Mergând azi la birou, dupǎ minivacanţa de 1 Mai, gǎsesc acolo volumul Ion Brad, Interviuri. Antologie de Maria Cordoneanu, Editura Ardealul, Târgu-Mureş, 2012), precum şi o scrisoare de la poetul Ion Brad, fost ambasador al României la Atena, aproape 10 ani.
Fiindcǎ se intâmplǎ aşa de rar sǎ mai primesc epistole, reproduc aici scrisorea respectivǎ:
Bucureşti, 23 aprilie 2012
Dragǎ Domnule Ilie Rad,
Nu ştiu dacǎ e adevǎrat ce am înţeles de la unii prieteni comuni, cǎ doreai sǎ stabileşti o legǎturǎ cu mine, de aceea folosesc prilejul apariţiei acestui volum de interviuri, pentru a ţi-l trimite, în semn de veche şi statornicǎ preţuire a vastei d-tale activitǎţi în domeniu. Fireşte cǎ am citit mereu, în diverse publicaţii, lucrǎrile şi colaborǎrile, atât de variate ca procupǎri, necesare clarificǎrii unor situaţii din istoria literaturii române, de ieri şi de azi. Important este, dupǎ mine, cǎ te-ai strǎduit sǎ nu plǎteşti un tribut deosebit modei rǎtǎlmǎcirilor şi exclusivismelor, din pǎcate larg rǎspândite.
În principiu, m-am bucurat cǎ încerci sǎ te apropii de personalitateac unui mare poet ardelean, cel care a fost şi rǎmâne Mihai Beniuc.
L-am evocat şi eu de multe ori în cǎrţile mele de memorii, pentru cǎ multǎ vreme i-am fost apropiat, ajutându-mǎ cu sfaturi în diverse perioade ale vieţii. Am lucrat zi de zi cu el la Uniunea Scriitorilor, între 1962-1965, colaborând bine, într-o perioadǎ plinǎ încǎ de toate contradicţiile. Numeroşii sǎi adversari – Stancu, Bogza, Jebeleanu şialţii – mǎ socoteau chiar “omul lui de casǎ”, deşi n-am fost în casa lui niciodatǎ. Nu mǎ simpatiza Emma (fosta soţie a lui Breslaşu) şi toate neamurile lor. Vedeam mereu cum se amesteca ea în treburile lui, deci şi ale altora, ale întregii vieţi literare, încât uneori o bruftuluia la telefon, în faţa mea. Noroc cǎ-l mai potoleau, în vorbe, cele douǎ secretare, Jeanina şi viitoarea soţie, Leontina.
Un moment dramatic pentru mine a fost cel din perioada publicǎrii şi dezbaterii publice a Declaraţiei din 1964, un act de curaj al lui Gheorghiu-Dej faţǎ de Hruşciov şi toţi ceilalţi. Mihai Beniuc şi Emma s-au declarat deschis împotriva atitudinii oficiale a conducerii României. Din toate sursele am înţeles cǎ ei, amândoi, erau încǎ din perioada moscovitǎ (1949-1950), oamenii serviciilor speciale sovietice, urmǎriţi ca atare de securiştii noştri. Atitudinea lui fiind pusǎ în discuţie la partid şi la Uniunea Scriitorilor, era firesc sǎ mǎ despart de el şi de linguşitorii lor de casǎ (Vicu Mândra, soţia lui Galan, Monica, angajatǎ la Uniune cu relaţiile externe etc.). Din aceele zile, încununate cu alegerile de la Conferinţa pe ţarǎ şi furia oficialǎ a tuturor adversarilor sǎi, a început sǎ mǎ urascǎ. N-a putut-o face altfel decât în nu ştiu ce însemnǎri secrete, eu fiind promovat, între timp, ca membru supleant în CC (era nevoie şi acolo de tineri intelectuali români). Apoi, dupǎ CC şi Ministerul Culturii, am plecat, pentru 9 ani şi trei luni, ambasador la Atena. Ne-am reîntâlnit, de mai multe ori, la Marea Adunare Naţionalǎ sau în alte împrejurǎri, fǎrǎ sǎ-şi mai arate ura.
Un episod nenorocit, care m-a îndepǎrtat şi mai mult sufleteşte de el, a fost ura lui visceralǎ faţa de Lucian Blaga, pe care l-a urmǎrit şi dincolo de moarte. Dar, despre toate acestea, vei mai citi nîn diversele interviuri incluse în cartea de faţǎ.
Pǎcat, de zece ori pǎcat, cǎ un poet atât de talentat, s-a dovedit un om mic, rǎzbunǎtor, vindicativ, supus capriciilor unei femei altfel cultivate şi dominatoare.
Dacǎ nu mǎ înşel, Titus Popovici, care-i cunoştea pe amândoi, chiar mai bine decât mine, a scris şi el despre relaţiile speciale ale soţiei lui Beniuc cu familia fostului ambasador sovietic în România, ajuns mai târziu şeful ideologic al Armatei Roşii. Fata lui, Liusea, însoţea pe toţi scriitorii români ajunşi la Moscova.
Sper cǎ ai citit cartea Fereşte-mǎ, Doamne, de prieteni, din care am aflat destule amǎnunte necunoscute altǎdatǎ. E o lecţie de istorie grozava!
Publicându-i memoriile lui Beniuc, nu ştiu cât bine vei reuşi sǎ faci memoriei sale, fǎrǎ sǎ cercetezi şi dosarele de la CNSAS, ale lui şi ale celorlalţi, pe care-i bǎlǎcǎreşte în “caiete”.
Aş fi bucuros sǎ mai discutǎm pe aceastǎ temǎ!
Cu drag,
Ion Brad.
*Discuţie telefonicǎ avutǎ cu Doamna Ana Blandiana, care îmi spune cǎ simpozionul de la Sighet, organizat şi finanţat de Uniunea Scriitorilor, se amânǎ, probabil din motive financiare. Dar se mânǎ şi Zilele şi nopţile de literaturǎ de la Neptun, acţiune devenitǎ deja tradiţionalǎ. Îmi amintesc ce spunea la un moment dat Livius Ciocârlie: în România, când un lucru devine foarte bun, acesta se desfiinţeazǎ! Dar excursia cu studenţii o voi face în continuare, Doamna Blandiana fiind prezentǎ la Sighet. Cartea dedicatǎ cenzurii o voi lansa la Şcoala de varǎ de la Sighet, din luna iulie.
*Doamna Andreea Marin Bǎnicǎ m-a sunat pentru a-mi propune sǎ organizǎm, în 25 mai, o acţiune la facultatea noastrǎ, în care studenţii sǎ descopere oameni necunscuţi, care fac fapte admirabile. Desigur cǎ sunt încântat de aceastǎ propunere, mai ales pentru “oportunitatea” oferitǎ studenţilor noştri.
Breslașu?! Scăpare de transcriere? Scăparea lui Ion Brad?