În urmǎ cu câţiva ani, am iniţiat, la Departamentul de Jurnalism, un proiect de valorificare a activitǎţii publicistice a marilor scriitori români, în special a interviurilor. Am fǎcut o listǎ cu peste 100 de scriitori, ale cǎror interviuri ar urma sǎ fie valorificate prin ediţii fǎcute de studenţi, în contul lucrǎrilor de licenţǎ. Nu ştiu dacǎ voi reuşi sǎ duc la capǎt acest proiect grandios, din care au apǎrut, pânǎ în prezent, antologii de interviuri ale scriitorilor Edgar Papu, Cella Serghi, Constantin Ciopraga, Fǎnuş Neagu şi Ion Lǎncrǎnjan.
Recent, cu ocazia Târgului de Carte „Gaudeamus”, de la Bucureşti, am vǎzut antologia de interviuri a Domnului Andrei Pleşu, Din vorbǎ-n vorbǎ, apǎrutǎ la Humanitas. Iatǎ prefaţa acestui volum:
Cuvânt înainte
Impulsul antologiei de interviuri pe care, prin intermediul Editurii Humanitas, o ofer astăzi cititorilor a venit dinspre Cluj. Fără ştirea mea, domnul profesor Ilie Rad, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (Secţia Jurnalism) din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, a avut generoasa idee de a propune unui student al Domniei Sale să-şi alcătuiască lucrarea de licenţă editând o culegere de interviuri ale subsem- natului. Iniţiativa domnului profesor Rad m-a mişcat, fireşte, chiar dacă o notă de melancolie era inevitabilă. A deveni subiect al unei teze de absolvire a facultăţii poate fi, în definitiv, semnul unei prime alunecări spre postumitate… Ulterior, când l-am cunoscut personal pe profesorul clujean, m-am mai liniştit: nimic solemn, nimic retoric, nimic idolatru în felul său de a fi. Era vorba doar de o superioară cordialitate şi de o subtilă decizie pedagogică: dincolo de subiectele „muzeale“ propuse, de obicei, studenţilor, o orientare vie către contemporaneitate, către teme şi oameni din ambianţa cotidiană nu poate fi decât fertilă.
Studentul care a asumat corvoada propusă de dl profesor Ilie Rad se numeşte Rareş-Alin Dumitraş. A lucrat harnic, cu inteligenţă şi cu remarcabilă acribie filologică. Munca sa a constituit punctul de pornire al prezentei antologii. Produsul final e, totuşi, diferit. Mai întâi, selecţia dlui Dumitraş s-a oprit la anul 2009. Apoi – cum era şi firesc – eu aveam o evidenţă a propriilor mele interviuri, mult mai cuprinzătoare. În sfârşit, criteriile selecţiei mele nu au coincis, întotdeauna, cu cele ale tânărului meu exeget. Am păstrat doar o parte din cele 26 de interviuri alese de el şi am adăugat altele, ducând limita temporală a alegerii până în anul 2013. Sumarul actual al volumului include, astfel, 34 de interviuri.
Volumul total al interviurilor pe care le-am acordat de-a lungul celor 24 de ani care ne despart de decembrie 1989 este însă sensibil mai mare. Am fost eu însumi surprins de cantitatea neobişnuită de texte care s-au adunat în urma dialogurilor purtate cu diferiţi interlocutori de-a lungul vremii. O masivă investiţie de timp şi de energie! Dar nu efortul cheltuit de mine în ultimele două decade a fost motivaţia alcătuirii acestei cărţi. Şi cu atât mai puţin înclinaţia de a etala opinii personale, hrănite de o subterană egolatrie. Am constatat însă că, acoperind un interval de aproape un sfert de secol, interviurile au o substanţială dimensiune documentară. Sunt anii în care România s-a angajat în cursa integrării europene şi euro-atlantice, anii dezbaterilor legate de înfiinţarea CNSAS, anii mai multor guverne şi preşedinţi, anii în care probleme esenţiale pentru reaşezarea noastră în normalitate (relaţia putere–opoziţie, tribulaţiile libertăţii şi ale libertăţilor nou câştigate, naţionalismul şi globalizarea, marile interogaţii ale consolidării democraţiei etc.) au constituit substanţa vieţii publice, a neliniştilor şi a speranţelor noastre. S-a întâmplat să fiu contemporan cu această perioadă şi, nu o dată, direct implicat în desfăşurarea evenimentelor. Mărturia mea poate fi, aşadar, o legitimă notă de subsol a istoriilor viitoare.
N-am avut cum să păstrez, în actuala selecţie, toate interviurile existente. Mai întâi pentru că, editorial vorbind, suma lor ar fi depăşit, cantitativ, măsura acceptabilă. A trebuit să fac o alegere destul de severă: operaţiune grea, pe care n-aş fi putut s-o duc la bun sfârşit fără ajutorul expert şi simpatetic al doamnei Lidia Bodea. Am lăsat deoparte unele interviuri apărute deja în volume ale intervievatorilor. Am lăsat, de asemenea, deoparte interviuri provocate de împrejurări episodice, pe care cititorul de azi nu le-ar putea reconstitui fără oarecari dificultăţi. Unul dintre interviuri, despre înţelepciunea Patericului, a trebuit să fie abandonat, pentru că iniţiatorul lui nu şi-a dat consimţământul pentru republicare. N-am inclus în volum nici unul dintre interviurile acordate, de-a lungul anilor, unor publicaţii din străinătate, aşadar unui public diferit de cel autohton. Las deschisă posibilitatea publicării în viitor a unui al doilea volum, care să antologheze interviurile neincluse în volumul de faţă, din motive care nu au nimic de a face cu interesul lor documentar şi valoarea lor jurnalistică.
Mi s-a părut potrivit, în urma recitirii textelor, să-mi îngădui unele mărunte reformulări sau corecturi, de natură să favorizeze lizibilitatea ansamblului. Am intervenit tacit acolo unde excesul de oralitate, unele stângăcii de redactare, unele neclarităţi sau inexactităţi ar fi putut crea confuzie. Dar niciuna dintre modificările făcute n-a afectat fondul lucrurilor, n-a schimbat teza interviului, n-a avut ca rezultat „cosmetizări“ convenabile. Cu alte cuvinte, n-am ezitat să las în text şi pasaje cu care, uneori, nu mai sunt integral de acord în momentul de faţă. Ţin, totodată, să cer iertare cititorului pentru unele inevitabile repetiţii. Unor întrebări asemănătoare nu le puteam răspunde inventând mereu alte reacţii. Pe de altă parte, există, în acest volum, teme recurente, care se regăsesc şi în publicistica mea. Niciun autor nu scapă, în definitiv, de ideile, obsesiile şi idiosincraziile proprii.
Mulţumesc încă o dată profesorului Ilie Rad pentru provocarea sa, tânărului Rareş-Alin Dumitraş pentru operaţiunea de defrişare la care s-a angajat şi, cum altfel, Editurii Humanitas, pentru receptivitate şi răbdare. Recunoştinţa mea se îndreaptă şi spre doamna Maria Iordănescu, care mi-a fost de mare ajutor în faza de pregătire a volumului. Esenţială a fost solidaritatea înţeleaptă şi eficace a doamnei Lidia Bodea, un excelent partener al oricărei întreprinderi scriitoriceşti.
Andrei Pleşu
23 octombrie 2013