Aşa cum am spus în primul volum al trilogiei mele memorialistice, Mama era mare meşteră în strigatul la nunţi, fiind chemată la multe ospeţe din sat, şi nu numai, în această calitate.
Fiind vorba de nunta mea, a făcut un efort imens, să compună o strigătură cum nu s-a mai auzit în zonă. Mie nu mi-a spus-o înainte, dar Doina a ascultat-o integral cu câteva săptămâni înainte de nuntă. Nu a scris-o nicăieri, s-a bazat exclusiv pe memorie. Când am ascultat-o, mi-au dat lacrimile. Recitind-o acum, îmi dau seama că multe sfaturi din ea au o valoare testamentară. Mai întâi, este constarea că nu are fete, cu să se jeluiască: Dragu’ mamii, io n-am fete/ Să mă jăluiesc la ele!/ Dragu’ mamii, fete n-am/ Să spui durerea ce-o am!” Este apoi sfatul de a avea grijă de Tata (care i-a supravieţuit zece ani) şi de fratele meu mai mic, Nicuşor, sfataurile de a avea grijă de familie etc.
În vara anului 1989, când ne-a vizitat la Nandra şi la Cluj prietenul nostru, scriitorul Ştefan J. Fay, autorul romanului Moarte baroanei, a cărei acţiune se petrece şi în satele Nandra şi Bichiş, Mama i-a spus strigătura şi invitatului nostru sau i-a dat o copie, nu mai reţin exact. Cert este că, odată ajuns la Bucureşti, Ştefan J. Fay i-a trimis Mamei personal o emoţionantă scrisoare, în care făcea referire şi la oraţia rostită la nunta noastră.
30 august 1989, Bucureşti
Scumpă Doamnă Mamă Iozefa,
Nu prididesc să-i povestesc Voichii toate bucuriile pe care le-am trăit în zilele petrecute la Nandra, găzduit de marea Dumneavoastră ospitalitate. I-am vorbit de Dumneavoastră şi de familie, de casă, de ogradă şi de livadă şi de tot ce vă înconjoară curtea. Pentru mine a fost ca o apă bună, băută în cel mai adevărat colţ de ţară românească, după toate poluările prin care trec de zeci de ani în viaţa de oraş. Mirosul pământului, roua dimineţii, trecerea vitelor la păşune, un salut cu omul care urcă la deal sau coboară în sat, nopţile, de-o linişte cum nu mai pot
întâlni de mulţi ani, mi-au redat puterea şi încrederea în cele mai adevărate rosturi ale vieţii. Vă admir puterea de muncă, inteligenţa şi inima pe care le puneţi în tot ce faceţi. Mi-ar fi plăcut să am o mamă cum sunteţi Dumneavoastră. Nu am avut acest noroc. Cunoscându-vă acum pe Dumneavoastră, îl înţeleg şi mai bine pe fiul Dumneavoastră, Ilie. Fiul Dumneavoastră îmi este foarte drag şi-l preţuiesc pentru multele lui calităţi, toate conduse de-o mare nobleţe. De la o vârstă mai departe, oamenii nu prea mai reuşesc să facă noi prieteni şi merg în viaţă tot cu prietenii din tinereţe, buni, răi, cum s-au nimerit să fie. Cu grijile şi singurătatea în care trăim, Voica şi cu mine, nici eu nu mai sânt om să fac prietenii noi. Cu fiul Dumneavoastră s-a întâmplat, însă, o minune. Dânsul, în primul rând, ne-a cucerit definitiv, de la prima noastră întâlnire, şi simt că vom fi legaţi de-o puternică încredere şi dragoste frăţească, care va trece peste diferenţa de vârstă dintre noi. Iar acum, când am cunoscut întreaga lui familie, îmi dau seama de puterea şi frumuseţea care vă leagă şi am înţeles de unde-i vine distincţia. Am fost profund mişcat că m-aţi primit ca pe un vechi prieten al casei, de parcă m-aţi fi ştiut dintotdeauna. Nu am cuvinte pentru a vă mulţumi de inima deschisă cu care m-aţi primit şi aş vrea să mă credeţi când vă spun că vă am în gând şi în inimă printre foarte puţinii cei mai apropiaţi şi îndrăgiţi. Am citit Voichii Oraţia ce aţi făcut-o pentru nunta lui Ilie cu Doina. A ascultat-o cu ochii în lacrimi de emoţie, căci regăsea în ea cel mai curat sentiment al mamei, dar şi talentul firesc al poetului român, ritmurile urărilor poeziei populare, atât de adevărate, atât de cinstite – din care simţi cum s-au ridicat Coşbuc ori Goga.
Eu, dragă Doamnă şi Mamă Iozefa, vă mulţumesc încă o dată, din tot sufletul, pentru calda Dumneavoastră găzduire – una din acelea care mi-au umplut sufletul de-o mare bogăţie. Vă rog să-i spuneţi soţului Dumneavoastră că-l îmbrăţişez cu respect şi dragoste; vă rog să-i transmiteţi mătuşei Anicuţa, sora Dumneavoastră, sănătate şi multă mulţumire pentru toate cele ce mi-a povestit. Iar Dumneavoastră
vă sărut mâna cu respect, adâncă admiraţie şi cu o amintire de neuitat.
Dumnezeu să păzească întreaga Dumneavoastră familie şi casă.
Ştefan Fay
În acelaşi timp, soţia lui Ştefan J. Fay, Voica Fay, urmaşa unor străluciţi domnitori ai Moldovei, le-a trimit părinţilor meu următoarele rânduri, şi ele cu referire la oraţia Mamei:
Dragă Doamnă şi Domnule Rad,
Fiindcă sânt la pat, bolnavă, îi dictez soţului meu aceste rânduri. Îmi povesteşte cu atâta bucurie tot ce a văzut la Dumneavoastră, încât vă mulţumesc mult pentru primirea călduroasă pe care i-aţi făcut-o. Nu a avut o asemenea ieşire din Bucureşti de zeci de ani.
Vă mulţumesc şi pentru bunătăţile pe care mi le-aţi trimis – găina, dar mai ales mălaiul şi caşul –, care mi-au dus gândul cu ani în urmă, la vremea când trăiam şi noi mai departe de asfaltul străzilor şi fumul uzinelor, şi mai aproape de pământ şi de roadele lui.
Mi-a vorbit soţul meu mult şi de casa Dumneavoastră, de nepoţii Dumneavoastră atât de frumoşi. Mi-a cetit şi Oraţia, pe cât a putut cu accentul din Transilvania.
Azi a dat clişeele la developat şi în curând vom avea probele de fotografii şi atunci voi putea vedea pe fiecare dintre Dumneavoastră, precum şi locurile unde am stat atât de puţin (între 1947-1949, n. I.R.), dar mi-au fost nespus de dragi. Vă vom trimite fotografiile prin fiul Dumneavoastră, atunci când vor fi gata.
Până atunci, mulţumindu-vă încă o dată, vă urez Dumneavoastră, soţului Dumneavoastră şi celor apropiaţi şi dragi sănătate bună, voioşie, belşug şi fericire, norocul să vă ocrotească pe toţi, pe copii şi pe nepoţi.
Cu toată dragostea,
Voica Fay
Iată textul oraţiei, strigată în momentul ieşirii din casa mirelui, pentru a pleca la biserică, în vederea cununiei:
Stau în loc și mă gândesc
Nora cum să ni-o primesc,
Cu ce daruri s-o cinstesc.
Oi cinsti-o cu de toate
Și-un bărbat cu facultate.
I-oi da cinste ca-n Bănat
Bărbat frumos și-nvățat,
Zdravăn ca brazii din munți,
În țară ca el nu-s mulți.
Foaie verde, flori de tei,
Mândră-s cu ficiorii mei,
C-am tăt fală după ei!
Am fală șî n-am rușâne,
Ficiori ca min’ n-are nime!
Îs mândră și îs făloasă,
Că am și-o noră frumoasă!
Și frumoasă și-nvățată,
La părinți sângura fată,
Și frumoasă și cuminte
Și dintre oameni de cinste!
Dumnezău deie-i tăt bine,
Să nu-și uite nici de mine!
Doresc mulți ani să trăiască,
Pă min’ să mă ominească!
U-iu-iu!
Frunză verde di pe tău,
Ș-of-vai, Lia, dragu nieu,
Dragu nieu, ficioru’ nieu,
Mulțănesc la Dumnezău,
Că ni-o-mplinit gându’ nieu
Și la Maica Precista,
Că ni-o-mplinit dorința,
De te-am văst om învățat
Și-acuma și însurat!
Ni-ai adus noră pe plac,
Și frumoasă și-nvățată,
Din orașu’ Cluj aleasă.
Nu pot să zâc numa’ bine,
Că-i învățată ca tine,
N-aș pute ca să zâc rău,
Că-i fată de rangu’ tău
Și îi și pe placu’ nieu!
Foaie verde, foaie fragă,
Când am văst-o ni-o fost dragă!
Mulțăniescu-ți, Lia, țâie
Că nu ni-ai făcut rușâne,
Că ori și unde am pornit,
Cu tine m-am tăt fălit,
Că tăt bine-am auzât,
Ori pe cine-am întrebat
De tin’ tot bine-am aflat.
Dragu’ mamii, te-aș ruga,
Ascută-mă ș-acuma,
Să-ți mai spui două cuvinte
Da’ tu să le iei în minte!
Nu-s așa cuvinte grele,
De te poți țâne de ele!
Îi fi tu om învățat,
Ie și de la mamă sfat!
Io-ți dau sfaturi părintești!
Te-aș ruga să le primești,
De-stea pin cărți nu găsești
Cât ai vre tu să șetești,
Că-s învățături de mamă,
Ie-le, dragu’ mamii-n samă!
Ominește-ți soțâia,
Să nu te râdă lumea!
Vreodată de ți-o greși,
Dragu’ mamii, n-o sfădi,
Cu vorba n-o amărî!
Chiar de-ți greșește vreodată,
Sărut-o, dragă, ș-o iartă!
Casa să ț-o conduci bine,
Ca să mă fălesc cu tine!
Di la servici când sosăști
Vorbe bune să-i vorbești,
Să-i vorbești tot vorbe moi,
Să trăiți bine-amândoi!
Să fii egzemplu la sat,
Cum ai fost și la-nvățat!
U-iu-iu!
A doilea-nvățăminte
Ie-o și pe asta-n minte:
Ominește-ți soțâia,
Nici de părinți nu-ți uita!
De-i mere cât de departe,
Să ne mai scrii câte-o carte,
Să ne-ntrebi de sănătate!
Când noi om îmbătrâni,
Să mai vii, dragă, pe-aci,
Casa-n care te-ai născut
Te-aș ruga s-o cauți mult,
C-aicea-ai copilărit,
Să te sâmțăști fericit!
Să vii o dată pe lună,
Să ne spui o vorbă bună!
Nu ne-aduce nimica!
Mângăie-ne cu vorba!
Să vii să-ți mai povistesc
Și să mă mai jăluiesc!
Dragu’ mamii, io n-am fete
Să mă jăluiesc la ele!
Dragu’ mamii, fete n-am
Să spui durerea ce-o am!
Cât în lume oi trăi
Tăt țâie m-oi jălui,
Țâi’ și la nevasta ta,
Că de-acum ea-i fata mea!
Tu să-mi iei vorbele-n samă,
Să mă respecți că țâ-s mamă!
V-odată de rău de-oi da
Să m-ajuți, că-s mama ta!
De-oi fi v-odată bolnavă,
Tu să mă cauți în grabă!
Să mă cauți tăt mereu,
Că tu ești ficioru’ nieu,
Pe tine te-am crescut eu!
Că și io te-am căutat
Pi la școli cât ai umblat!
Și io mult am vint la tine
Și-n armată, știi tu bine!
Nu-ni aduce nimica,
Mângăie-mă cu vorba!
Și pe min’ și pe-al tău tată,
C-o muncit viața toată,
Tăt o mers și tăt o vint
Șî pin ploaie șî pin vânt,
Ca să fii tu fericit,
O muncit noaptea și zî
Ca tu fericit să fii!
V-odată de rău de-o da,
Ajută-l și nu-l refuza!
V-odată de-o da de rău,
Să-l ajuți, că-i tatăl tău!
Cât de mare domn s-ajungi,
Părinții să nu-i refuzi!
De-i fi cât de mare domn,
Poartă-te bin’ șî fii om!
Și mai ai ș-un frățior
Care mult îți duce dor.
Tu să-l înveți, dragă, bine,
S-ajungă-nvățat ca tine!
Ș-acuma, la despărțire,
Noi îți dorim fericire!
Ș-acum, drag copilu’ nieu,
Să-ți ajute Dumnezău!
Dumnezău să-ți deie țâie
Mult noroc șî fericire!
Ui-iu-iu!”
Capitolul următor: Despre grupul “Ars Amatoria” din studenţie