Într-o bună zi, măgarul unui ţăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce ţăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, ţăranul îşi zise că măgarul şi-aşa era bătrân şi că fântâna oricum secase, încât aceasta tot trebuia să fie acoperită odata şi-odata.
El a ajunse la concluzia că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânii. Aşa că ţăranul îşi chemă vecinii, ca să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei luă câte o lopată şi începu să arunce de zor pământ, înăuntrul fântânii.
Măgarul pricepu deîndata ce i se pregătea şi se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa câteva lopeţi bune de pământ, măgarul se potoli şi tăcu. Ţăranul privi în adâncul fântânii şi rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neaşteptat: se scutura de pământ şi paşea deasupra lui. În curând, toată lumea fu martoră, cu surprindere, cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări peste ghizduri şi ieşi fremătînd…
Viaţa va arunca poate şi peste tine cu pământ şi cu tot felul de greutăţi… Secretul pentru a ieşi din fântână este să te scuturi de acest pământ şi să-l foloseşti pentru a urca un pas mai sus.
Fiecare din greutăţile noastre este o ocazie pentru un pas înainte.
Putem ieşi din adâncurile cele mai profunde, dacă nu ne dăm batuţi.
Foloseşte pământul pe care neamicii îl aruncă peste tine, ca să mergi înainte.