“Prea scurt rǎgaz rǎstimpul verii are” (sâmbǎtǎ, 21 iulie 2012)

Flori de toama. Sursa: Internet

De câteva zile, lumina este mai palidǎ, semn ca toamna este în apropiere. Prea scurt rǎgaz rǎstimpul verii are … , îmi scria, în urmǎ cu mulţi ani, profesorul timişorean G.I. Tohǎneanu, iar eu credeam cǎ este vreun vers al unui renumit poet, fǎrǎ sǎ ştiu cǎ e, de fapt, titlul unui roman celebru al John Galsworthy.

          Pe caldarâm, din troleibuz, am vǎzut douǎ frunze duse de vânt. În grǎdini au înflorit flori legate de toamnǎ (tufǎnelele, de pildǎ, care îi plǎceau şi Mamei). Invariabil, toamna vine cu nostalgii şi regrete. Poate dupǎ vara care a trecut prea repede. În 2000, la sfârşitul lui august, eram la State University of New York, invitat de bunul meu prieten, John Ryder, care era atunci decanul Facultǎţii de Ştiinţe şi Arte de la SUNY Cortland. Când se îngemǎna vara cu toamna, am vǎzut pe cerul american cocori plecând departe. Am fost surprins: toatǎ lumea voia sǎ ajungǎ în America şi nsǎ rǎmânǎ acolo şi uite cǎ aceşti cocori plecau din ţara mult râvnitǎ! I-am împǎrtǎşit aceastǎ impresie şi Domnei Nina Cassian, pe care am vizitat-o cu acea ocazie.

          *În Apotrof (an XXIII, nr. 6 (265), 2012, p. 9), Viorel Cacoveanu reproduce o pezie a lui Caragiale, intitulatǎ Da… nebun, publicatǎ în 1893, la doi ani dupǎ ce piesele sale de teatru au fost respinse de la un premiul al Academiei Române. Iatǎ douǎ strofe din acea poezie: “Trec astăzi ignorat prin lume,/ Dar, trainic, las în viitor/ Un semn, o glorie, un nume/ Acestui imbecil popor!
// […] Mulțime brută și ingrată!/  Cu-a mea cântare nu putui/ În viață-mi să te mișc o dată…/ Și-odat’… o să-mi ridici statui.” O previziune care s-a adeverit!

 

Adaugă comentariu