Nu cred că există creştin european, care să nu fi auzit de numele Fatima, localitate la fel de celebră ca şi Međugorje, orașul din partea vestică a Bosniei și Herțegovinei (la aproximativ 25 de km sud-vest de Mostar, mai aproape de frontiera cu Croația) sau Lourdes, din sud-vestul Franţei. Când s-a conturat deplasarea noastră în Portugalia, am ştiut că vom face tot posibilul să vizităm această localitate, spre care se îndreaptă, anual, milioane de pelerine şi turişti.
Când am editat integrala publicisticii religioase a lui Ion Agârbiceanu, eram curios să văd cum tratează scriitorul minunea de la Fatima. Din păcate, el nu aminteşte de această localitate, dintr-un motiv simplu: arătarea Maicii Domnului la Fatima a avut loc în 1917, când scriitorul avea 35 de ani, dar altele erau problemele care îl preocupau atunci (refugiul în Moldova, bătăliile de pe front, de care depindea soarta ţării). Este posibil să se fi scris puţin în acel an despre minunea de la Fatima, în presa românească, în condiţii de război crâncen.
În schimb, Agârbiceanu abordează, într-o suită de articole, minunea de la Maglavit, în care nu credea. Petrache Lupu afirmase că l-a văzut pe Dumnezeu, sub forma unui moşneag. Or, zice Agrâbiceanu, viziunea lui Petrache Lupu este “o rătăcire groaznică”, pentru că “Dumnezeu n-are trup! El e duh curat, atotputrenic. El e putere nemărginită, care nu se poate vedea cu ochii, nici pipăi cu mâna. El e întelepciune negrăită, iubire fără de hotar, nici tânăr, nici bătrân, ci vecinic.” Apoi dă un citat din Sfânta Scriptură: “Pe Dumenzeu este cu neputinţă oamenilor a-l vedea.”
Revenind la Fatima, eram hotărâţi să plătim o excursie organizată până acolo din Porto, deşi ştiam că vom merge la Coimbra, de unde distanţa până la Fatima este pe jumătate faţă de Porto. Dar nu mai erau locuri libere.
Când am ajuns la Coimba, din motive necunoscute (ignorându-se principiul cerere şi ofertă), următoarea excursie la Fatima era planificată abia în luna… martie!
În aceste condiţii, am decis să mergem pe cont popriu, aflând că sunt multe curse de autocar, care pleacă zilnic în toate direcţiile, deci şi la Fatima. Probabil, tocmai din această pricină, biroul de turism (singurul pe care l-am identificat!) planifică puţine excursii spre cel mai important loc de pelerinaj din Portugalia. Dar, ne gândeam noi, e posibil ca şi alţi oameni să prefere şi serviciile unui ghid bine informat.
În ziua stabilită, am hotârât să mergem pe jos până la autogară, care este situată destul de aproape de gară. Distanţa nu a fost tocmai scurtă, pentru că a trebuit să parcurgem două bulevarde mari (Av. Emido Navarro şi Av. Cidade Aeminium), ambele mergând paralel cu râul Mondego. Pe ambele bulevarde se aflau portocali în plin rod, încât am fost tentat să scutur unul, ca să cadă câteva portocale. Dar n-am făcut-o, se-nţelege, ar fi fost un act necivilizat. Nu ştiu cine culege aceste portocale, poate primăria. Ce e miraculos la aceşti portocali e că, în paralel cu fructele ajunse la maturitate, alte crengi erau în plină floare.
Am ajuns la autogară şi ne-am luat bilete la compania Rede Expressos. Erau puţini călători, aşa că ne-am aşezat fiecare la geam. După vreo oră, am ajuns la Fatima, un orăşel cu circa 14-15.000 de locuitori, situat la 120 de km nord de Lisabona, vizitat anual de circa cinci milioane de turişti. Cum spuneam, localitatea a devenit celebră, ca şi Međugorje şi Lourdes, prin apariţiile miraculoase ale Sfintei Fecioare Maria, care s-a arătat aici, în faţa a trei copii săraci: Lucia de Jesus Rosa dos Santos şi verii săi, Jacinta şi Francisco, care, la 13 mai 1917, pe când îşi păşteau turma de oi, au văzut “o doamnă strălucitoare”. Sfânta Fecioară nu doar că li s-a arătat celor trei copii, dar li s-a şi adresat, pentru a transmite omenirii un mesaj (descrierea iadului) şi trei previziuni (legate de cele două Războaie Mondiale şi de încercarea de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea).
Au fost şase apariţii ale Fecioarei, în acest loc, în intervalul 13 mai 1917 şi 13 octombrie, acelaşi an, în fiecare lună, într-o zi de 13. Deja, în acea toamnă, apariţia anunţată de micuţa Lucia avea să strângă, pe locul Fatimei de azi (pe atunci cătunul Cova da Iria, azi cartier al oraşului), aproximativ 50-60.000 de credincioşi. Dintre cei trei copilaşi, doar micuţa Lucia putea să şi audă vorbele celei care s-a identificat ca fiind “Sfânta Fecioară a Rozariului”. Aceasta a anunţat, atunci, şi apropiatul sfârşit al Primului Război Mondial.
Culmea este că, în ghidul pe care îl aveam la noi, se spunea că Maria Lucia dos Santos este încă în viaţă şi că locuieşte la Coimbra! Dumnezeule, ce şansă pentru a face un interviu cu ea! Numai că, documentându-ne pe Internet, am aflat că ea murise, de fapt, în la 13 februarie 2005. Dar oare casa în care a locuit la Coimba este marcată? Nu, pentru că a locuit la o mănăstire, a Carmelitelor, din Coimbra, unde a şi murit, în 2005, la 97 de ani. Un an mai târziu, rămăşiţele ei pământeşti au fost mutate în basilica din Fatima. Dacă am fi avut mai mult timp la dispoziţie, ne-am fi dorit să ajungem şi în Aljustrel (la 2 km de Fatima), locul în care s-au născut micuţii păstori vizionari, unde se pot vizita casele lor, cea a Luciei fiind muzeu ce reflectă viaţa localnicilor de la începutul sec. XX.
Istoria Sanctuarului de la Fatima începe, ca în atâtea alte cazuri, cu o modestă capelă, construită în 1919, la scurt timp de la apariţia miraculoasă a Mariei, care ceruse, încă din octombrie 1917, un asemenea lăcaş. Pe locul unde s-a săvârşit minunea, în mijlocul unei esplanade de câteva hectare (opinia lui Saramago este că “estetica, aici – la Fatima, n. ns. –, a slujit foarte prost credinţa”), s-au construit multe clădiri, între care Capela Apariţiilor, Basilica Sfintei Maria a Rozarului, Biserica “Sfânta Treime”, o parohie şi un spital şi altele, aşezate pe laturile unei pieţei imense (86.400 m2), pe care mulţi pelerini o străbat în genunchi, aşa cum se face şi la Nicula.
Când am ajuns noi, piaţa era împânzită de credincioşi, foarte multe grupuri de tineri (elevi, studenţi), unii având nişte toiege, ca ale păstorilor din zonă. Foarte mulţi credincioşi ascultau slujba în Capela Apariţiilor, închinându-se la statuia bine cunoscută a Fecioarei Maria de Fatima, prezentă pe toate pliantele, iconiţele, posterele locului. Statuia aceasta, sculptată în lemn de cedru (adus tocmai din Brazilia) de José Ferreira Thedim, are cam un metru înălţime. Coroana, care atrage atenţia de la bun început, a fost dăruită de mai multe credincioase portugheze. Este din aur şi are încrustate sute de perle şi peste 2500 de pietre preţioase. Pe lângă aceste podoabe, coroana respectivă are încrustat şi un glonţ, dăruit de Papa Ioan Paul al II-lea, după atentatul asupra sa, din 1981. Reamintim, aici, că anumite elemente din cea de-a treia prevestire a Maicii Domnului au determinat relaţionarea acesteia cu încercarea de asasinare a Înaltului Pontif, asupra căruia s-au tras mai multe gloanţe, rănindu-l, în Piaţa Vaticanului, la 13 mai 1981. Papa Ioan Paul al II-lea a scăpat cu viaţă. Au rămas celebre cuvintele sale, care a spus, din credinţa în protecţia Maicii Domnului: “O mână a tras cu glonţul, alta i-a modificat traiectoria”. Unul dintre acele gloanţe, aşadar, se găseşte, azi, în coroana statuii Fecioarei Maria din Fatima (Nossa Senhora do Rosário). Papa l-a dăruit Sanctuarului portughez, în 1984, când statuia Fecioarei de Fatima a fost dusă la Vatican. Aceasta şi datorită faptului că, la un an după atentatul din Piaţa Sf. Petru, a avut loc un alt atentat: la 12 mai 1982, în timpul vizitei sale la Fatima, un jurnalist spaniol a încercat şi el să-l ucidă pe Sfântul Părinte, de data aceasta cu o baionetă. Există nişte coincidenţe stranii, legate de datele atentatelor, 13 mai, zi în care, la Fatima, Maica Domnului le apăruse, pentru prima oară, celor trei copilaşi. Mai mult decât atât, ni se pare interesantă şi coincidenţa anului în care au murit şi Papa şi Lucia do Santo, 2005.
În întreaga esplanadă se simte miros de ceară arsă. Oamenii aduc lumânări mari şi groase, chiar şi de un metru, şi cei mai mulţi le arunncă într-un loc special amenajat (deşi sunt şi spaţii unde acestea pot fi puse în poziţie verticală, pentru a arde un timp mai îndelungat), ca într-o flacără comună, mai puternică decât cea a lumânarii individuale. Undeva, zărim mai multe lumânări, care îi reprezintă pe cei trei copii vizionari, băieţei şi fetiţe purtând crucifixe.
În centrul Sanctuarului se înalţă Basilica Sfintei Maria a Rozariului (ridicată între 1928-1952), în stil neoclasic, având un turn înalt, de 95 de m (adăpostind 62 de clopote!), flancată, în semicerc, de două colonade, numărând 200 de coloane şi 14 altare, cu imagini realizate, cum altfel, decât din ceramică. Dintr-o nişă de la baza turnului, ne priveşte statuia Fecioarei, de aproape 5 m şi cântărind câteva tone (vreo 14, se pare!). Odată intraţi ne găsim în plină slujbă. Nava centrală a bazilicii este arhiplină, foarte mulţi credincioşi stând în picioare pe laterale, unii, mai în vârstă, sprijinindu-se de pereţii albi, luminoşi. Ne frapează simplitatea interiorului, în care predomină albul, care amplifică lumina ce intră prin vitraliile moderne, necesare pete de culoare. Altarul se centrează pe simbolul Fecioarei Maria, coborâtă printre oameni, ca o lumină aducătoare de pace. Deasupra altarului stă scris, pe un fond auriu, “Regina Sacratissimi Rosarii Fatimae ora pro nobis!” (Regina Sfântului Rozariu de la Fatima, roagă-te pentru noi!).
În interiorul bisericii se află mormintele celor trei martori ai evenimentului din 1917. Primii doi copii (Jacinta şi Francisco) au murit de tineri, în 1919, respectiv 1920, dar Lucia a trăit în Coimbra, dedicându-şi viaţa Sfintei Fecioare. Trupurile lor au fost aduse şi înmormântate aici, pentru Lucia fiind încheiat, în 2017, procesul de canonizare.
La plecare, vedem statuia Papei Ioan Paul al II-lea (singurul papă care a vizitat Fatima de trei ori), cercetăm şi Centrul Pastoral “Paul al VI-lea”, o sală imensă, cu o capacitate pentru mii de pelerini, unde se ţin şi slujbe. Pe peretele de sticlă al acestui Centru sunt scrise în multe limbi, citate din Biblie (din Psalmi, din Epistolele Sf. Pavel către corinteni, din cuvântul Evangheistului Matei etc.). Găsim şi textele în limba română: “Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi, cu toţi”, “Cerul vorbeşte despre slava lui Dumnezeu şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale”, “Ce este omul, că te gândeşti la el, sau fiul Domnului, că-l iei în seamă?”, respectiv “Aveţi grijă să nu dispreţuiţi pe niciunul dintre aceştia mici, căci vă spun: îngerii lor privesc neîncetat în ceruri faţa tatălui”.
Cu aceste învăţături în suflet, ne întoarcem la Coimbra.
Doina şi Ilie Rad
O călătorie în Portugalia (VI) Fatima – locul de pelerinaj
O