Expresia aceasta apare în opera lui Juvenal şi sugereazǎ cǎ Roma, în decadenţa ei, nu mai avea altǎ ambiţie decât pentru a se hrǎni şi a se distra. Ca multe alte cuvinte şi expresii, şi aceastǎ expresie a evoluat, în sensul cǎ poporului îi trebuie doar pâine şi distracţii.
Situaţia de azi, din România, nu este identicǎ, slavǎ domnului, cu cea din Roma anticǎ. Dar evenimentele româneşti din ultimele douǎ sǎptǎmâni mi-au oferit ocazia de a asista la un circ fǎrǎ sfârşit. A fost iniţial acuzaţia de plagiat adusǎ premierului Victor Ponta. A urmat tentativa de sinucidere a fostului premier, Adrian Nǎstase. Apoi scandalul dintre Victor Ponta şi Traian Bǎsescu, pe problema reprezentǎrii României la Bruxelles. Parlamentul îl trimite acolo pe Ponta, Curtea Constituţionalǎ zice cǎ trebuie sǎ meargǎ Bǎsescu. Toate aceste lucruri, despre care s-a scris şi în presa strǎinǎ, sunt specifice politicii dâmboviţene.
Existǎ vreo şansǎ de salvare pentru noi? Greu de spus. Înclin sǎ dau un rǎspuns negativ. Şi evoc iarǎşi o vorbǎ din bǎtrâni. Se spune cǎ, atunci când Dumnezeu a fǎcut lumea, din sacul sǎu au cǎzut deasupra României multe daruri: munţi, câmpii mǎnoase, râuri, ieşire la mare etc. Sfântul Petru l-ar fi întrebat pe Dumnezeu: “Doamne, oare acestui popor nu i-am dat prea multe bogǎţii?” La care Dumnezeu ar fi rǎspuns: “Nu e nicio problema, le vom da conducǎtori proşti!” De doua mii de ani, se întâmplǎ, cu unele excepţii, cam acelaşi lucru: oameni care intrǎ în politicǎ pentru a se îmbogǎţi, devenind corupţi, legi elaborate pentru a fi încǎlcate, lucruri fǎcute de mântuialǎ etc.
Am crezut cǎ salvarea noastrǎ va fi intrarea în Uniunea Europeanǎ. Cum Uniunea are ea însǎşi problemele ei, mǎ tema cǎ mai avem încǎ mult de aşteptat.