Prietenul Cornel Udrea pregăteşte un volum omagial dedicat marii actriţe Melania Ursu. M-a rugat să scriu şi eu un mic text. Aşa s-au născut rândurile următoare.
*
Am cunoscut-o doar tangenţial pe marea actriţă de la Naţionalul clujean, Melania Ursu. Ȋn 1995, când s-a înfiinţat Facultatea de Știinţe Politice şi Administrative, care includea şi specializarea Jurnalism, Tudor Vlad, cofondatorul specializării, care era şi redactorul-şef al revistei Tribuna, cu multe legături în lumea oamenilor de cultură, inclusiv a actorilor, a invitat-o pe marea actriţă să ţină un atelier de expresie verbală şi nonverbală la tânăra noastră specializare. Din câte ştiu, nu era prima solicitare a sa pe plan didactic, fiindcă mai lucrase în învăţământ, în paralel cu profesia sa de bază, actoria.
În perioada 1968-1970, Melania Ursu fusese profesoară de actorie la Liceul de Coregrafie din Cluj, apoi, în 1976-1978, a fost profesor asociat la Catedra de arta actorului, din cadrul Institutului de Teatru Tg. Mureș. A continuat, în perioada 1988-199, ca profesor asociat la cursurile de actorie, mișcare scenică, machiaj, Secția canto, la Conservatorul „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, iar după Revoluţieşi-a continuat activitatea de dascăl la secţia de actorie a Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” din Cluj-Napoca, susţionând cursuri de actorie şi la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității clujene.
Din câte am înţeles de la studenţii noştri, Melania Ursu nu era doar o mare actriţă, ci şi un dascăl eminent, care ştia să transmită altora din preaplinul profesiei sale. Era îndrăgită de studenţi, chiar dacă aceştia poate nu îi cunoşteau rolurile jucate în filme şi pe scenă.
Eu o văzusem în Ȋntoarcerea lui Vodă Lăpuşneanul (1980), Pădureanca (1986), dar mai ale mă entuziasmase roul jucat în Flăcări pe comori (1987), un film inspirat din opera lui Ion Agârbiceanu, al cărui scenariu fusese scris de marele meu prieten, Ion Brad.
Mi-a făcut plăcere să o văd de multe ori pe scena Naţionalului clujean, dar şi la un recital pe versurile poetului Horia Bădescu, la Fundaţia Culturală “Carpatica”. Fie că juca pe scenă ori în filme, aveam impresia că Melania Ursu este actriţa care intră cu adevărat în pielea personajului, transmiţând şi spectatorului senzaţia aceea de autenticitate şi sinceritate.
Ca toţi clujenii şi oamenii de teatru, am fost şi eu îndurerat de dispariţia ei, în plină forţă creatoare.
La fel ca în cazul altor oameni de cultură pe care i-am cunoscut mai bine sau doar tangenţial, regret că nu am ştiut să profit de prezenţa marii actriţe în oraşul nostru, că nu am invitat-o la întâlniri cu studenţii, când nu mai era cadru didactic la noi, ca nu am făcut un interviu cu valoroasa actriţă.
Mă bucur în schimb că memoria îi este perpetuată cu pioşenie, că nu este uitată şi îi dau iarăşi dreptate prietenului meu, Ștefan J. Fay, care spunea: “Mor doar cei uitaţi!”.