Am finalizat prefaţa la volumul de interviuri acordate de Ion Lǎncrǎnjan, o ediţie pe care o fac împreunǎ cu o eminentǎ studentǎ, Daniela Bolog, care a fǎcut liceul la Baia de Arieş, acolo unde şi Mama a studiat câteva luni. Aş vrea sǎ mǎ duc în aceastǎ localitate!
Deja am fost avertizat cǎ m-am bǎgat într-un subiect foarte controversat. Nu mǎ intereseazǎ acest aspect. Istoricul şi criticul literar trebuie sǎ fie ca un preot, care acordǎ asistenţǎ duhovniceascǎ şi eroului, şi criminalului. Ion Lǎncrǎnjan a fost un scriitor complex, trǎitor într-o epocǎ istoricǎ plinǎ de contradicţii. Posteritatea va decide locul fiecǎrui scriitor în istoria unei literaturi. Deocamdatǎ, prin aceastǎ ediţie de interviuri, am adus în actualitate figura unui scriitor complex.
O excelentǎ caracterizare a scriitorului o datorǎm criticului Marian Popa:
”Prozatorul a fost în fundul sufletului sǎu un anticomunist instinctiv, ca orice ţǎran devenit comunist cu carnet şi opinii, ca sǎ combatǎ pseudocomunismul altora – activişti politici, intelectuali şi artişti care exerseazǎ principiile doctrinare în interese personale, de grup sau strǎine ţǎrii. El adoptǎ conduita comunistǎ contra unui comunism real, desparte trecutul de prezentul doctrinei şi, în cazul ambelor ipostaze, teoria de practicǎ, laudǎ prezentul condus de Ceauşescu, pentru a lovi trecutul determinat tot comunist, în care actualul conducǎtor fusese un factor constructiv.
Aceastǎ echilibristicǎ a fost, desigur, riscantǎ: a-l mǎguli pe Ceauşescu, primul comunist patriot, cǎruia în realitate puţin îi pǎsa de ţarǎ şi de comunism, pentru cǎ el voia pur şi simplu sǎ conducǎ, înseamnǎ a minţi asupra unei pǎrţi a prezentului, pentru a putea releva o parte din minciuna trecutului şi, pânǎ la urmǎ, scriitorul se plaseazǎ, ironic, în postura celui din anii 50, care putea scrie critic despre trecut, dar nu despre prezent.”[1]
*Douǎ solicitǎri: Irina Petraş îmi cere (pentru almanahul pe care îl pregǎşteşte) fotografii de grup cu Doamna Ana Blandiana, de la simpozionul nostru din toamna anului trecut, unde dânsa a fost invitata de onoare, iar domnişoara Anca Prisǎcariu, vicepreşedintǎ a Asociaţiei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), îmi solicitǎ, în calitate de laureat al galei precedente, de anul trecut, un mic text, pentru ediţia din acest an a Galei Profesorului Bologna, întrucât vor sǎ tipǎreascǎ şi o publicaţie ocazionatǎ de galǎ. Desigur cǎ voi rǎspunde cu plǎcere.
De asemenea, domnul Dan Brudaşcu, directorul Casei Municipale de Culturǎ, ne invitǎ la sǎrbǎtorirea scriitorului Ion Cristofor, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani. Evident cǎ şi aici mǎ voi duce cu mare plǎcere, mai ales cǎ sǎrbǎtoritul este unul dintre cei mai dragi prieteni ai mei.
[1] Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine. Vol. II, 23 august 1944 – 22 decembrie 1989. Versiune revizuitǎ şi augmentatǎ, Bucureşti, Editura Semne, 2009, p. 658.