O întâmplare cu opt studenţi

O

Într-o zi din toamna aurie a anului 2022, m-am prezentat la prima oră de curs de la masteratul “Producţie media”, unde aveam un curs legat de publicistica marilor scriitori români. Este un curs unic în România, născut din dorinţa de a cunoşte un tezaur pe care nimeni nu îl studiază: scrierile jurnalistice ale marilor scriitori români. La Facultăţile de Litere nu este loc în programă pentru aşa ceva, studenţii abia prididind să studieze poezia, proza sau teatrul marilor scriitori. Nu mai rămâne timp şi pentru publicistica lor.

Ca de obicei, în primul rând, m-am interesat ce facultate au terminat studenţii înscrişi la acest curs optional şi în ce domeniu lucrează. M-am bucurat să văd că majoritatea activează în zona jurnalismului şi a comunicării: Anita van Belzen (asistentă TV, Prima Sport), Paula-Florina Copaciu (reporter la Monitorul de Cluj), Paul-Andrei Dragoş (scriitor și regizor de film), Naomi Hîrtie (profesoară de limba și literatura română), Andrada Pop (fotograf), Daniela Popa (jurnalist online), Ioana Redinciuc (design și dtp), Alex „Ivan” Ursulean (editor de imagine). Apoi le-am prezentat avantajele alegerii acestui curs: a) ocazia  de a se apropia de marii scriitori români, care ne oferă adevărate lecţii de jurnalism (ca diversitate a speciilor practicate: eseu, interviu, note de drum, scrisori, pagini de jurnal, editorial); b) ca diversitate stilistică (pamflet, satiră, evocare etc.); c) lecţie de deontologie profesională, în condiţii politice adverse etc. d) posibilitatea reactivării gustului pentru lectură; e) cursul poate oferi subiecte pentru disertaţii şi teze de doctorat (avem deja cazuri precedente publicate: publicistica lui Ion Agârbiceanu, Ion Brad, Ioan Chirilă ş.a.). Iar cei care au făcut astfel de teze, şi-au legat pentru todeauna numele de autorii respectivi…

Specificul cursului este că studenţii înşişi trebuie să prezinte cărţile discutate (fiecare câte două titluri). Iar prezentările trebuie să fie însoţite de secvenţe cu vocile sau imaginile publiciştilor studiaţi. Aşa se face că, în Sala de Consiliu a facultăţii, au răsunat vocile (de cele mai multe ori însoţite de imagini) ale lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, G. Călinescu, Camil Petrescu, Marin Preda, Zaharia Stancu, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Ioan Groşan şi mulţi alţii. Eu aşteptam cu interes fiecare curs, pentru că, de fiecare dată, studenţii descopereau în Fonoteca de Aur voci şi imagini pe care nu le ştiam. Cursul ne purta în alte timpuri, în alte lumi, contemporane cu autorii prezentaţi.

Deşi toţi studenţii lucrau, am apreciat mereu eforturile lor de a veni la curs, dorinţa de a-şi prezenta cât mai convingător autorul ales, interesul arătat prezentărilor colegilor, obişnuinţa de a vorbi în public, orizontul lor de cultură, curajul de a-şi spune părerile proprii etc.

Dincolo de partea oficială, m-a impresionat capacitatea lor de comunicare. Într-o lume dominată de răutate şi egoism, de războaie şi tot felul de viruşi, ei replicau cu bunătatea lor, cu generozitatea, modestia, omenia, lipsa de invidie, convingerea că fiecare aleargă pe un culoar propriu. Este un set de valori, despre care Tudor Vianu spunea cândva că formează “idealul clasic al omului”.

Mi-a părut rău că s-a terminat cursul şi activitatea noastră comună. De aceea i-am rugat să facem o fotografie de grup şi să îi asigur de preţuirea mea şi de promisiunea că voi urmări cu interes carierele lor. Desigur, dacă îi pot ajuta cu ceva, o voi face cu mare plăcere.

Le-am promis că, la viitoarea carte pe care o voi lansa, îi voi invita la festivitatea de lansare şi le voi oferi un exemplar cu autograf, în amintirea colaborării noastre.

Acum, că e sesiune de examen, eu îmi continui cumva cursul respectiv, citind romanul Theodoros al lui Mircea Cărtărescu (la curs s-a vorbit despre volumul său de publicistică, Baroane), cu fotografia studenţilor în faţă, stimulat de Marele Logofăt!…

                                                                                                Ilie Rad

Adaugă comentariu