescu, Corneliu Zelea Codreanu, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Vasile Băncilă, Nicoale Penescu, generalii Platon Chirnoagă, Ion Gheorghe, Nicoale Rădescu şi până la Mareşalul Ion Antonescu – primul prizonier politic al urgiei comuniste.
La rubrica literară s-au publicat poezii, fragmente de romane, proză scurtă din creaţia celor mai importanţi ctitori ai literaturii cenzurate sau interzise astăzi în România.
În acelaşi număr este publicată lista colab. gazetei. Dintre aceştia: Eugen Bârsan, Nicoale Novac (art. pe teme religioase în p. intitulată «Biserica creştină»), Demostene Nacu, Claudiu Isopescu, Monica Lovinescu (Scriitorul la avangarda poliţiei, despre Mihai Beniuc, în nr. 15, iul. 1977, p. 1, 3), Pamfil Şeicaru (Lenin. Omul sovietic, 1917-1977, în nr. 21, ian. 1978, nr. 25, mai 1978), Eugen Popescu, M.F. Enescu, Matei Cazacu, Constantin Sporea, Sergiu Grossu, Constantin Mareş, Al. Aug. Bidian, Ion Varlam, Horaţiu Comăniciu ş.a. În paginile literare ale revistei au colaborat: Mircea Eliade (Mit şi istorie în literatura populară, conferinţă ţinută în 1951 la Paris, în nr. 70, febr. 1982, p. 13-14), Eugen Ionescu (un interviu în nr. 33, ian. 1979, p. 5), Vintilă Horia (versuri şi proză memorialistică), Remus Radina (fragmente din vol. Testamentul din Morgă, în nr. 34, febr. 1979 şi următoarele), J. N. Manzatti (amintiri), Horia Stamatu, Virgil Ierunca, Mihai Cismărescu, Ovidiu Vuia etc. Principalele rubrici: «Cronici literare, artistice, culturale din exil şi din ţară»), «România pitorească», «Biserica creştină», «Oameni care au fost», «Ştiri din lumea românească» etc., o pagină «armânească», îngrijită de Zahu Pană, o rubrică de umor, o pagină rezervată fotografiilor şi informaţiilor cu caracter sportiv etc. Din 1982, C[uvântul românesc] pune la dispoziţia Asociaţiei «Hyperion» două pagini, în care le sânt prezentate cititorilor cărţi, reviste sau edituri din exil şi se oferă date despre activitatea Centrului de Promovare a Cărţii Româneşti «Hyperion» de la Paris.
La mijlocul anilor ’80, revista a dezbătut intens chestiunea Transilvaniei, ridicată de unii iredentişti unguri din exil, şi, în legătură cu aceasta, chestiunea continuităţii poporului român pe teritorul de astăzi al României. Articole pe aceste teme au semnat: Cicerone Poghirc (Continuitatea românilor, în nr. 114, oct. 1985, p. 12-13, nr. 118, febr. 1986, p. 10, nr. 119, mart. 1986, p. 10), Isabelle Sabău (Împrumuturi din limba gotică în limba română, în nr. 118, febr. 1986, p. 16), Matei Cazacu (Sindromul transilvan, în nr. 117, ian. 1986, p. 10) etc. Alte teme examinate de-a lungul mai multor numere în cursul anilor ‘80 despre specificul şi problemele exilului (articole de Şerban Budişteanu, Eugen Bârsan, Sergiu Grossu, Al. Aug. Bidian, Horia Stamatu, M. F. Enescu, Ion Varlam etc.), despre Mişcarea Legionară (George Bălaşu, M. F. Enescu, Ion Boieru, Constantin Macri), despre Ion Antonescu şi cartea lui Larry Watts, În serviciul Mareşalului (Alexie Poenaru, M.F. Enescu, Constantin Mareş), despre disidenţi şi opozanţi (Eugen Popescu, Ion Varlam, care, în art. său din nr. 81, ian. 1983, p. 5, foloseşte drept motto următoarea afirmaţie atribuită lui Maxim Gorki: «Un om nu poate fi totodată inteligent, cinstit şi comunist: aceste calităţi sunt compatibile numai două câte două.») etc. În nr. 53, sept. 1980, p. 16-17, Constantin Antonescu-Bărăgan semnează, la rubrica «Oameni care au fost», articolul Amintiri despre Petre Ţuţea. Un an de la moartea filosofului (sic!), în care se afirmă că Ţuţea ar fi fost autorul «textului Declaraţiei Sindicatelor Libere din România», motiv pentru care ar fi fost arestat în mart. 1979 şi că decesul său s-ar fi produs în mai 1979.
În articolul nesemnat, Noaptea Sfântului Andrei. 44 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu (nr. 79, nov. 1982, p. 9), se afirmă: «Nu putem şti cum ar fi evoluat tragica istorie a României, dacă ar fi trăit Corneliu Codreanu, dar putem afirma cu certitudine că, dacă el ar fi fost în viaţă, Basarabia nu s-at fi cedat fără lupte, Dictatul de la Viena n-ar fi avut loc, iar un 23 August nu s-ar fi întâmplat niciodată.»
În nr. 109, mai 1985, p. 12-13, Zahu Pană semnează articolul Radu Gyr. 10 ani de la moartea poetului, cu amintiri şi mărturii despre anii de închisoare de la Aiud.“[4]
Orientarea publicaţiei s-a schimbat puţin după Revoluţia din decembrie 1989, când vor fi evidenţe accentele împotriva neocomunismului românesc, cu popularizarea activităţii partidelor istorice, a rolului jucat de regalitate în istoria României etc. Multe articole comentează acum realităţile din ţară: Mascarea adevărurilor, de Eugen Bârsan (nr. 324, din aprilie 2004), Oameni de aur şi conducători de tinichea, de Roxana Iordache (nr. 328, din septembrie 2004). Nu lipsesc articolele privind integrarea României în Uniunea Europeană, cele cu profil religios, datorate pr. dr. Dumitru Ichim, problemele legate de istoria Basarabiei şi a Bucovinei de nord, care fuseseră subiecte tabu în perioada comunistă, paginile cu profil economic, cronica filmului, informaţiile din sport etc. În mod premonitoriu, sunt publicate multe articole care vorbesc despre tendinţele hegemonice ale Rusiei, premoniţie adeverită prin actualul război din Ucraina. Între semnatari îi amintim pe Andrei-Iustin Hossu, Constantin Aronescu, Mihai Creangă, Roxana Iordache, Valeriu Neştian, Ilie Rad (cronici la cărţi semnate de Mircea Muthu şi Vasile Fanache).
- Încetarea apariţiai publicaţiei. Revista Cuvânt românesc este una dintre puţinele publicaţii care şi-a anunţat încetarea apariţiei, după 30 de ani de activitate neîntreruptă.
Astfel, în numărul 340, din decembrie 2005, este publicat articolul Bun rămas tuturor, din care merită reproduse câteva pasaje: “Următoarele rânduri nu a fost uşor să fie scrise, deoarece nu e uşor să-ţi iei rămas bun de la o activitate de trei decenii şi de la prieteni pe care, chiar dacă nu i-am văzut fizic, i-am simţit totdeauna aproape. Ei au fost susţinătorii noştri, cititorii noştri, cei care ne-au încurajat ani în şir să nu abandonăm lupta noastră nobilă pentru o Românie liberă, democrată şi creştină. […]
Nu încetăm apariţia din motive nici pecuniare, nici politice şi nici personale. Încetăm pentru că, în opinia noastră, a sosit momentul de a transmite noilor generaţii făclia luptei pentru o Românie liberă şi democratică. […] Dorim acestei generaţii succes deplin, iar noi, la vârsta senectuţii, vom fi fericiţi, chiar şi din depărtare, să privim la viitoarele succese ale României, succese în care am crezut şi care ne-au menţinut în viaţă.
Cu demnitatea celui care e fericit, ştiind că are conştiinţa morală din el, clară şi nepătată, ne retragem, vă asigurăm de tot respectul şi afecţiunea ce o avem pentru prieteni apropiaţi şi vă zicem tuturor: RĂMAS BUN!”
Alte două articole din ultimul număr justifică încetarea apariţiei publicaţiei: Mulţumirea faptei împlinite, de Romeo Bran, şi Privind înapoi cu mândrie, de George Bălaşu.
- Concluzii. Din informaţiile date de Aurel Sasu în cartea citată, revista se găseşte la Multicultural History of Ontario (Toronto, Ontario): 1977-1979, precum şi la National Library of Ottawa (Ottawa, Canada): 1976-1989. E posibil să se găsească şi la Biblioteca exilului românesc de la Freiburg, pe care nu am putut-o consulta.
Revista nu este inclusă în Dicţionarul general al literaturii române, C. Ediţia a II-a revizuită şi adusă la zi, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2016, în ciuda importanţei acesteia (la care au colaborat, între alţii, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu şi alte nume mari ale exilului românesc, precum Monica Lovinescu, Petru Popescu, Dinu Zamfirecsu, Cicerone Poghirc ş.a.).
Dicţionarul presei literare româneşti, 1790-1990. Ediţia a II-a revizuită şi completată, de Ion Hangiu, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996, p. 543, abia aminteşte numele publicaţiei, după lucrarea lui Aurel Sasu.
Revista avea frontispiciul de culoare verde, ceea ce arată clar orientarea ei de dreapta.
Să mai spunem că limba în care este scrisă e una foarte corectă gramatical şi stilistic, chiar dacă găsim rămăşiţe ale ortografiei interbelice (dela, pentru că, trebue, folosirea apostrofului etc.). De altfel, utilizarea ortografiei interbelice este specifică exilului românesc, care şi-a manifestat şi astfel spiritul de frondă faţă de regimul comunist din România. Este edificatoare în acest sens o remarcă a lui Vintilă Horia, dintr-o scrisoare către Constantin Cubleşan: “Când schimbaţi ortografia cu î din i şi fără apostrof? Această rămăşiţă comunistă continuă să ne otrăvească scrisul şi sufletele.”[5]
Bibliografie
Bobango, Gerald J., For God and Country: The Romanian Press in America, în Mioriţa, XI, 1987, apărut şi în The Ethnic Press in the United States. A Historical Alalysis and Handbook. Edited by Sally M. Miller, Greenwood Press, New York, 1987.
***, Dicţionarul general al literaturii române, C. Ediţia a II-a revizuită şi adusă la zi, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2016.
Georgescu, George, Români cu care ne mândrim: George Bălaşu, în Conexiuni (New York), nr. 22-23, dec. 2006-ian. 2007, p. 26.
- Hangiu, Dicţionarul presei literare româneşti, 1790-1990. Ediţia a II-a revizuită şi completată, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996,
Manolescu, Florin, Enciclopedia exilului literar românesc, 1945-1989. Scriitori, reviste, instituţii, organizaţii, Editura Compania, Bucureşti, 2003; ediţia a doua revăzutăşi adăugită, Editura Compania, Bucureşti, 2010.
Rad, Ilie, Vintilă Horia. Scrisori către Constantin Cubleşan, în Excelsior, anul II, nr. 6, 1993.
Sasu, Aurel, Cultura română în Statele Unite şi Canada, I. Presa, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1993.
Ţăranu, Jean, Présence Roumaine au Canada, Montréal, Québec, 1986.
Wertsman, Vladimir, The Romanians in America and Canada. A Guide to Information Sources, Gale Research Company, Detroit, 1980.
[1] Aurel Sasu, Cultura română în Statele Unite şi Canada, I. Presa, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1993, p. 97.
[2] Gerald J. Bobango, op. cit., p. 21, apud Aurel Sasu, p. 97.
[3] Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc, 1945-1989. Scriitori, reviste, instituţii, organizaţii, Editura Compania, Bucureşti, 2003, p. 232.
[4] Florin Manolescu, op. cit., p. 232-234.
[5] Ilie Rad, Vintilă Horia. Scrisori către Constantin Cubleşan, în Excelsior, anul II, nr. 6, 1993, p. 73.