Am primit azi o carte excelentă: Publicistica lui Ion Brad, de Mihai Cistelican, iniţial o teză de doctorat, elaborată sub coordonarea mea.
Această carte este şi pentru mine o victorie. În primul rând, pentru că Mihai a fost imun la întrebările unor colegi şi prieteni, care, când Mihai le spunea că face o teză despre publicistica lui Ion Brad, erau nedumeriţi, dezamagiţi: “Dar cine este Ion Brad?” Mihai a mers mai departe pe drumul său, încurajat de mine.
Teza sa corespunde, iată, idealului schiţat, în această săptămână, de Nicolae Manolescu, în articolul Cum se face o teză de doctorat (România literară, anul LIII, nr. 9, 26 februarie 2021, p. 3), în care autorul spune, între altele: “Doctoranzii pot contribui la umplerea lacunelor. Tezele cele mai norocoase sunt, în aceste condiţii, contribuţii istoriografice utile. Şi originale, prin forţa lucrurilor. Unii doctoranzi îşi simt orgoliul lezat de o asemenea indicaţie, dar trebuie convinşi că ea este spre binele lor. […] Mai trebuie spus că modalitatea documentară nu e dezonorantă decât în capul celor care împing ambiţia până la a face din mediocrele lor teze monografii de mari autori.”
Teza lui Mihai corespunde întru totul acestui deziderat, după cum am arătat în prefaţa cărţii.
Timp de trei ani, Mihai a lucrat non-stop la teză. N-a avut alt job, încât îl vedeam zilnic la BCU. În acest interval, m-a ajutat la pregătirea unei ediţii din articolele lui Ion Agârbiceanu cu profil ecleziastic, ca şi la editarea volumului Alternative la memorii, dedicat profesorului nonagenar Ion Vlad (sunt contribuţii asumate prin semnătura sa, nu mi-am însuşit eu aceste contribuţii, cum se întâmplă destul de frecvent cu unii conducători de doctorat). A fost o experienţă formidabilă pentru Mihai, după cum se poate vedea şi în prezenta carte.
Prin acest volum, Mihai confirmă ceea ce spun eu de multă vreme, dar spun în zadar: o teză de doctorat care nu se publică are valoare zero. Mai nou, văd că Ministerul îi obligă pe doctoranzi să îşi publice tezele, o măsură foarte bună. Tezele de doctorat sunt texte ştiinţifice, iar textul ştiinţific se scrie pentru comunitate, nu pentru autorul respectiv.
Bravo, Mihai, îţi urez mult succes, multe bucurii cu această carte!
PREFAŢĂ
În cartea mea de convorbiri cu Ion Brad, Dialoguri epistolare săptămânale (din iarnă până-n vară – ianuarie-iunie 2014, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014), există următoarea întrebare pe care mi-a pus-o Ion Brad (am convenit ca, la finalul cărţii, să ne punem reciproc un număr de zece întrebări): “– Ion Brad: După ce voi muri eu, cum o să-ţi mai aminteşti de mine?/ – Ilie Rad: Vai, domnule ambasador, ce întrebare îmi puneţi! Haideţi să nu ne gândim încă la posteritatea noastră! Ştiţi bine că am un cult al prieteniei, că ţin enorm la ideea de gratitudine, o calitate aproape dispărută la români, poate nu numai la ei, în ziua de azi. Le rămân foarte îndatorat tuturor binefăcătorilor mei, care m-au ajutat într-un fel sau altul, iar Dvs. vă înscrieţi pe această listă! [Între binefacerile pe care mi le-a oferit Ion Brad a fost şi propunerea pe care i-a făcut-o academicianului Eugen Simion, de a face eu ediţia Agârbiceanu, din colecţia “Opere fundamentale”, de sub egida Academiei Române, ediţie în care am tipărit peste 15.000 de pagini din opera scriitorului ardelean! Între cei care au colaborat la această ediţie se numără şi autorul cărţii de faţă, Mihai Cistelican.] Primul lucru pe care îl voi face, dacă nu anul acesta, la anul în mod sigur, este să propun o teză de doctorat despre activitatea publicistică a lui Ion Brad. Ar fi a patra teză de doctorat despre opera Dvs., teză care va fi şi publicată. Vă voi invita la susţinerea tezei.” (Ion Brad, Ilie Rad, op. cit., p. 566-567). Din păcate, chiar dacă am fi trăit în condiţii normale, nonpandemice, Ion Brad nu ar mai fi putut participa la susţinerea publică a tezei, poetul plecând din această lume la 6 februarie 2019. M-am bucurat că a putut participa fiica distinsului poet şi om de cultură, Doamna Lia Brad Chisacof.
Lucrarea de faţă abordează, aşadar, toată literatura nonfictivă a lui Ion Brad şi este structurată în 12 capitole, multe fiind împărţite în subcapitole, aşa cum stă bine unei lucrări ştiinţifice.
Astfel, la început, autorul explică motivele şi contextul în care a acceptat să facă o teză despre Ion Brad, realizează un portret al scriitorului, apoi trece la analiza primelor articole ale lui Ion Brad, publicate în ziarul clujean Lupta Ardealului. De remarcat că aceste articole sunt descoperirea autorului lucrării de faţă, pentru nici Ion Brad însuşi nu îşi mai amintea de ele.
Se comentează apoi colaborarea poetului la câteva publicaţii importante: Almanahul literar (devenit ulterior Steaua), Cravata roşie, Luceafărul, Scânteia tineretului, Gazeta literară (unde a fost redactor-şef adjunct). Tot aici se analizează articolele publicate în anii ’50, în ipostaza asumată de apărător al Blajului, gest extrem de curajos, având în vedere că doar cu câţiva ani înainte, respectiv în 1948, Biserica Greco-Catolică fusese scoasă în afara legii, iar Blajul era centrul cel mai important al acestei biserici).
Extrem de interesant, în contextual reliefării vieţii şi activităţii scriitorului, este şi capitolul în care sunt analizate documentele referitoare la Ion Brad, existente în arhivele PCR şi în unele buletine informative ale Securităţii. Aşa cum se ştie, membrii CC al PCR nu puteau avea dosare de urmărire informativă la Securitate, dar referinţe la Ion Brad există în dosarele altor personalităţi.
Tot în premieră este analizată activitatea publicistică a lui Ion Brad după evenimentele din decembrie 1989, desfăşurată în publicaţii precum Adevărul literar şi artistic, Curierul naţional, Diplomat club, Literatorul, Cetatea culturală (din Cluj-Napoca), Cronica română, Agricultura României, Cultura, Flacăra lui Adrian Păunescu (la ultimele două a avut, mai mulţi ani, rubrici permanente). De menţionat este aici şi revista Acasă, pe care a întemeiat-o şi condus-o împreună cu fratele său, Alexandru Brad, publicaţie care ar merita să dăinuie, în acelaşi format şi cu acelaşi profil, chiar dacă şi numai cu o apariţie pe an, pentru că această revistă a fost gântită din start ca o alternativă la multe reviste literare elitiste, care apar astăzi.
Tot un capitol absolut original este şi cel în care sunt comentate cele şase volume de memorii şi documente, privind activitatea de ambasador la Atena a scriitorului.
Ca mulţi autori din generaţia sa (Mircea Zaciu, Octavian Şchiau, Aurel Rău ş.a.), Ion Brad a avut o autentică vocaţie epistolară. A trimis şi a primit foarte multe scrisori. Deşi un cunoscut critic literar clujean susţine că scrisorile nu trebuiau/ nu trebuie publicate (nici măcar cele ale lui Eminescu şi Veronica Micle!), Ion Brad a fost de altă părere. O dovedesc volumele de corespondenţă cu Ion Agârbiceanu şi Mircea Zaciu, apoi cele cu scriitori din toată ţara (Aicea, printre ardeleni, Dincoace de munţi, Printre mii de scrisori, Printre alte mii de scrisori) sau schimbul epistolar cu soţia sa, din volumul De dragoste în anii de zbucium. Sunt foarte importante scrisorile primite de la mari scriitori din ţară sau de la urmaşii acestora, care îi mulţumesc poetului şi demnitarului Ion Brad, pentru ajutorul acordat în diverse împrejurări, scrisori care scot în evidenţă sufletul generos al lui Ion Brad, care a făcut mult bine semenilor săi, atâta cât a permis sistemul în care a trait.
Foarte utilă este exgeza celor patru volume de interviuri acordate de Ion Brad, între care este reţinută şi ediţia Mariei Cordoneanu, care adună aproape toate interviurile date de scriitor de-a lungul anilor.
Pentru sprijinul acordat Blajului cu diverse ocazii, Ion Brad a fost numit de către ierarhii Bisericii Greco-Catolice un “ambasador la Blajului” la Bucureşti. Autorul a scris cinci cărţi pe acesată temă, reunind articole publicate iniţial în presă, legate direct sau indirect de Mica Romă de la întretăierea Târanavelor.
În ultima parte a vieţii, Ion Brad şi-a descoperit o autentică vocaţie de istoric literar. Această preocupare, concretizată iniţial în volumul Emil Isac, un tribun al ideilor noi (1972), a fost continuată cu volumele Comorile unui prieten tânăr: George Corbu-Junior (2016) şi Printre mii de dedicaţii: călătorii în zig-zag (2017), respectiv Întoarceri la arhivele personale, două volume (2018).
Un capitol distinct al cărţii se ocupă de recenziile şi cronicile literare semnate de Ion Brad. Desigur, s-ar putea obiecta că, de fapt, critica literară nu se încadrează în sfera publicistică, ceea ce este adevărat, numai că articolele şi cronicile lui Ion Brad au un statut aparte. Uneori, înainte de discutarea cărţii propriu-zise, autorul face ample evocări ale autorului, reproduce o scrisoare de la el etc., încât o parte din cele scrise au un character memorialistic, ceea ce jsutifică încadrarea lor şi în zona publicistică.
Foarte intersant este capitolul privind modul în care a reflectat presa moartea poetului, eveniment la care autorul a participat personal, la Bucureşti. Numărul foarte mare de articole publicate arată personalitatea luminoasă a marelui scriitor şi om de cultură, omenia şi generozitatea care l-au caracterziat.
Volumul include un amplu capitol de Referinţe critice, cu o Bibliografie şi cu anexele, care consemnează interviurile realizate de autor cu Ion Brad, adăugându-se mai multe ilustraţii.
Există mai multe motive pentru care prezenta lucrare este una de excepţie. În primul rând, este prima care abordează la modul integral activitatea publicistică a lui Ion Brad, întinsă pe o perioadă de circa 70 de ani.
Autorul a stabilit debutul absolut al scriitorului, care nu este dat de poezia publicată în Gând tineresc din Alba Iulia, ci de un articol din Lupta Ardealului. A fost clarificată problema pseudonimelor folosite de scriitor.
Pentru elaborarea volumului de faţă, autorul a consultat documente aflate în Arhivele centrale ale fostului PCR, la CNSAS, în bibliotecile clujene etc. A ajuns inclusiv la Televiziunea din Grecia, care i-a trimis câteva filme cu Ion Brad, din vremea în care acesta era ambasador la Atena.
Folosindu-şi experienţa de editor al operei lui Ion Agârbiceanu, Mihai Cistelican a fost deosebit de atent la trancrierea textelor, la redactarea aparatului critic (note de subsol şi bibliografie). Există în lucrare peste 110 pagini bibliografice, cu tot ce s-a scris în presă despre Ion Brad şi cu ce a publicat acesta în presa culturală sau în cea social-politică, ocazie cu care a putut constata “lipsa rigorii ştiinţifice (precizarea sursei, datelor exacte etc.) în prezentarea articolelor sau documentelor”.
În fine, încă un cuvânt de laudă. Mihai Cistelican nu a căzut în extrema unei critici dure asupra activităţii publicistice a poetului din anii “obsedantului deceniu”, pentru că de fiecare dată a încercat să contextualizeze mesajul unui articol, să vadă în ce măsură el era în consonanţă cu imperativele politice ale zilei, să arate că şi alţi scriitori au procedat la fel. În aceeaşi măsură, autorul a evitat şi prezentarea hagiografică a subiectului, efortul său fiind mereu unul de obiectivitate, imparţialitate etc.
Cartea de faţa a fost, la bază, o teză de doctorat. Este cea de-a patra teză dedicată poetului, prozatorului, publicistului şi ambasadorului Ion Brad. Primele trei teze au fost acestea: Angela Groza, Ion Brad – prozator şi memorialist (cond. şt.: Prof. univ. dr. Ion Buzaşi, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia; Adriana Vârtopeanu, Nume proprii din proza şi din dramaturgia lui Ion Brad (cond. şt.: Prof. univ. dr. Vasile Frăţilă, Universitatea de Vest, Timişoara); Carmen Vatamanu, Valori stilistice şi expresive în opera literară a lui Ion Brad (cond. şt.: Prof. univ. dr. Victor V. Grecu, Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu). Ultima lucrare a fost şi publicată: Carmen Vatamanu, Rostirile esenţiale. Valenţe stilistice în opera lui Ion Brad, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2026.
Sunt bucuros că Mihai Cistelican, ignorând unele tendinţe “la modă” în cercetarea ştiinţifică actuală, a acceptat să-şi dedice, mai mulţi ani, eforturile sale de cercetare activităţii publicistice a unui important scriitor român, a cărui operă va înfrunta, cu siguranţă, judecata implacabilă a timpului.
Ilie Rad