Romanul Licean… odinioară este datat “ianuarie 1942”, fiind scris, aşadar, în perioada cea mai prolifică pentru proză a scriitorului, anii refugiului la Sibiu (1940-1945), când a scris trilogia Vremuri şi oameni (formată din Acasă, Pe drumuri şi Lume nouă), Licean… odinioară şi Strigoiul, la care se adaugă cele trei opere încă inedite, cu profil religios: Pe urmele Domnului. Material pentru predici în duminecile de peste an (1943), Cutezări cu gândul ale ieromonahului Visarion (1943), Epistolele Apostolilor. Scurte comentarii (1944). Autorul însuşi spune, în Adaos la “Mărturisiri”: “Nu am mai urmărit actualitatea strictă în alte două lucrări scrise la Sibiu: Licean… odinioară, care s-a tipărit la Bucureşti, şi romanul Strigoiul, până acum în manuscris.”[1]
Este ciudat cum au fost ignorate aceste informaţii de istorie literară şi toate lucrările de specialitate dau ca dată a apariţiei romanului anul 1939, cum se scrie pe foaia de titlu a ediţiei princeps, apărută la Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă din Bucureşti, editură condusă de Al. Rosetti, care şi spune: “Mi-a revenit în memorie împrejurarea când Agârbiceanu îmi încredinţa spre tipărire, la Fundaţii, volumul său de amintiri, Licean… odinioară.”[2]
În sprijinul faptului că acest roman a apărut la finele anului 1942 sau începutul anului 1943 aduc următoarele argumente:
1. Denumirea Editurii Fundaţiile Regale pentru Literatură şi Artă “Regele Carol II” a fost schimbată, după plecarea regelui Carol al II-lea din ţară (septembrie 1940), în Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă (sub această denumire apare editura şi pe coperta faimoasei Istorii… călinesciene, din 1941).
2. Ediţia princeps a romanului Licean… odinioară apare la Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, denumire care nu exista în anul 1939 (anul precizat pe foaia de titlu).
3. Datarea manuscrisului “ianuarie 1942” este un argument zdrobitor în favoarea argumentului că romanul nu putea apărea înainte de acestă data, ci doar după.
4. Dacă însuşi Agârbiceanu recunoaşte, în Adaos la “Mărturisiri”, că a scris acest roman la Sibiu, iar refugiul lui la Sibiu a fost între 1940-1945, romanul nu putea să apară în 1939!
5. Toate recenziile la ediţia princeps datează din 1943, dovadă că romanul a apărut fie în a doua parte a anului 1942, fie la începutul anului 1943. Niciun recenzent nu se scuză că prezintă o carte apărută… cu trei ani înainte!
6. Menţionarea anului 1939 pe ediţia princeps, dacă nu este o eroare, poate avea o explicaţie comercială: în 1939, Agârbiceanu nu publicase nicio carte, în 1940 a tipărit Amintirile, în 1941 – De vorbă cu Ilarie şi Jandarmul, în 1942 –Domnişoara Ana şi În pragul vieţii, iar în 1943 – o parte a trilogiei Vremuri şi oameni, respectiv Lume nouă.
[2] Al. Rosetti, Gănduri răzleţe, în Ceasuri de seară cu Ion Agârbiceanu. Mărturii- Comentarii – Arhivă. O carte gândită şi alcătuită de Mircea Zaciu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982, p. 16.