Azi a fost 1 Mai, Ziua Muncii, sǎrbǎtoare cǎreia comuniştii i-au acordat o importanţǎ deosebitǎ, având în vedere faptul cǎ Partidul Comunist se considera un partid al celor ce muncesc.
Mi-am amintit, cu aceastǎ ocazie, de cazul poetului Vornic Basarabeanu, care, în revista Flacǎra din anul 1949, când sǎrbǎtoarea Paştilor a coincis cu 1 Mai muncitoresc, a publicat o poezie subversivǎ, intitulatǎ 1 Mai. Citite de jos în sus, iniţialele versurilor din prima parte a poeziei reproduc (în ortografia epocii) formula pascală, Hristos a înviat! Iatǎ poezia:
Tremură lacrimi! Sburdă surâs!
Aproape c-am uitat de când aveam ochii rană şi cântecul plâns
Iernile vremii nu mai degeră visele. Corbii dezmăţului nu ne mai croncăne în fereastă
Vântul, când ni se joacă în palme, nu ne mai aduce aminte de bici, nu ne mai ustură
Nopţile când trec în cirezi de-ntuneric nu-şi mai fac staul în inima noastră
În fiecare pas de mai bine simţim cum livezile vieţii se coc şi răscoapte în pumnii noştri se scutură
Amiezile cu pielea obrazului rumenă: ca faţa minerilor în trântă cu normele.
Salcâmii mai tineri cu o viaţă s-au îmbrăcat ca niciodată în alb: de paradă
O, liră, vesteşte nepoţilor noştri de azi şi de mâine cum timpul şi-a primenit miezul şi formele
Te-nalţă şi cântă adevărul! Toţi surzii de pe pământ să-l audă, toţi orbii de pe lume să-l vadă!
Sbirii caută să caşte iar gropile. Să smulgă iar moartea. Şi iar să ne- nhame la foame
I-aud cum strănută cu gloanţe şi capul cum şi-l ascund sub tejghele
Rapsozii lui Neron asudă să fabrice din lacrimi de mamă
Hambare de puşti şi bancnote cu chipul “libertăţii” pe ele.
E adevǎrat cǎ în Flacǎra poemul publicat este mult mai lung, versurile citate mai sus fiind din prima parte a poemului (care mai are şi o “abatere” de la regula acrostihului, douǎ mǎsuri de precauţie, luate de autor pentru a se apara de o eventualǎ delaţiune: cuvântul sbirii este schimbat, probabil în ultima clipǎ, iar numǎrul versurilor este mai mare decât al numǎrul literelor din expresia Hristos a înviat!). După afirmaţia lui Marian Popa, poetul Vornic Basarabeanu “divulgă acrostihul lui Dan Deşliu, simplu delator sau doar comunist intransigent”, autorul versurilor ajungând astfel la închisoare (Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine.Vol. I. 23 august 1944 – 22 decembrie 1989. Versiune revizuită şi augmentată, Editura Semne, Bucureşti, 2009, p. 133.)
Procedeul nu este absolut nou, ca modalitate de luptǎ cu cenzura, de orice fel ar fi ea.
Într-o scrisoare cǎtre Al. Rosetti, de la începutul lui octombrie 1940, Călinescu îi trimite lui marelui lingvist următorul “oracol”:
De două ori Alpha [= anglo-americanii]
Venind pe oceane din două Omega [= Occident şi Orient]
Va arde Gea, ţara cu litera pământului
Şi toate slovele alfabetului. [= Germania]
Omul care-şi scoate numele din Biserică [= Churchill]
Va zdrobi pe He şi Me [= Hitler şi Mussolini]
(G. Călinescu, Scrisori şi documente. Ediţie îngrijitǎ de Nicolae Scurtu. Prefaţǎ de Al. Piru, Editura Minerva, Bucureşti, 1979, p. 78).
Am sǎrbǎtorit Ziua Muncii în Fǎget, în compania prietenilor Iulia şi Constantin Cubleşan.
*Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat, în aceastǎ searǎ, lista membrilor din cabinetul sǎu. La Educaţie este Corina Dumitrescu, rector la Universitatea “Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, soţia deputatului Cristian Diaconescu. I-am cunoscut pe amândoi cu ocazia unei evaluǎri ARACIS, acum câţiva ani. La Externe a fost propus fostul rector al UBB, Andrei Marga. Nu ştiu cum se va întelege noul ministru de Externe cu preşedintele Traian Bǎsescu, cei doi lansânu-şi în public, reciproc, acuzaţii grave. Dar probabil cǎ, în jocul politic, orice este posibil!
*Domnişoara Veronica Barbu, studentă în anul II, la Jurnalism, mǎ invitǎ sǎ îi rǎspund la o întrebare, pentru un reportaj pe care îl pregǎteşte, cu tema Tatuajele în mediul academic, reportaj care va fi publicat în ziarul StudentTimes, din proiectul VEHMED (încǎ o publicaţie care va sucomba, când se va termina proiectul VEHMED).
– Ce părere aveți despre studentii care au tatuaje, despre modul în care se prezintă cu ele la cursuri?
–Din totdeauna, tinerii au dorit sǎ iasǎ în evidenţǎ, prin vestimentaţie, tunsoare, limbaj, gesturi, spirit de frondǎ împotriva convenţiilor sociale etc. În cartea mea recentǎ, Un ardelean la Bucureşti (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2011), am arǎtat cǎ, mai nou, un alt mod de a se individualiza al tinerilor îl reprezintǎ numele din adresele de e-mail (iulia0803, dimi8_speranta, giany_punk, isabela.funny, allee_xandraa, skumpika_dulce, micutza_dor_dulce, bee_your_self_kity, scumpica_dc, sugar_baby_4u, corry_coco28@yahoo.com etc.).
Prin urmare, dorinţa lor de a se tatua corespunde acestei nevoi de afirmare, de a ieşi în evidenţǎ.
Tatuajul nu este absolut nou, acum având doar o amploare fǎrǎ precedent. Pe vremuri, când tinerii fǎceau armata, aceştia (mǎ rog, unii dintre ei) îşi scriau pe mâini numele persoanelor iubite, îşi desenau inimioare atinse de sǎgeata lui Cupidon etc. (Adesea, ei se despǎrţeau de persoana al cǎrei nume era tatuat pe mâini, tatuajul nu se putea şterge, dar asta este o altǎ poveste! Mǎ gândesc cǎ viitoarele soţii nu erau prea bucuroase de tatuajele pe care le aveau soţii lor, care le aminteau acestora de primele lor iubiri!).
Dupǎ cum probabil studenţii mei ştiu deja, la cursuri eu am alte pretenţii: studenţii nu sunt transformaţi în maşini de scris, întrucât cursurile mele sunt tipǎrite. Le cer în schimb punctualitate, interes pentru materia predatǎ (vin doar efectiv studenţii interesaţi de ceea ce le pot oferi eu), gândire liberǎ, sinceritate în dezbateri, stimularea opiniilor personale etc. Nu mǎ intereseazǎ alte aspecte.
Aşadar, nu au cum mǎ deranja tatuajele studenţilor, cu câteva condiţii: sǎ nu le punǎ în pericol sǎnǎtatea (am citit undeva cǎ pot genera anumite boli de piele), sǎ nu conţinǎ obscenitǎţi, mesaje rasiste, sǎ nu îndemne la violenţǎ etc.
Tatuajul este ca libertatea, care poate merge doar pânǎ la punctul în care nu deranjeazǎ libertatea altuia! În rest, fiecare este stǎpân pe corpul sǎu!
Domnul Basarabeanu este unchiul meu, var cu mama mea si nepotul bunicii mele, Anastasia Carlan, din partea mamei. Numele lui de nastere a fost Vasile Carlan, nascut in comuna Ciocilteni, judetul Orhei. Pe vremea aceea, din spusele mamei mele, regele Carol, care printre altele a botezat-o pe o matusa de-a mea din Telenesti, judetul Balti, a venit cu o initiativa de a selecta un grup de baieti, cate unul din fiecare judet, cei mai capabili la invatatura, ca sa fie colegi de clasa cu fiul lui si viitorul rege Mihai. Din spusele mamei, Vasile Carlan, care mai apoi si-a schimbat numele pe Vornic Basarabeanu, a fost coleg de clasa si prieten bun, pe viata, cu Mihai. Au invatat impreuna la Liceul Militar din Iasi, iar apoi la Academia Militara din Bucuresti. Nu pot confirma autenticitatea faptelor pentru ca ma bazez pe spusele mamei mele, care a decedat in 1995, cu vreo cateva luni inainte de plecarea mea in SUA, unde sunt deja de 30 de ani.
Noi nu am avut nici o sansa sa tinem legatura nici cu dl Vornic Basarabeanu, si nici cu fratele lui Vladimir Carlan, care a mers si s-a stabilit in 1940 in Timisoara pentru a evita regimul comunist care se stabilise dupa ocupatia Basarabiei de catre rusi. Sarmanul, s-a gandit ca fiind in Timisoara va avea oportunitatea sa fuga si mai departe de comunisti in caz daca ei vor ocupa si Romania. Dar, fiind deja casatorit si avand copil cu o banateanca, a ramas in Timisoara si a devenit pana la urma seful garii din Timisoara. Noi n-am putut niciodata nici sa comunicam si nici sa-i vizitam din cauza restrictiilor create de regimul comunist din fosta URSS, si din cauza restrictiilor guverntului roman. Numai dupa Podul de Flori de la Prut si dupa ce au fost facilitata intrarea in romania pentru basarabeni, am avut posibilitatea sa merg la Timisoara si la Bucuresti, dar, cu regret, ambii frati, verisori cu mama, erau decedati. Am avut prilejul sa ma intalnesc numai cu copii lui Vladimir Carlan si cu vaduva lui. Am adus cu mine atunci doua pungute cu pamant de pe locul casei parintesti ale fratilor Vasile si Vladimir Carlan.
Mama mi-a spus ca Vasile a devenit scriitor, a ramas prieten pana la urma cu regele Mihai si a fost un monarhist inveterat. Tot ea mi-a spus ca s-a facut scriitor, poet, si autor de piece de teatru. Se vede ca totusi ea, prin cineva, a obtinut cat de cat informatie despre ei, sau o fi tinut legatura cu ei pana la interdictiile totale de a vizita rudele din Romania de catre basarabeni.
Eu am lucrat in Republica Moldova ca redactor literar la editurile Timpul, apoi la Cartea Moldoveneasca. Am absolvit facultatea de limbi straine a Universitatii de Stat din Moldova, si de 30 de ani sunt stabilit in Boston, SUA. Dupa multe cautari pe internet am gasit in sfarsit putina informatie despre creatia si opera lui Vornic Basarabeanu, nascut Vasile Carlan, si am hotarat sa impart ceea ce stiu despre el si fratele lui cu Dvs. Calatorind prin Romania dupa revolutie, am intalnit si o doamna care a fost balerina la Teatrul de Opera si Balet din Chisinau, si care tot a fugit de rusi in 1940. Am gasit-o cu torul intamplator, si cand ne-am luat de vorba despre Vornic Basarabeanu mi-a spus cu surprindere ca fratele ei a fost prieten la catarama cu el, si mi-a dat si o poza de-a lor de prin anii 1945 sau asa ceva. Le am la mine, aici in SUA, si daca este nevoie va pot trimite o copie via internet. Am cautat pe Wikipedia ceva informatii despre Vornic Basarabeanu, dar cu regret nu am gasit nimic. Pacat. A fost un om de o soarta foarte interesanta care a trait momente de istorie a tarii noastre pe ambele parti ale Prutului.
Cu stima. Ma numesc Constantin Nemiti, aici in SUA am numele Konstantin Nemetz, si sunt acuma pensionat. Traiesc in oraselul Chelsea, la 5 min de centrul financiar al Bostonului, in SUA. Numai bine, si multumesc mult pentru aricolul Dvs.