Două absolvente ale Secţiei de Jurnalism, promoţia 2000, Laura Irimieş şi Alina Vingan-Nechita, m-au invitat recent (duminică, 20 decembrie 2015) la întâlnirea de 15 ani de la terminarea facultăţii. Am acceptat cu multă plăcere invitaţia, deşi aveam programată atunci o reuniune familială.
Am acceptat, pentru că asemenea evenimente sunt foarte rare în facultatea la care lucrez. Reuniunea de care vorbesc este a doua organizată (cel puţin după câte cunosc eu), deşi facultatea are deja peste două decenii vechime. Cauzele pentru care nu se mai organizează astfel de evenimente sunt multiple. Toţi oamenii au devenit foarte ocupaţi, încât sunt tot mai puţini cei care acceptă să-şi sacrifice timp şi energie pentru organizarea unui asemenea moment. Ȋn al doilea rând, studenţii se cunosc destul de puţin între ei. Numărul orelor petrecute la curs sunt la jumătate faţă de generaţia mea, iar frecvenţa nu este obligatorie. Nu mai vorbesc de faptul că reducerea studiilor la trei ani, în loc de patru, diminuează şi mai mult şansa organizării unor astfel de evenimente.
Din promoţia anului 2000, care număra în total 40 de studenţi, au fost prezenţi 16. Dintre profesorii invitaţi, am fost doar eu. Dar cine să mai fie? Ȋn 2014 eram trei cadre didactice titulare: Tudor Vlad, Ion Maxim Danciu şi cu mine, plus Cseke Peter, la linia maghiară. Vasile Dâncu, invitat şi el, era profesor asociat.
A fost organizată un fel de lecţie de dirigienţie, în care fiecare dintre cei prezenţi a vorbit despre evoluţia sa profesională, despre carieră şi familie.
Am fost impresionat de cele raportate. Toţi sunt bine realizaţi, chiar dacă nu în zona jurnalismului sau a ştiinţelor comunicării. Unii au făcut altă facultate şi s-au reprofilat. Dar am citit în ochii lor bucuria revederii cu foştii colegi, capacitatea lor de a fi sensibili la astfel de evenimente. Am avut întâlnire cu nişte oameni fericiţi şi realizaţi, în ciuda unor probleme dificile, pe care viaţa ni le pune tuturor în cale.
Promoţia 2000 face parte dintre promoţiile, zic eu, “romantice” ale facultăţii (este abia promoţia a patra!). Am trăit împreună greutăţile, dar şi farmecul oricărui început. Nu aveam săli de clasă (facultatea funcţiona în Clădirea Echinox), nu aveam manuale de specialitate (cu un an în urmă, în 1999, apăruse un manual de stilistică, primul manual din istoria tinerei facultăţi), nu aveam laboratoare, unele ore le ţineam prin Grădina Botanică sau pe la liceele din apropiere, unde noi, profesorii, aveam cunoştinţe. La aceleaşi cunoştinţe apelam şi pentru a găsi locuri de cazare în căminele pentru elevi. Catedra de Jurnalism (încă nu apăruseră departamentele) nu avea încă un sediu, iar când ni s-a oferit o săliţă pentru sediu (sediu inaugurat în prezenţa prorectorului Nicolae Bocşan şi a decanului Vasile Boari!), am publicat în presa locală un articol despre acest … mare eveniment!
Comparativ cu actualele generaţii de studenţi, trebuie să recunosc că aceste generaţii “romantice” erau mult mai motivate pentru profesia de jurnalist. Ȋn primul rând, pentru că la intrarea în facultate exista un examen destul de riguros (o probă de creativitate, una de gramatică, una de istorie modernă şi contemporană şi un test de limbă străină, dacă bine îmi amintesc). Nu întâmplător, mulţi dintre cei prezenţi la reuniune ocupă funcţii importante la diferite instituţii de presă, sunt cadre didactice, autori de cărţi, cu doctoratul luat etc. Aceste realizări înseamnă ceva pentru cariera unui om.
Aşadar, m-a bucurat foarte mult întâlnirea de care vorbesc, nu numai fiindcă am trăit bucuria revederii cu o parte dintre foştii studenţi, ci şi fiindcă am putut retrăi momente din propria mea viaţă. Mi-am aminit de multe lucruri trăite în acei ani, inclusiv de ceea ce spunea Gabriel Garcia Marquez, în motto-ul volumului său de memorii, Vivir para contarla: „Viața nu este ce ai trăit, ci ce îți amintești că ai trăit și cum ți-o amintești, pentru a o povesti”.
Ilie Rad
Scurt istoric al FSPAC
Facultatea de Ştiinţe Politice şi Adminsitrative, în cadrul cãreia funcţioneazã şi Secţia de Jurnalism, este una din cele mai tinere facultãţi ale Universitãţii ”Babeş-Bolyai”. Din câte ştiu, ideea creãrii acestei facultãţi aparţine rectorului de atunci, Andrei Marga. În 1992, a fost creat un departament de ştiinţe politice, primul departament cu acest profil din România. În urmãtorii trei ani, din 1992 pânã în 1995, departamentul a funcţionat în cadrul Facultãţii de Istorie şi Filosofie, fiind coordonat şi administrat de Catedra de Istorie Contemporanã şi Ştiinţe Politice. În vara anului 1995, în urma unui memoriu adresat de un grup de profesori şi studenţi Senatului Universitãţii „Babeş-Bolyai” (Vasile Puşcaş, Emil Boc, Dan Pavel, Cãlin Hinţea), a fost creatã o nouã facultate – a optsprezecea din Universitate – denumitã Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, cu cele trei secţii: ştiinţe politice, administraţie publicã şi jurnalisticã (ulterior, Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii a impus termenul de „jurnalism” în locul celui tradiţional: jurnalisticã). În 2000, celor trei secţii li s-a mai adãugat una: comunicare socialã şi relaţii publice. În ciuda unor profile diferite, cele patru secţii au multe lucruri comune, fiind legate, în primul rând, de vectorul comunicare, fie cã aceasta se face de la tribuna politicã, de la ghişeul funcţionarului public, de la microfonul radio sau prin intermediul presei scrise.
Încã de la început, liniei române i s-a adãugat linia de studiu în limba maghiarã, iar din anul 1997, şi linia de studiu în limba germanã, ceea ce denotã caracterul cu adevãrat multicultural al Universitãţii „Babeş-Bolyai”. Între cele trei linii de studiu existã o colaborare excelentã, concretizatã în acţiuni, publicaţii, proiecte ştiinţifice şi culturale comune, fiind un exemplu de toleranţã şi respect reciproc, lucru remarcat de cãtre toate delegaţiile care ne viziteazã facultatea şi secţia.
Primul sediu al secţiei de jurnalism, ca şi al întregii facultãţi de altfel, a fost alocat în clãdirea Echinox, numitã aşa dupã numele revistei omonime. Vechea clãdire Echinox, situatã în vecinãtatea fostului şi celebrului Liceu al Piariştilor din Cluj (actualmente Liceul „Bathory”, cu predare exclusiv în limba maghiarã), îmbina astfel noul cu vechiul, arcadele gotice cu mobilierul ultramodern. Încã de la început, facultatea s-a aflat într-o permannetã crizã de spaţiu. Am recurs la instituţii şcolare din învãţãmântul preuniversitar, care ne-au pus la dispoziţie, uneori gratuit, sãli de clasã, cu un elan specific primilor ani postrevoluţionari. Amintim aici numele instituţiilor care ne-au ajutat: Liceul Teoretic „Emil Racoviţã”, Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai”, Liceul „Bathory”, Liceul Teoretic „George Coşbuc”, Grupul Şcolar „Traian Vuia” (actualmente Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”), Liceul Teoretic Nr. 5 (actualmente Liceul Terapia). Aşa cum era de aşteptat, într-un timp foarte scurt, clãdirea nu mai fãcea faţã procesului de învãţãmânt. În toamna anului 2002, Universitatea a achiziţionat pentru facultatea noastrã clãdirea fostului Centru de Librãrii Cluj (situatã pe str. General Traian Moşoiu, fostã Dostoievski, fostã Vasile Milea), pe care a amenajat-o şi recondiţionat-o la standarde europene.
Ca toate instituţiile de învãţãmânt superior, şi pentru Secţia de Jurnalism a fost nevoie de un proces de câţiva ani pentru obţinearea acreditãrii. Mai întâi, pe baza Hotãrârii Guvenului României privind structurile şi specializãrile universitare acreditate sau autorizate sã funcţioneze provizoriu din instituţiile de învãţãmânt superior, nr. 410 din 25 aprile 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 313/13.V. 2002, a fost autorizatã sã funcţioneze provizoriu. În acelaşi an, apare Hotãrârea Guvernului României nr. 944 din 29 august 2002, pentru modificarea Hotãrârii Guvernului nr. 410/2002 privind structurile şi specializãrile universitare acreditate sau autorizate sã funcţioneze provizoriu din instituţiile de învãţãmânt superior, hotãrâre conform cãreia specializarea Jurnalism a devenit o specializare acreditatã.
O problemã cu care s-au confruntat cei care au creat noua facultate a fost lipsa cadrelor specializate. Aşa cum se ştie, în perioada comunistã, învãţãmântul jurnalistic era organizat sub egida fostei Academii „Ştefan Gheorghiu”, aflatã sub tutela partidului comunist. Când s-a pus problema alcãtuirii unui corp profesoral, s-a apelat la oameni care lucrau în presã, dar care erau filologi, filosofi, sociologi etc. Cât timp secţia a funcţionat în cadrul Facultãţii de Istorie şi Filosofie, în curricula acesteia erau multe discipline cu profil istoric sau sociologic. Odatã cu separarea ei şi transformarea în facultate de sine stãtãtoare, secţia a început sã îşi caute individualitatea, încercãnd sã nu devinã „aripa” nici unei facultãţi (istorie, sociologie sau litere). Nu a fost uşor. Pe mãsurã ce instituţia se consolida, ne-am dat seama cã trebuie recrutaţi oameni competitivi, dacã se poate tineri, absolvenţi chiar ai secţiei de Jurnalism. Pe de altã parte, având în vedere cã purtãm marca universitãţii clujene, secţia nu se putea dispensa de potenţialul ştiinţific şi cultural al Clujului. Prin urmare, an de an au fost invitate sã ţinã cursuri cadre didactice de mare prestigiu intelectual, membri ai Academiei Române (acad. Camil Mureşan, acad. Ioan-Aurel Pop), ambasadori (profesorul Liviu Zãpârţan), membri în Parlamentul României (Emil Boc), miniştri (Vasile Puşcaş, ministru delegat, negociator-şef cu Uniunea Europeanã, sau Vasile Dâncu, ministrul Informaţiilor Publice, acum vicepremier în Guvernul Cioloş) ori cadre care s-au remarcat prin contribuţii la dezvoltarea unor discipline ştiinţifice: prof. univ. dr. G. Gruiţã, prof. univ. dr. Elena Dragoş, prof. univ. dr. G. G. Neamţu, prof. univ. dr. Ştefan Borbély, de la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Mircea Popa, Institutul de Lingvisticã şi Istorie Literarã „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Nicolae Bocşan, prof. univ. dr. Aurel Codoban, prof. univ. dr. Csucsuja István, prof. univ. dr. Toader Nicoarã, prof. univ. dr. Simona Nicoarã (Facultatea de Istorie), prof. univ. dr. Traian Rotaru, prof. univ. dr. Dan Chiribucã, prof. univ. dr. Vasile Dâncu (Facultatea de Sociologie şi Asistenţã Socialã).
În ceea ce-i priveşte pe membrii titulari ai catedrei, aceştia s-au reprofilat, într-un timp foarte scurt, pentru a face faţã exigenţelor impuse de noua structurã academicã. Graţie unui generos program american, multe cadre didactice ale facultãţii şi ale secţiei au fãcut stagii de perfecţionare la universitãţi celebre din Europa şi din Statele Unite.