Primele două scrisori de la Ion Brad (1929-2019)

           

Poetul Ion Brad, in viziunea lui Ross. Cu o dedicatie catre Ilie Rad.

Poetul Ion Brad, in viziunea lui Ross. Cu o dedicatie catre Ilie Rad.

De Ion Brad am auzit încă în anii de gimnaziu. Cred că în manualul de literatură pentru clasa a VIII-a, era inclusă poezia sa, Istorie („Din istorie vine, de pe-o aspră cărare de munte etc.”), pe care am predat-o multor generaţii de elevi.

În calitate de colaborator la Dicţionarul scriitorilor români, coodonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, mi-a fost inoculată ideea, de către cei trei coordonatori, că poetul Ion Brad, prin referatul pe care l-a făcut pe marginea dicţionarului, a fost principalul vinovat al nepublicării acestuia în perioada comunistă. După aceea adevărul a ieşit la iveală, fiind recunoscut de Mircea Zaciu însuşi: nu referatul a fost principala piedică în tipărirea dicţionarului, ci biografia lui Mircea Zaciu însuşi (în perioada respectivă, soţia lui Zaciu a rămas în Germania, ceea ce, evident, a făcut ca profesorul să intre în dizgraţia regimului).

În cele două volume de dialoguri făcute cu Ion Brad, am lămurit definitiv această problemă (iar poetul Ion Brad mi-a oferit o copie a originalului trimis autorităţilor vremii, în legătura cu dicţionarul, pe care am publicat-o în primul volum de convorbiri, la p. 343-348).

Am încercat să recuperez timpul pierdut prin tăcerea mea față de Ion Brad. Am publicat împreună o carte de interviuri (Convorbiri cu Ion Brad, 2013) și una de dialoguri epistolare (Ion Brad, Ilie Rad, Dialoguri epistolare săptămânale, 2014). L-am chemat la o întâlnire cu studenții clujeni, l-am invitat în familia mea (numindu-mi casa în care locuiesc „casă pădureaţă”, fiindcă este aşezată lângă o pădure!), ne scriam recenzii la cărțile noastre, ne felicitam de zilele de naștere, vorbeam săptămânal la telefon etc.

Am avut astfel ocazia să cunosc în detaliu viața și activitatea lui Ion Brad, din care transpare profilul unui om care nu a făcut decât bine în viață, atât cât i-au permis împrejurările, nu o dată vitrege.

Nu vreau să vorbesc, în cele ce urmează, despre Ion Brad ca scriitor – poet, prozator, dramaturg, traducător, memorialist, epistolier etc. –, fiindcă e clar că el râmâne „un scriitor proeminent al literaturii românești“, cum spunea criticul literar Petru Poantă.

În ultimii ani, de câte ori ajungeam în capitală, îl vizitam obligatoriu pe marele meu prieten. Utima oară s-a întâmplat în 8 ianuarie 2019. Era deja la pat, dar cu mintea trează și optimist, sperând să se poată muta cât mai curând în camera de alături, în biblioteca sa, unde ne întâlneam de obicei. Ca să nu-l obosesc, am stat atunci puțin de vorbă, dar mi-am dat seama că pentru prietenul meu „nu mai e mult până departe“. Mi-am amintit de un vers din poezia sa, care de fapt reproducea o vorbă a țăranilor din Pănade, „patria literaturii sale“: „Dă, Doamne, să mor sănătos!“

Pentru mine, Ion Brad rămâne prototipul ideal al scriitorului bun și generos, lipsit de orgolii și sensibilități exacerbate, cultivând cultul prieteniei, care nu avea nimic de ascuns din trecutul său și din activitatea sa (Plăcut sau neplăcut – adevărul este titlul unuia din volumele sale de interviuri). A fost un mare familist, bucurându-se de dragostea și afecțiunea familei, a nepoților și strănepoților (primul său roman se intitulează Descoperirea familiei, 1964).

Alesele sale calițăti, de poet autentic și om de o rară noblețe, au fost intuite de Lucian Blaga, atunci când i-a scris următoarea dedicație pe un volum de versuri: „Lui Ion Brad, cu bucuria nespus de rară de a fi întâlnit uniți în aceeași ființă un poet și un om. Lucian Blaga, 23 iulie 1954).

Și fiindcă efigia de poet este dominantă pentru scriitorul Ion Brad, închei aceste rânduri citând poezia De despărțire, din 2016: „Am rătăcit din nou cărarea…/ Și cade soarele-n amurg…/ Mă sting încet ca lumânarea/ Și lacrimi din icoane curg…// Parcă v-aud plângând pe toți/ Când bate clopotu-n Pănade,/ Copii, nepoți și strănepoți/ Și-o ploaie cu zăpadă cade…// Iar după vechiul obicei/ Mă sărutați cu toți pe frunte/ Și din săruturi sar scântei/ Și plâng toți brazii de pe munte…“

                                                *

1. „M-am bucurat că încerci să te apropii de personalitatea unui mare poet ardelean”

Bucureşti, 23 aprilie  2012

 

                                           Dragă domnule Ilie Rad,

Nu ştiu dacă e adevărat ce am înţeles de la unii prieteni comuni, că doreai să stabileşti o legătură cu mine1, de aceea folosesc prilejul apariţiei acestui volum de interviuri2, pentru a ţi-l trimite, în semn de veche şi statornică preţuire a vastei d-tale activităţi în domeniu. Fireşte că am citit mereu, în diverse publicaţii, lucrările şi colaborările, atât de variate ca preocupări, necesare clarificării unor situaţii din istoria literaturii române de ieri şi de azi. Important este, după mine, că te-ai străduit să nu plăteşti un tribut deosebit modei răstălmăcirilor şi exclusivismelor, din păcate larg răspândite.

În principiu, m-am bucurat că încerci să te apropii de personalitatea unui mare poet ardelean, cel care a fost şi rămâne Mihai Beniuc3. L-am evocat şi eu de multe ori în cărţile mele de memorii, pentru că multă vreme i-am fost apropiat, ajutându-mă cu sfaturi în diverse perioade ale vieţii. Am lucrat zi de zi cu el la Uniunea Scriitorilor, între 1962-1965, colaborând bine, într-o perioadă plină încă de toate contradicţiile. Numeroşii săi adversari – Stancu, Bogza, Jebeleanu şi alţii – mă socoteau chiar „omul lui de casă”, deşi n-am fost în casa lui niciodată. Nu mă simpatiza Emma (fosta soţie a lui Breslaşu) şi toate neamurile lor. Vedeam mereu cum se amesteca ea în treburile lui, deşi şi ale altora, ale întregii vieţi literare, încât uneori o bruftuluia la telefon, în faţa mea. Noroc că-l mai potoleau, în vorbe, cele două secretare, Jeanina şi viitoarea soţie, Leontina4.

Un moment dramatic pentru mine a fost cel din perioada publicării şi dezbaterii publice a Declaraţiei din 1964, un act de curaj al lui Gheorghiu-Dej faţă de Hruşciov şi toţi ceilalţi. Mihai Beniuc şi Emma s-au declarat deschis împotriva atitudinii oficiale a conducerii României. Din toate sursele am înţeles că ei, amândoi, erau încă din perioada moscovită (1949-50)5 oamenii serviciilor speciale sovietice, urmăriţi, ca atare, de securiştii noştri. Atitudinea lui fiind pusă în discuţie la partid şi la Uniunea Scriitorilor, era firesc să mă despart de el şi de linguşitorii lor de casă (Vicu Mândra, soţia lui Galan, Monica, angajată la Uniune cu relaţiile externe etc.). Din acele zile, încununate cu alegerile de la Conferinţa pe ţară, şi furia oficială a tuturor adversarilor săi, a început să mă urască. N-a putut-o face altfel decât în nu ştiu ce însemnări secrete, eu fiind promovat, între timp, ca membru supleant în CC (era nevoie şi acolo de tineri intelectuali români). Apoi, după CC şi Ministerul Culturii, am plecat, pentru 9 ani şi trei luni, ambasador la Atena. Ne‑am reîntâlnit, de mai multe ori, la Marea Adunare Naţională, sau în alte împrejurări, fără să-şi mai arate ura.

Un episod nenorocit, care m-a îndepărtat şi mai mult sufleteşte de el, a fost ura lui viscerală faţă de Lucian Blaga, pe care l-a urmărit şi dincolo de moarte. Dar, despre toate astea, vei mai citi în diversele interviuri incluse în cartea de faţă.

Păcat, de zece ori păcat, că un poet atât de talentat s-a dovedit un om mic, răzbunător, vindicativ, supus capriciilor unei femei altfel cultivate şi dominatoare.

Dacă nu mă înşel, Titus Popovici, care-i cunoştea pe amândoi chiar mai bine decât mine, a scris şi el despre relaţiile speciale ale soţilor Beniuc cu familia fostului ambasador sovietic în România, ajuns mai târziu şeful ideologic al Armatei Roşii6. Fata lui, Liusea, însoţea pe toţi scriitorii români ajunşi la Moscova.

Sper că ai citit cartea Fereşte-mă, Doamne, de prieteni!7, din care am aflat destule amănunte necunoscute altădată. E o lecţie de istorie grozavă!

Publicându-i memoriile lui Beniuc, nu ştiu cât bine vei reuşi să faci memoriei sale, fără să cercetezi şi dosarele de la CNSAS, ale lui şi ale celorlalţi, pe care-i bălăcăreşte în „caiete”.

Aş fi bucuros să mai discutăm, pe această temă.

 

Cu drag,

Ion Brad

Note şi comentarii

1. Traian Brad, fratele poetului In Brad, a încercat să ne pună în legătură, mai întâi prin intermediul Doamnei Sultana Craia, care lucra la o facultate cu un profil asemănător facultăţii mele.

2. Ion Brad în interviuri. Antologie de Maria Codoneanu, Editura Ardealul, Târgu Mureş, 2012.

3. Am publicat în presă diverse articole legate de MIhai Beniuc, reunite apoi în ediţia Mihai Beniuc, Însemnările unui om de rând. Pagini de jurnal şi memorii (1965-1969; 1971; 1974). Cu un Argument de V. Fanache. Ediţie îngrijită, prefaţă, notă asupra ediţiei, note şi comentarii, indice de nume de Ilie Rad, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2016.

4. Pe Leontina Beniuc am vizitat-o de mai multe ori acasă, la Bucureşti, în vederea realizării ediţiei din memoriile lui Mihai Beniuc.

5. În perioada 1949-1950, Mihai Beniuc a fost ataşatul cultural al României, la Moscova, fiind însoţit de sotia sa, Emma Beniuc.

6.Aleksei Alekseevici Epişev (1908-1985), fost ambasador al UNiunii Sovietice în România.

7. Liusea era fiica ambasadorului sovietic.

8. Larry L. Watts, Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania. Traducere din limba engleză de Camelia Diaconescu, Editura RAO, Bucureşti, 2012.

 

2. „Regret că nu m-am gândit mai întâi la D-ta, pentru publicarea volumului meu de interviuri”

Bucureşti, 10 mai 2012

                                                                Dragă domnule Ilie Rad,

Îţi mulţumesc şi te felicit pentru volumul Ion Lăncrănjan1. Memoria lui îl merita! Citindu-l, am aflat multe lucruri pe care nu le cunoşteam sau nu le apreciam la adevărata lor valoare. Mai ales lupta lui pentru Transilvania, în problemele care continuă şi astăzi.

De asemenea, îţi mulţumesc pentru că ai înserat şi numele meu printre cele 100, care pot deveni obiect de studiu literar şi jurnalistic2.

Regret că nu m-am gândit mai întâi la D-ta, pentru publicarea volumului meu de interviuri. Dar, după câte am înţeles din explicaţiile voastre, cred că s-ar preta la alcătuirea unei cărţi din scrisorile şi documentele primite de mine, timp de 60 de ani, de la cei mai mulţi dintre scriitorii enumeraţi până la 100, începând cu Agârbiceanu, Călinescu, Arghezi, de la Mircea Zaciu (o carte întreagă), până la cei de azi – Blandiana şi alţii3.

Toate aceste documente se afla la Biblioteca Judeţeană „O. Goga”, în fondul donat de mine, îmbogăţit cu încă trei saci de documente noi, aflate în drum spre Cluj.

O studentă de-a d-tale, cum este Daniela Bolog, ar putea face o asemenea excursie în universul acestor documente, la care noi doi am putea adăuga un amplu interviu despre tot ce crezi d-ta că merită să discutăm4.

După ce vei parcurge recentul volum de interviuri, vei putea aprecia mai realist sugestia mea de colaborare viitoare.

Apropiindu-mă, azi-mâine, de 83 de ani, bucurându-mă încă de o bună colaborare între cap şi mâna care scrie, am putea să ne grăbim încet spre o nouă carte.

Ce zici?

Aşteptând veşti noi de la d-ta, îţi mulţumesc pentru toate şi te îmbrăţişez ardeleneşte,

Ion Brad

Note şi comentarii

1. Ion Lăncrănja, Interviuri. Ediţie îngrijită, notă asupra ediţiei, prefaţă, note şi indice de nume de Daniela Bolog şi Ilie Rad, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2012.

2. Am iniţiat, la Catedra de Jurnalism a Universităţii “Babeş-Bolyai”, la care lucram, un amplu poriect de valorificare a activităţii publicistice a marilor scriitori români (interviuri, jurnale, memorii, scrisori etc.), în lista celor 100 de scriitori trecându-l şi pe Ion Brad. Din păcate, din acest proiect am putut realiza, în colaborare cu studenţii mei, doar şapte volume. În schimb, despre activitatea publicistică a lui Ion Brad, jurnalistul Mihai Cistelican a publicat o excelentă monografie, initial o teză de doctorat, coordonată de mine: Publicistica lui Ion Brad. Prefaţă de Ilie Rad, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2021.

3. Acest prioiect a fost realizat de Ion Brad însuşi, care a publicat mau multe volume cu scrisorile primate de-a lungul celol 60 de ani.

4. Am făcut cu Ion Brad nu doar un interviu, ci două cărţi de interviuri: Ilie Rad, Convorbiri cu Ion Brad “din primǎvarǎ pânǎ-n toamnǎ (aprilie-octombrie 2013)”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013; Ion Brad, Ilie Rad, Dialoguri epistolare săptămânale, “din iarnă până-n vară (ianuarie-iunie 2014), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014.

Portretul: Ion Brad în viziunea lui Ross (cu o dedicaţie către Ilie Rad)

Episodul următor: O scrisoare de la Romulus Lal

 

S

Mergi sus