Citind cartea mea, Peregrin prin Europa (Editura Didactică şi Pedagocică, R.A., Bucureşti, 1998), cineva a remarcat cǎ, dintre numeroasele versuri pe care le-am citat în aceastǎ carte, i-a plǎcut cel mai mult poezia Umbra plopilor, de Ion Horea.
Pe Ion Horea l-am descoperit ca poet în anii studenţiei, iar mai târziu, dupǎ ce am devenit profesor şi am editat revista Excelsior, i-am fǎcut o vizitǎ acasǎ, cerându-i colaborarea la revistǎ. Mi-a dat câteva manuscrise, pe care le-am şi publicat în Excelsior, la rubrica “Autograf sentimental”, împreunǎ cu un admirabil portret, fǎcut de Ion Vlasiu. Cred cǎ am în arhiva mea şi câteva scrisori de la marele poet. Ulterior, relaţiile noastre s-au rǎcit puţin, pentru cǎ, într-o carte de scrisori de la Geo Bogza, autorul Cǎrţii Oltului fǎcuse o afirmaţie acuzatoare la adresa poetului.
Anii au trecut, iar eu am rǎmas un admirator fidel al poetului, cǎruia îi ştiu multe versuri pe de rost. Sper sǎ pot face cu domnia sa un interviu amplu, pentru Revista românǎ de istorie a presei.
Dar pânǎ atunci, meritǎ sǎ recitim poemul Umbra plopilor, a cǎrui valoare dǎ dreptul autorului de a rǎmâne în istoria unei literaturi, chiar dacǎ ar fi scris doar aceastǎ poezie (care are o rezonanţǎ sporitǎ în interpretarea lui Tudor Gheorghe):
Şi vom călători odată
Pe unde n-am mai fost nicicând,
Cu umbra plopilor, ciudată,
Alunecând, alunecând…
Şi va rămâne-n urma noastră
Doar tremurarea unui gând,
Cu umbra plopilor, albastră,
Alunecând, alunecând…
De va mai fi o amintire,
Şi ea va trece, vrând, nevrând,
Cu umbra plopilor, subţire,
Alunecând, alunecând…
Dă-mi gura ta şi mă sărută,
Şi stele vor cădea pe rând,
Cu umbra plopilor, tăcută,
Alunecând, alunecând…
Şi-ai să auzi, înfiorată,
Cum trece-al lunii foşnet blând,
Cu umbra plopilor, culcată,
Alunecând, alunecând…
*Azi Guvernul Victor Ponta a depus jurǎmântul în faţa Preşedintelui Traian Bǎsescu. Unii adversari de moarte ai şefului statului au fost nevoiţi sǎ dea mâna cu acesta. Ce-o fi gândind fiecare despre celǎlalt nu este greu de închipuit!