Azi a fost 1 Mai, Ziua Muncii, sǎrbǎtoare cǎreia comuniştii i-au acordat o importanţǎ deosebitǎ, având în vedere faptul cǎ Partidul Comunist se considera un partid al celor ce muncesc.
Mi-am amintit, cu aceastǎ ocazie, de cazul poetului Vornic Basarabeanu, care, în revista Flacǎra din anul 1949, când sǎrbǎtoarea Paştilor a coincis cu 1 Mai muncitoresc, a publicat o poezie subversivǎ, intitulatǎ 1 Mai. Citite de jos în sus, iniţialele versurilor din prima parte a poeziei reproduc (în ortografia epocii) formula pascală, Hristos a înviat! Iatǎ poezia:
Tremură lacrimi! Sburdă surâs!
Aproape c-am uitat de când aveam ochii rană şi cântecul plâns
Iernile vremii nu mai degeră visele. Corbii dezmăţului nu ne mai croncăne în fereastă
Vântul, când ni se joacă în palme, nu ne mai aduce aminte de bici, nu ne mai ustură
Nopţile când trec în cirezi de-ntuneric nu-şi mai fac staul în inima noastră
În fiecare pas de mai bine simţim cum livezile vieţii se coc şi răscoapte în pumnii noştri se scutură
Amiezile cu pielea obrazului rumenă: ca faţa minerilor în trântă cu normele.
Salcâmii mai tineri cu o viaţă s-au îmbrăcat ca niciodată în alb: de paradă
O, liră, vesteşte nepoţilor noştri de azi şi de mâine cum timpul şi-a primenit miezul şi formele
Te-nalţă şi cântă adevărul! Toţi surzii de pe pământ să-l audă, toţi orbii de pe lume să-l vadă!
Sbirii caută să caşte iar gropile. Să smulgă iar moartea. Şi iar să ne- nhame la foame
I-aud cum strănută cu gloanţe şi capul cum şi-l ascund sub tejghele
Rapsozii lui Neron asudă să fabrice din lacrimi de mamă
Hambare de puşti şi bancnote cu chipul “libertăţii” pe ele.
E adevǎrat cǎ în Flacǎra poemul publicat este mult mai lung, versurile citate mai sus fiind din prima parte a poemului (care mai are şi o “abatere” de la regula acrostihului, douǎ mǎsuri de precauţie, luate de autor pentru a se apara de o eventualǎ delaţiune: cuvântul sbirii este schimbat, probabil în ultima clipǎ, iar numǎrul versurilor este mai mare decât al numǎrul literelor din expresia Hristos a înviat!). După afirmaţia lui Marian Popa, poetul Vornic Basarabeanu “divulgă acrostihul lui Dan Deşliu, simplu delator sau doar comunist intransigent”, autorul versurilor ajungând astfel la închisoare (Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine.Vol. I. 23 august 1944 – 22 decembrie 1989. Versiune revizuită şi augmentată, Editura Semne, Bucureşti, 2009, p. 133.)
Procedeul nu este absolut nou, ca modalitate de luptǎ cu cenzura, de orice fel ar fi ea.
Într-o scrisoare cǎtre Al. Rosetti, de la începutul lui octombrie 1940, Călinescu îi trimite lui marelui lingvist următorul “oracol”:
De două ori Alpha [= anglo-americanii]
Venind pe oceane din două Omega [= Occident şi Orient]
Va arde Gea, ţara cu litera pământului
Şi toate slovele alfabetului. [= Germania]
Omul care-şi scoate numele din Biserică [= Churchill]
Va zdrobi pe He şi Me [= Hitler şi Mussolini]
(G. Călinescu, Scrisori şi documente. Ediţie îngrijitǎ de Nicolae Scurtu. Prefaţǎ de Al. Piru, Editura Minerva, Bucureşti, 1979, p. 78).
Am sǎrbǎtorit Ziua Muncii în Fǎget, în compania prietenilor Iulia şi Constantin Cubleşan.
*Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat, în aceastǎ searǎ, lista membrilor din cabinetul sǎu. La Educaţie este Corina Dumitrescu, rector la Universitatea “Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, soţia deputatului Cristian Diaconescu. I-am cunoscut pe amândoi cu ocazia unei evaluǎri ARACIS, acum câţiva ani. La Externe a fost propus fostul rector al UBB, Andrei Marga. Nu ştiu cum se va întelege noul ministru de Externe cu preşedintele Traian Bǎsescu, cei doi lansânu-şi în public, reciproc, acuzaţii grave. Dar probabil cǎ, în jocul politic, orice este posibil!
*Domnişoara Veronica Barbu, studentă în anul II, la Jurnalism, mǎ invitǎ sǎ îi rǎspund la o întrebare, pentru un reportaj pe care îl pregǎteşte, cu tema Tatuajele în mediul academic, reportaj care va fi publicat în ziarul StudentTimes, din proiectul VEHMED (încǎ o publicaţie care va sucomba, când se va termina proiectul VEHMED).
– Ce părere aveți despre studentii care au tatuaje, despre modul în care se prezintă cu ele la cursuri?
–Din totdeauna, tinerii au dorit sǎ iasǎ în evidenţǎ, prin vestimentaţie, tunsoare, limbaj, gesturi, spirit de frondǎ împotriva convenţiilor sociale etc. În cartea mea recentǎ, Un ardelean la Bucureşti (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2011), am arǎtat cǎ, mai nou, un alt mod de a se individualiza al tinerilor îl reprezintǎ numele din adresele de e-mail (iulia0803, dimi8_speranta, giany_punk, isabela.funny, allee_xandraa, skumpika_dulce, micutza_dor_dulce, bee_your_self_kity, scumpica_dc, sugar_baby_4u, corry_coco28@yahoo.com etc.).
Prin urmare, dorinţa lor de a se tatua corespunde acestei nevoi de afirmare, de a ieşi în evidenţǎ.
Tatuajul nu este absolut nou, acum având doar o amploare fǎrǎ precedent. Pe vremuri, când tinerii fǎceau armata, aceştia (mǎ rog, unii dintre ei) îşi scriau pe mâini numele persoanelor iubite, îşi desenau inimioare atinse de sǎgeata lui Cupidon etc. (Adesea, ei se despǎrţeau de persoana al cǎrei nume era tatuat pe mâini, tatuajul nu se putea şterge, dar asta este o altǎ poveste! Mǎ gândesc cǎ viitoarele soţii nu erau prea bucuroase de tatuajele pe care le aveau soţii lor, care le aminteau acestora de primele lor iubiri!).
Dupǎ cum probabil studenţii mei ştiu deja, la cursuri eu am alte pretenţii: studenţii nu sunt transformaţi în maşini de scris, întrucât cursurile mele sunt tipǎrite. Le cer în schimb punctualitate, interes pentru materia predatǎ (vin doar efectiv studenţii interesaţi de ceea ce le pot oferi eu), gândire liberǎ, sinceritate în dezbateri, stimularea opiniilor personale etc. Nu mǎ intereseazǎ alte aspecte.
Aşadar, nu au cum mǎ deranja tatuajele studenţilor, cu câteva condiţii: sǎ nu le punǎ în pericol sǎnǎtatea (am citit undeva cǎ pot genera anumite boli de piele), sǎ nu conţinǎ obscenitǎţi, mesaje rasiste, sǎ nu îndemne la violenţǎ etc.
Tatuajul este ca libertatea, care poate merge doar pânǎ la punctul în care nu deranjeazǎ libertatea altuia! În rest, fiecare este stǎpân pe corpul sǎu!