Am participat joi, 11 iulie 2013, la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş, la susţinerea tezei de doctorat a Doamnei Angela-Daniela Mǎgheruşan (Precup), intitulatǎ Memoria tiparului. Presa mureşeanǎ în secolul XX, din comisie fǎcând parte: prof. univ. dr. Alexandru Cistelecan, preşedintele comisiei; prof. univ. dr. Cornel Moraru, conducǎtorul ştiinţific al tezei; prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu, Universitatea „Transilvania”, Braşov; prof. univ. dr. Ilie Rad, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, şi prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş.
Lucrarea este, precizez de la început, una dintre cele mai bune teze de doctorat la care am fost referent.
Având în palmares o activitate jurnalisticǎ importantǎ, de circa 12 ani (1995-2007), desfǎşuratǎ mai ales la instituţii de radio şi TV de mare prestigiu (este suficient sǎ amintesc de BBC România), doamna Mǎgheruşan vine şi cu vocaţia cercetǎtorului pasionat de domeniul sǎu, cu ambiţia ardeleanului, care “duce un gând pânǎ la capǎt”, cum zicea Blaga, şi cu acribia filologului. Este reconfortant pentru un expert sǎ rǎsfoiascǎ aceastǎ lucrare, lipsitǎ de erori de stil, de gramaticǎ, de informaţie, de redactare sau de tehnoredactare.
Din Argumentul lucrǎrii aflǎm cǎ lucrarea îşi propune “sǎ ofere prima imagine de ansamblu asupra presei mureşene româneşti, de la începuturile sale, pânǎ în anul 2000.” (p. 5), cercetarea fiind canalizatǎ în trei direcţii, care constituie şi nota de originalitate a acesteia: a) cercetarea şi a presei cotidiene, nu doar a celei culturale, cum s-a fǎcut în ultimele decenii; b) analizarea, din perspectivǎ culturalǎ şi jurnalisticǎ, a tuturor publicaţiilor apǎrute în spaţiul mureşean; c) în fine, depǎşindu-şi perimetrul delimitat prin titlu (secolul XX), autoarea ne ofereǎ o abordare a presei mureşene din perioada postcomunistǎ, puţin cercetatǎ pânǎ în prezent, din motive uşor de înţeles.
Primul capitol, Începuturile presei mureşene româneşti (1845-1920), abordeazǎ faza corespondenţelor mureşene, când mulţi jurnalişti de prestigiu colaborau la alte publicaţii, în lipsa unora locale (sǎ nu uitǎm cǎ, pânǎ în secolul XX, oraşul Târgu-Mureş a avut statutul de centru cultural maghiar, de “veche capitalǎ a secuilor”, în care elementul românesc avea puţine şanse de manifestare. Aşa se explicǎ faptul cǎ abia în 1913 apare, la Târnǎveni, publicaţia Românul târnǎvean, pentru ca, şaptre ani mai târziu, respectiv în 1920, sǎ aparǎ prima publicaţie româneascǎ târgu-mureşeanǎ: Ogorul (1920).
Al doilea capitol are în vizor perioada interbelicǎ (1920-1940), cu tot evantaiul de probleme aduse de Marea Unire din 1918: viziune tradiţionalǎ şi europenism, naţionalism şi multiculturalitate, auoarea analizând apoi presa specializatǎ: culturalǎ, politicǎ, independentǎ, şcolarǎ, municipalǎ şi judeţeanǎ, profesionalǎ şi publicitarǎ.
Foarte interesant mi s-a pǎrut şi capitolul III, dedicat presei din perioada ocupaţiie maghiare şi a tranziţiei spre comunism (1940-1947)
Din perioada comunistǎ (pe care autoarea o încadreazǎ între anii 1948 şi 1989), care formeazǎ materia de studiu a capitolului IV, sunt analizate patru publicaţii: Ardealul nou (1948-1952), Steaua roşie (1952-1989), atenţia cea mai importantǎ fiind acordatǎ seriei a II-a a revistei Vatra, apǎrutǎ în 1971, dar şi publicaţiei care a pregǎtit-o: Cadran mureşean (1969-1970), respectiv apariţiei primului post de radio în limba românǎ: Radio Târgu-Mureş.
În fine, în capitolul 5 se analizeazǎ presa postdecembristǎ din arealul stabilit (mureşean, nu târgu-mureşean), cu accente pe presa informativǎ, presa culturalǎ şi şcolarǎ şi presa specializatǎ.
Capitolul cel mai spectaculos al lucrǎrii mi se pare cel dedicat revistei Vatra. Aici autoarea are prilejul sǎ îşi dovedeascǎ abilitǎţile de cercetǎtoare, punând la bǎtaie nu doar studiul colecţiei revistei, ci şi amintirile şi analizele fǎcute cu diverse ocazii jubiliare ale prestigioasei publicaţii.
Autoarea sublinizǎ mereu faptul cǎ revista Vatra, deşi apǎrea în provincie, nu era deloc o revistǎ provincialǎ. Mǎrturisea şi Mihai Sin: “Nu ne prea interesau localismele. Sigur cǎ publicam şi scriitori locali, dar pe merit, când ne aduceau marfǎ bunǎ, cum se spune” (p. 269). Ea cultiva valorile locale, desigur, dar şi cele naţionale şi europene (nu acelaşi lucrui se întâmpla la o altǎ revistǎ provincialǎ, la care am colaborat şi unde mi s-a spus cǎ, dacǎ amintesc trei critici sau trei prozatori, unul “musai” trebuie sǎ fie din zona respectivǎ!). De notat cǎ revista Vatra a fost, înainte de 1989, singura publicaţie din România, care a tipǎrit un portret al liderului ţǎrǎnist, Corneliu Coposu. Este meritul celor care, dupǎ dispariţia fulgerǎtoare a lui Romulus Guga, au continuat direcţia revistei iniţiatǎ de acesta (Cornel Moraru, apoi Al. Cistelecan, Virgil Podoabǎ, Iulian Boldea şi alţii).
Foarte interesante au fost paginile conţinând Documentele continuitǎţii, unde s-au publicat, în premierǎ, documente şi mǎrturii despre cele întâmplate la Moisei sau Oarba de Mureş, subiecte tabu pânǎ atunci.
În partea a doua a tezei, autoarea redacteazǎ autentice fişe de dicţionar ale publicaţiilor mureşene inventariate (din care nu ar trebui sǎ lipseascǎ, totuşi, revista Vatra veche!).
Lucrarea, în ansamblu, este foarte bine redactatǎ, iar aparatul critic este impecabil redactat. În câte teze de doctorat, întreb, gǎsim marcarea lipsei unui cuvânt sau a unui citat prin croşete şi nu prin paranteze rotunde?
Îi mulţumesc autoarei pentru cǎ şi-a însuşit integral principiile de redactare şi de transcriere a textelor, stabilite de Asociaţia Românǎ de Istorie a Presei, al cǎrei membru este.
În Anexe sunt reproduse peste o sutǎ de frontispicii de reviste şi ziare, ceea ce sporeşte şi mai mult interesul pentru aceastǎ lucrare.