Prima recenzie la volumul Lucian Blaga, Plin mi-e sufletul meu de tine, plin. Scrisori către Elena Daniello

Lucian Blaga, Plin mi-e sufletul meu de tine, plin. Scrisori către Elena Daniello. Cu o
Introducere de Dr. Helene Rodica Daniello. Ediţie îngrijită, note şi comentarii de Helene
Rodica Daniello şi Ilie Rad. Prefaţă, notă asupra ediţiei şi bibliografie de Ilie Rad,
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2023, 320 pagini.
*
În anul 2003, când intram în al doilea an de doctorat sub conducerea prof. Marta Petreu,
am decis, alături de colegii mei, să reluăm cursurile de Filosofie românească, pe care le
urmaserăm în facultate și să ne actualizăm bibliografiile cercetărilor proprii cu noutățile
vremii. Nici unul dintre noi nu aveam în lucru o teză despre Lucian Blaga, ci teme de interes
legate de Mircea Eliade, Emil Cioran și Mircea Vulcănescu. Însă tocmai cursul despre Lucian
Blaga ne-a adus detaliile cele mai interesante. Ascultam fascinați cum prof. Marta Petreu
vorbea despre Elena Daniello, pe care o cunoștea personal, sau despre poemele pe care Blaga
i le dăruia doamnei Daniello cu ocazia vizitelor săptămânale. Mărturisesc că povestea mi-a
rămas mereu în minte și, de multe ori, trecând pe strada Eminescu din Cluj, prin fața casei în
care a locuit doamna Daniello, m-am gândit că poate, undeva, într-o cutie sau într-un dulap,
sunt păstrate cu grijă poemele scrise de Blaga și/sau scrisorile lui… Pe care, iată, le regăsim în
acest volum document de o sensibilitate aparte, ce completează nu doar detaliile deja știute
despre Lucian Blaga și ultima lui muză, dar și peisajul socio-cultural al vremii și biografia
celui mai important poet și filosof pe care l-a dat Transilvania.
Acoperind perioada 1950-1961, ediția actuală reproduce 129 de scrisori ale lui Lucian
Blaga: 101 către Elena Daniello, 24 către familia Manta (Marioara, Viorica și Cornel), trei
către Helene Rodica Daniello, fiica Elenei Daniello și una către H. Zambaccian. 107 dintre
scrisori sunt absolut inedite. La acestea se adaugă patru interviuri cu doamna Elena Daniello,
însemnările ei despre Lucian Blaga și patru poezii inedite, dedicate Helenei Rodica Daniello.
Mărturiile, facsimilele și fotografiile reproduse la final, precum și Indicele de nume și
Bibliografia foarte bine structurată, dau lucrării o greutate științifică remarcabilă.
Fiecare dintre muzele lui Blaga (cinci la număr: soția Cornelia Brediceanu-Blaga, Eugenia
Mureșanu, Domnița Gherghinescu Vanea, Coca Rădulescu, Elena Daniello) au avut parte de
dedicații poetice de excepție și sentimente profunde, însă ultima, Elena Daniello, a fost cea
care a inspirat și susținut cea mai importantă parte a liricii blagiene, în timpul legăturii lor
Lucian Blaga dublându-și poemele scrise în toată perioada de dinainte de a o cunoaște.
Multe dintre scrisori sunt trimise la Gura Râului, loc magic, încărcat de candoarea primei
întâlniri, acolo unde dragostea lor își va avea, pe vecie, începutul. „Gura Râului e numele
mitologic și aproximativ al unui sat de munte. Nu încape nicio îndoială: în tot sud-estul
european, cel mai fabulos colț de pământ este acest sat de munte“ (scrisoare din 1950, p. 54).
Astfel că despărțirea de locul mitic al iubirii e dureroasă: „m-am despărțit foarte greu de Gura
Râului. […] Voi încerca în cursul timpului să transform totul în poezie“ (scrisoare din 29
august 1952, p. 83).
Volumul conține mai multe scrisori datate în aceeași zi, de exemplu trei scrisori datate în
7 martie 1952 (pp. 65-67). E ca și cum Blaga și-ar fi dorit să îi relateze fiecare clipă a vieții
sale departe de ea, muza supremă. Interesantă e și folosirea majusculei Tu, Tine, Ta, Ție,
dovezi vizibile ale respectului și dragostei profunde pe care le nutrea față de Elena.
Scrisoarea din 8 martie 1952 conține confirmarea că doamna Daniello îi scria și ea: „Îmi
sunt dragi literele pe cari le pui pe hârtie: din asemenea semne se alcătuiește în chip magic
fericirea“ (p. 68). Însă scrisorile ei au fost pierdute, poate datorită discreției pe care s-a clădit
relația lor. În scrisoarea din 12 martie 1952 citim despre recunoștința pe care Blaga i-o purta
doamnei Daniello, pentru impulsul creator pe care i-l dădea: „Dacă „geniul“ există în mine,
atunci el există datorită iubirii“ (p. 70). Aceeași idee este exprimată în scrisoarea din 7 iulie
1952, trimisă la Băile Felix, acolo unde doamna Daniello se afla pentru tratament: „Nimic numi dă o conștiință de mine însumi, ca un cuvânt de la Tine. […] E tocmai de ceea ce aveam
nevoie, ca să mă apuc mai serios de lucru. Pasiunea e, desigur, esențialul, dar, pentru ca să
poți clădi cu ea, e nevoie și de-o certitudine de temelie. Toată ființa mea cere această
certitudine, pe care Tu mi-o poți da cu cuvinte foarte simple“ (p. 76).
E necesar să citim volumul de față în mai multe registre. Desigur, povestea relației dintre
Lucian Blaga și Elena Daniello acaparează imaginația cititorului, însă volumul acesta ascunde
mult mai multe. Citind printre rânduri, găsim aici o extraordinară radiografie e vremii [„e de
necrezut ce intrigărie e-n viesparul de pe Kogălniceanu“ (sediul Universității Victor Babeș),
scrisoare din octombrie 1957, p. 130] și, cel mai important, detalii semnificative despre viața
personală a lui Lucian Blaga, despre greutățile pe care le-a întâmpinat și despre frica perpetuă
de a nu fi arestat. Neliniștea aceasta o împărtășea cu Elena, căreia îi scria despre „toată
suferința și frământările din ultimele săptămâni“ (scrisoare din 4 martie 1952, p. 62). Când
pericolul trece, tot ei îi scrie: „Încep să fiu mai liniștit. Mă refer la ceea ce izbutise să mă
neliniștească zilele din urmă“ (scrisoare din 7 martie 1952, p. 65).
Poemele inedite incluse în volum subliniază, așa cum ne așteptam, sensibilitatea poetului,
capacitatea lui de a transforma în poezie orice, chiar și tăierea unor plopi: „abia aseară am
aflat, prin preajma plopilor, cari și tăiați se vor înălța la cer, că acum ești prin locurile sfintelor
amintiri (Gura Râului)“ (scrisoare din 7 martie 1952, p. 65. Plopii tăiați din fața casei de pe
strada Eminescu rămân falnici în eternitate, portretizați fiind în poezia Andante: „Mai stau de
pază ca în flăcări, stau ca săbii / severii plopi pe lângă drumul ce-l umblam“. A se vedea, de
asemenea, poemul Elegia plopilor.)
Volumul conține și interesante idei de filosofie, Lucian Blaga lucrând, în acei ani, și la
unele dintre cele mai însemnate lucrări de filosofie ale sale. El şi-a întregit, atunci, sistemul
filosofic, prin finalizarea lucrării Fiinţa istorică: „Vineri seara sper să termin cu Ființa. […] Sunt treizeci de ani de când am început Opera știută. […] Am convingerea că am dat ceva
„unic“ neamului nostru“ (scrisoare din 1959, p. 146. Ființa istorică a fost publicată abia în
1977). Însă este remarcabil felul în care el transformă în filosofie chiar relația lor: „Ai intrat
foarte târziu în viața mea, sub forma ta, ca monadă, dar în chip difuz ai fost în mine din
totdeauna. Pentru anii mei ești un fapt originar“ (scrisoare din octombrie 1954, p. 103).
După cum consideră profesorul Ilie Rad, în Prefața sa, „cultura română îi rămâne datoare
Elenei Daniello, prin relația ei cu Lucian Blaga, pentru două merite esențiale. Mai întâi,
pentru că a revitalizat spiritul creator al lui Blaga, în ultimul deceniu al vieții sale (1950-
1961). […] În al doilea rând, Elena Daniello a copiat, cu o rară devoțiune, unică în cultura
noastră, toate scrisorile primite, romanul […] [Robie pământească, robie cerească – publicat
sub titlul Luntrea lui Caron], zeci de poezii și sute de aforisme, în eventualitatea că
manuscrisele autorului ar fi fost confiscate de Securitate. […] teamă care, din fericire, nu s-a
adeverit“ (p. 20). Cu o impresionantă corectitudine științifică și acribie, prof. Ilie Rad a
îngrijit această ediție și a completat-o cu note explicative, asigurându-se, astfel, că povestea
din spatele poveștii este spună cu onestitate.
După moartea lui Lucian Blaga (6 mai 1961), Elena Daniello decide să aștearnă pe hârtie
câte ceva despre relația lor. Paginile scrise de ea sunt de o delicatețe extraordinară și redau
deopotrivă dragostea și respectul ei față de Blaga: „Am avut marele privilegiu să cunosc un
astru și să trăiesc în apropierea sufletului său mare și luminos. […] Am asistat la zbuciumul
dat de suferințele neștiinței omenești. […] Am asistat la bucuria fără precedent a reușitelor.
[…] Aleanul și amintirile, pe care le torc mereu și mereu – ca o obsesie – pe fusul durerii, din
caierul viselor neîmplinite, aș vrea să ajungă, pe undele eterului, până la Tine și să-ți spună ce
loc ai avut în sufletul pe care l-ai preamărit în viață“ (însemnare din 21 mai 1961, la câteva
săptămâni de la moartea lui Blaga, pp. 151-152).
Cele patru interviuri cu Elena Daniello îmbogățesc semnificativ volumul. Concluzia unuia
dintre interviuri este extraordinară și concluzionează, cumva, și volumul de față: „Lucian
Blaga a fost unul dintre marii oameni ai Clujului. Vă amintiți versurile lui din Cântec pentru
anul 2000, apărute în 1943, în volumul Nebănuitele trepte: „Pe-aici umbla și el și se-ntorcea
mereu, / Contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.“ Pe aici, prin Cluj“ (interviu cu Elena
Daniello, din 2002, p. 221).
Majoritatea documentelor (scrisori, poeme, transcrieri, etc.) din arhiva doamnei Elena
Daniello se găsesc acum la Biblioteca Central Universtară „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca,
fiind donate, încă din 2010 (anul morții doamnei Elena Daniello) de fiica acesteia, Helene
Rodica Daniello.
Plin mi-e sufletul meu de tine, plin este, foarte posibl, cartea anului la Cluj-Napoca. Nici o
alta editură clujeană nu a publicat anul acesta așa ceva: poezie pură, un Lucian Blaga așa cum
puțini ni-l închipuiam, detalii despre operele lui scrise în acea perioadă, despre viața grea pe
care o trăia, despre intrigi, vreme și vremuri. Un volum cu poeme, manuscrise și însemnări –
toate inedite – atent editate și explicate, cu fotografii de familie și dezvăluiri foarte personale.
Avem în față un volum absolut superb, o carte extraordinar de importantă atât prin ceea ce
spune cât și, mai ales, prin ceea ce nu spune: că dragostea nu are vârstă; că discreția și poezia
merg, uneori, mână în mână; că un om valorează atât cât iubește și atât cât lasă în urma sa,
prin creația care inspiră generații întregi datorită respectului față de „corola de minuni a
lumii“. „Și vârsta poate fi o realitate, încep s-o învăț acum, dureros câteodată, dar și
îmbucurător. Aceasta e – nu bătrânețea –, ci adolescența triumfătoare, păstrată prin voia
destinului în mine, timp de decenii, pentru clipa singurei întâlniri cu iubirea“ (scrisoare din
august 1952, p. 85).
Și, ca să închei într-o notă personală, așa cum de altfel am și început, între ianuarie 1948
și iunie 1951, Lucian Blaga a lucrat la Sectorul de Filosofie al Institutului de Istorie și
Filosofie din Cluj. Din 2007 sunt parte a Colectivului de Filosofie al aceluiași institut (astăzi
se numește Institutul de Istorie „George Barițiu“ al Academiei Române Filiala Cluj, cu două
Departamente, de Istorie și de Cercetări Socio-Umane. Pe un perete, în biroul meu, stă
portretul lui Lucian Blaga. Îl pomenim des la manifestările științifice organizate de institut și
ne mândrim că l-am avut înaintaș. „Pe-aici umbla și el și se-ntorcea mereu, / Contimporan cu
fluturii, cu Dumnezeu“.
Zilele trecute, chiar înainte să citesc această carte, am trecut pe strada Eminescu din Cluj,
prin fața casei în care locuia Elena Daniello. Ca de fiecare dată, m-am gândit și atunci la
Elena Daniello și Lucian Blaga, și-am încercat (pentru a nu știu câta oară) să-mi închipui
incredibila atmosferă culturală a casei, cu scriitori, pictori, medici de renume, toți ascultând,
la finalul mesei de duminică, poemele lui Lucian Blaga. De-acum înainte voi încerca să mi-l
închipui pe Lucian Blaga în curte, având grijă de puiul de porumbel: „Puiul alb, cel mare, s-a
făcut foarte frumos. Am stat cu el în palme, în curte, un ceas întreg“ (scrisoare din 3
octombrie 1953, p. 94).
Citind această carte, inițiați sau neinițiați în opera lui Blaga, sau măcar în destinul său,
vom căuta „printre rânduri absolutul“ (p. 112) căruia a voit să-i dea grai. „Acum, la zeci de
ani [62] de la dispariția lui Blaga, mă gândesc adesea la întâlnirile cu el“ (Helene Rodica
Daniello, p. 259). „Mama i-a supraviețuit cu aproape 50 de ani, dar nu l-a uitat niciodată“ (p.
13). Elena Daniello a recitat până la moarte poemele lui Lucian Blaga: „Mai ușoară ca viața /
e cenușa, e cenușa“ (Greierușa). Prin acest volum vor rămâne, mereu, împreună. „Să-ți mai
spun cât de tare Te iubesc?“ (scrisoare din 8 iulie 1952, p. 78) „Aci, în spațiu meu, vom fi
aproape în permanență. […] Te iubesc ca totdeauna și mai tare decât oricând. Încă o
contradicție, dar așa este“ (scrisoare din 1959, p. 147).
Cluj, 10 septembrie 2023