Alegerea noului Rector al UBB este un eveniment nu doar de interes local sau regional, ci chiar naţional, având în vedere importanţa Universitǎţii “Babeş-Bolyai” în viaţa României. Cu o singurǎ excepţie, toate ziarele locale şi centrale, toate portalurile de ştiri au transmis, cu entuziasm sau cu rǎcealǎ, dar au transmis, ştirea alegerii noului Rector, în persoana Academicianului Ioan-Aurel Pop. O singurǎ instituţie media din Cluj (pe care o voi nominaliza doar în memoriile mele) nu a dat azi nicio informaţie despre acest eveniment, în condiţiile în care, pentru majoritatea publicaţiilor, aşa cum spuneam, evenimentul a fost unul de prima paginǎ. Ştiu ce se ascunde în spatele acestei mizerii, dar nu pot vorbi acum. Altfel nu îmi explic tǎcerea în care instituţia respectivǎ a plasat un eveniment de prim ordin al oraşului nostru. Sunt foarte indignat şi îmi dau seama cǎ multe lucruri pe care le predau eu studenţilor de la Jurnalism (documentare pânǎ-n pânzele albe, obiectivitate, rigoare, exactitate, obsesia adevǎrului, verificarea citatelor etc.) sunt vorbe spuse în vânt, fiindcǎ realitatea din România este departe de a fi un teren în care aceste principii de bazǎ ale jurnalismului sǎ poatǎ fi aplicate.
*Domnişoara I. R. mi-a trimis, prin poşta specialǎ, cartea ei de interviuri, Dresurǎ de lei. Prefaţǎ de Vitalie Ciobanu (Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2011), care cuprinde interviuri cu unele personalitǎţi cunoscute ale vieţii noastre publice. Cartea a apǎrut, deci, la Editura Curtea Veche, în general o editurǎ serioasǎ. Dar cartea m-a dezamǎgit în multe privinţe. În primul rând, interviurile nu sunt datate, o condiţie elementarǎ în asemenea cazuri, şi nici nu ni se spune unde au apǎrut iniţial. Nu ştiu dupǎ ce criterii au fost alese personalitǎţile, diferite între ele prin vârstǎ şi prin anvergura intelectualǎ. O notǎ din partea autoarei ar fi fost absolut necesarǎ, din care sǎ aflǎm dacǎ interviurile realizate au fost revǎzute de autori, dacǎ aceştia le-au adus modificǎri etc. Fiind înregistrate, interviurile au farmecul discuţiei libere, dar şi aerul superficial al acestora.
Deşi prefaţatorul (Vitalie Ciobanu) o laudǎ pe I. R. pentru excelenţa documentǎrii, am avut impresia, dupǎ lectura unora dintre interviuri, cǎ autoarea nu ştie totul despre persoanele intervievate. Unele interviuri aveau nevoie de adnotǎri, având în vedere schimbǎrile intervenite de la data realizǎrii lor (de pildǎ, Alex Ştefǎnescu nu mai este redactor-şef la România literarǎ, dar era când a fost înregistrat interviul; de aceea spuneam ca era nevoie de o datare a acestora. Apropo de Alex Şrefǎnescu, I. R. a mai publicat un interviu cu acesta, în revista Cultura, din care eu am citat un excepţional pasaj în cartea mea, Un ardelean la Bucureşti, un pasaj în care scriitorul aducea un emoţionant omagiu pǎrinţilor lui, pe care mi l-am însuşit automat.) Unele interviuri au intertitluri (corect excerptate din corpul interviului respectiv, când era vorba de citate), alte nu au. Nu mi-a plǎcut nici prefaţa lui Vitalie Ciobanu, de regulǎ un critic extrem de exigent. Flatat probabil de faptul cǎ i se ia un interviu şi cǎ este pus alǎturi de nume “clasice” ale culturii române, se lanseazǎ exclusiv în elogii la adresa cǎrţii. Nu îmi place nici titlul cǎrţii, prin uşoara lui aroganţǎ: deci autoarea este un dresor, iar intervievaţii nişte lei dresaţi? Mǎ îndoiesc. Aş fi înviorat cartea cu fotografii ale persoanelor intervievate, poate chiar inedite, eventual cu portrete grafice ale lor etc.
Dincolo de aceste aspecte, care sunt probabil rodul unor exigenţe prea mari din partea mea, care vin odatǎ cu vârsta, cartea are meritul de a recupera fragmente din memoria noastrǎ culturalǎ, aşa cǎ nu pot decât sǎ o felicit pe autoare pentru iniţiativǎ. Având o asemenea filosofie, o voi invita chiar sǎ se înscrie în ARIP, mai ales cǎ ne leagǎ şi experienţa revistei Excelsior, de care I. R. şi-a adus aminte.
Voi prezenta cartea studenţilor, desigur, şi mǎ voi duce la festivitatea de lansare (nu ştiu cine va vorbi despre carte, dar sunt convins cǎ prezentarea va fi fǎcutǎ în termeni encomiastici, cum se obişnuieşte în asemenea ocazii. Vorba profesorului G. Gruiţǎ: La aceste lansǎri de cǎrţi se vorbeşte numai de bine, ca despre morţi! (Eu însumi am fǎcut la fel, când am prezentat o carte a Monicǎi Tatoiu. Dar m-am bazat şi pe faptul cǎ vorbeam, nu scriam. Iar verba volant, scripta manent!).
*Declaraţia ineditǎ a lui Lucian Blaga, despre care am vorbit zilele trecute, se regǎseşte aproape identic în romanul memorialistic al poetului, Luntrea lui Caron. Bine cǎ n-am trimis articolul României literare! Ar fi fost incomplet. Îl voi reface.