Părintele Florin a închiriat pentru azi un microbus local, pentru 6-7 ore, ca să putem vizita cât mai multe obiective (mănăstiri, schituri şi chilii), în ultima zi a prezenţei noastre la Muntele Athos.
Ar fi trebuit să plecăm la ora 8,00, de la Schitul Sfântul Nicolae, dar microbusul, din motive obiective, desigur, a întârziat două ore, aşa că am plecat abia la ora 10,00.
Ne apropiem de Mănăstirea Vatoped (numele mai este ortografiat Vatopedu sau Vatopedi), cea mai cunoscută mănăstire athonită printre români, nu numai datorită importanţei ei (a fost totdeauna pe locul doi, după Marea Lavră), ci şi pentru conexiunile pe care mănăstirea le-a avut cu românii, de-a lungul secolelor. „Mănăstirea Vatopedu – scrie arhimandritul Ioanichie Bălan – uimeşte privirea şi inima prin măreţia construcţiei, prin numeroasele turnuri, prin vechime, prin frumuseţea slujbelor şi prin bogatul tezaur de artă, cultură şi tradiţie milenară, ce se păstează aici.” (Bălan, 1997, p. 134).) Nu întâmplător, cineva a numit această mănăstire „Parisul Muntelui Athos”. Faptul că mănăstirea este aşezată pe ţărmul mării a constitut un avantaj, dar şi un dezavantaj, fiind atacată şi distrusă de piraţi, cruciaţi şi alţi cuceritori. De aceea mănăstirea este înconjurată de ziduri, cu turnuri de supraveghere, ca o cetate.
Câteva date istorice. Apelând iarăşi la tradiţie, se spune că fiul împăratului roman Teodosie I, numit şi Teodosie cel Mare – ultimul împărat roman, care a domnit (379-395) peste întregul imperiu unificat încă –, aşadar fiul împăratului, Arcadie, călătorind pe mare, a fost aruncat de o furtună în valurile mării, iar însoţitorii, negăsindu-l, au tras corabia la un liman, aproape de locul în care se află azi mănăstirea. Coborând pe uscat, marinarii l-au găsit pe Arcadie dormind sub o tufă. Acesta a povestit că a fost salvat „de o femeie frumoasă, în haine strălucitoare, care l-a luat de mână şi i-a spus să nu-i fie frică.” Era Maica Domnului!
Drept mulţumire că şi-a văzut fiul salvat, împăratul Teodosie a hotărât să construiască o mănăstire în cinstea Maicii Domnului, care se numeşte, de atunci, „Vatoped”, nume provenit de la cuvintelor grecesti vato (tufă) şi paedion (copil), care înseamnă „copilul din tufe”.
O altă tradiţie spune că mănăstirea a fost întemeiată de Împăratul Constantin cel Mare, care a zidit aici o biserică (în 321), ulterior distrusă, iar Teodosie cel Mare doar ar fi refăcut-o, din motivul arătat înainte.
La începutul secolului X, mănăstirea a fost distrusă de piraţi, fiind reconstruită mai târziu (în anul 972), de către trei oameni înstăriţi din Adrianopolis: Atanasie, Antonie şi Nicolae, care s-au şi călugărit pe Muntele Athos. Aici a vieţuit, între alţii, Sfântul Grigorie Palamas, călugăr creştin ortodox, unul dintre cei mai mari teologi ai ortodoxiei, canonizat la doar 9 ani de la moartea sa.
Dintre domnitorii români care au făcut danii la Mănăstirea Vatoped, îl amintim mai întâi pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, care a zidit turnul de apărare şi portul (arsanaua cu paraclis), de pe malul mării. Nu întâmplător, pe zidul acestei construcţii cu trei etaje, se vede şi azi un basorelief din marmură, în care domnitorul, cu o coroană pe cap, închină Maicii Domnului o bisericuţă, iar dedesubt este stema Moldovei şi următoarea inscripţie, în limba greacă: „Prea cucernicul şi de Hristos iubitorul, Io Ştefan Voievod, anul 7004 (1496), egumen fiind Chiril ieromonahul.” Alţi domnitori români, care au făcut donaţii mănăstirii, sunt Neagoe Basarab, Şerban Cantacuzino, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu, Familiile Ghica, Mavrocordat, Cantemir şi alţii. Mănăstirea are 80 de călugări, între care 12 monahi români, stareţ fiind Părintele Efrem.
Având o asemenea istorie, ar trebui să stai aici o săptămână, ca să poţi vedea şi admira toate comorile ei, dar noi vom sta cel mult o oră, având şi alte obiective de vizitat.
La intrarea în mănăstire, Părintele Florin ne atrage atenţia asupra Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Pirovolitissa (Împuşcata). Este o icoană pictată pe perete. Celelalte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, care se pastreaza la Mănăstirea Vatoped, şapte la număr, sunt următoarele: „Vimatarissa” („Altarita”); „Paramythia” („Mângâietoarea”); „Pantanassa” („Vindecătoarea de cancer”); „Elaiovrytissa” („Izvorâtoarea de untdelemn”); „Antiphonitria” („Împotriva glăsuitoarea”); „Esphagmeni” („Cea Înjunghiată”). Fiecare Icoană făcătoare de minuni are istoria ei, cu minunile pe care le-a săvârşit etc.
Trecem pe lângă „Paraclisul Maicii Domnului”. O clădire mare este trapeza mănăstirii, construită după modelul celei din Marea Lavră, cu 30 de mese din marmură. Vedem şi agheasmatorul, din faţa turnului cu ceas. Nu departe de agheasmator este turnul clopotniţei, înalt de 35 de metri şi având opt clopote, fiind cea mai înaltă construcţie din Sfântul Munte.
Intrăm în kyriakonul mănăstirii. Aici, în Sfântul Altar, se păstrează cel mai valoros odor al mănăstirii: Brâul Maicii Domnului, împărţit în trei părţi, singurul obiect personal al Maicii Domnului, pe care îl avem. Se spune că Maica Domnului ar fi dăruit acest brâu Sfântului Apostol Toma, în timpul mutării Mamei Mântuitorului la cer.
Părintele Chiril, român, care se îngrijeşte de sfintele odoare, ne oferă gratuit un pliculeţ cu o panglică (atinsă în prealabil de Brâul Maicii Domnului), din care putem să tăiem şi noi bucăţi şi să le dăm celor apropiaţi, precum şi o sticluţă cu ulei. Tot părintele Chiril ne prezintă şi caseta în care se păstrează capul Sfântului Ioan Gură de Aur, împreună cu o ureche. E un miracol că se păstrează urechea, fiindcă, ne spune Părintele Chiril, după deces, urechile, ochii şi nasul sunt primele organe care se descompun.
Alte moaşte ale mănăstirii: o bucată din Sfânta Cruce, o bucată din trestia de la răstignirea Mântuitorului (în care a fost înfipt buretete cu oţet), capete ale altor sfinţi etc.
Lăsăm pomelnicele într-o cutie, alăturat existând alta, pentru bani. Şi, desigur, cântăm Axionul Maicii Domnului şi Cuvine-se cu adevărat (cerând, în prealabil, aprobarea Părintelui Călugăr Chiril).
Într-un alt paraclis, se află Icoana Făcătoare de Minuni „Paramithia”, cu un mesaj mai puţin obişnuit: Pruncul Iisus încearcă să o împiedece pe Maica Sa să vorbească, astupându-i gura cu mâna şi spunând: „Nu căuta, Maica Mea, la această turmă păcătoasă! (a călugărilor, n. I.R.). Lasă-i să treacă prin sabia piraţilor, căci s-au înmulţit fărădelegile lor!” (Sfântul Munte Athos, 2011, p. 17). Oare despre ce fărădelegi ar putea fi vorba?
În Turnul Maicii Domnului se află o bibliotecă faimoasă, alcătuită din peste 2000 de manuscrise, 5 suluri de pergament, un pergament cu Geografia lui Ptolemeu, cu peste 40 de hărţi ale Europei, Africii şi Asiei. La toate acestea se adaugă peste 40.000 de volume tipărite.
Oare documentele vechi, de sute de ani, sunt păstrate în condiţii adecvate, de securitate şi de climă (lumină, căldură etc.)? Altă întrebare care se impune.
Trecem şi pe la librăria-magazin a mănăstirii. Îl întreb pe Părintele care vindea obiecte şi cărţi, dacă se poate vorbi cu Părintele Daniil („o duminică de om”, cum îl caracterizează Dan C. Mihăilescu), fiul actorilor Octavian Cotescu şi Valeria Seciu, care a venit la Athos în anul 2000. Mă întreabă mai întâi dacă ne cunoaştem, îi spun că doar din lecturi. Mi se răspunde că nu ne putem vedea, fiindcă părintele are momentan alte obligaţii.
Ne luăm rămas bun şi ne îndreptăm, pe jos, spre Chilia Vitopedină a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghie, din Kolciu.