Cred cǎ de la Titu Maiorescu ştiu aceste vorbe. Mǎ gândesc la ele de câte ori mi se întâmplǎ sǎ am un mic succes.
Luni a fost publicatǎ, în Evenimentul zilei, recenzia Domnului Alex Ştefǎnescu la cartea mea, O cǎlǎtorie în Ţara Kangurului (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2012). Alex Ştefǎnescu este unul dintre cei mai importanţi critici literari români. Sǎ spunǎ domnia sa cǎ reportajele mele “seamănă cu documentarele făcute de… BBC, remarcându- se prin: informaţii numeroase şi riguroase, capacitate de a sesiza esenţialul, dar şi senzaţionalul realităţii investigate, umor discret şi un stil elegant.
În plus găsim în ele o căldură suflească (pe cale de dispariţie în cinica noastră presă de azi) şi un patriotism decent, dar înviorător (pentru cine s-a săturat de dispreţul afişat azi de mulţi faţă de România).” este, evident, un succes pentru autorul cartii recenzate.
Ei bine, mǎ gândeam ce urmeazǎ, “în compensaţie”. Şi a urmat ceva ce ţine de birocraţia româneascǎ. Dar nu voi da detalii. Spun doar cǎ Titu Maiorescu a avut dreptate.
“Pǎzeşte-te a doua zi dupǎ succes!” (miercuri, 10 octombrie 2012)
“