O călătorie în Peru. Spre jungla amazoniană (Sâmbătă, 21 octombrie 2023)

O
Asa aratau casutele din Corto Maltes, unde am dormit doua nopti.

În vara anului 2023, când am plăit contravaloarea excursiei în Peru la Banca Transilvania, am scris pe odinul de plată exact ce reprezenta suma: Excursie în Peru şi în Jungla amazoniană. Funcţionara de la ghişeu a zâmbit văzând cuvântul junglă. Dar excursia chiar prevedea trei zile petrecute în jungla Amazonului!

Azi ne-am sculat la ora 2,00, la 3 fiind dată plecarea. Vom merge spre Porto Maldonado cu autocarul, călătoria durând circa 8 ore, cu pauze tot la 2-3 ore. Obişnuiţi cu călătoriile pe Altiplano, unde parcă eram pe Lună, din cauza terenului deşertic, acum suntem şocaţi de vegetaţia luxuriantă, care ne înconjoară. La prima oprire, căutăm o toaletă şi ne cumpărăm câte o sticlă de coca-cola, ca să ne revigorăm (în buticul respectiv, servea un tânăr, elev probabil, fiul patroanei. Când am cerut doar Cola, acesta ne-a adus o pungă de cola! Dar mama i-a spus imediat că, de fapt, vrem Coca-Cola! Străzile, şi aici, ca şi în toate localităţile prin care am trecut, sunt pline de vânzători ambulanţi (fructe, exotice pentru noi, sucuri, apă, îngheţată etc.). Nu prea vedem cumpărători, dar probabil că aceştia există, din moment ce vânzătorii persistă în negustoria lor.

După ce am ajuns la portul Puerto Maldonado, am luat o barcă cu motor, călătorind în apele calde ale râului Tambopata, afluent al Amazonului. Pe durata celor 30 de minute, cât a durat călătoria, am lauat şi masa de prânz, servită în caserole, pe barcă. Am mâncat o bucată de peşte pane, două felii de castravete, o măslină şi o bucată de… mămăligă, asta ca să ne amintească de Nandra natală: de unde am plecat şi unde am ajuns!

Coborâm din barcă şi, foarte aproape de mal, vedem căsuţele în care vom fi cazaţi, într-o zonă în care vegetaţia junglei fost defrişată, lăsându-se din loc în loc câte un copac. Sunt circa 20-30 de căsuţe, cu târnaţ, în care sunt câte două hamace. Într-un colţ, este piscina, asaltată imediat de către unii colegi de drum. Căsuţele sunt podite cu scândură, geamurule din sticlă sunt protejate cu pânză, împotriva ţânţarilor. Deasupra fiecărui pat este suspendată o mică platformă, tot din scândură, având pe margini o pânză fină, de tifon, care se poate coborî până la nivelul patului, formând un adevărat baldachin, tot ca o măsură de protecţie în plus împotriva ţânţarilor. Hainele de pat şi baia sunt curate. Ni se atrage atenţia că, între anumite ore, nu va fi curent electric. Înainte de culcare, ne-am dat cu un spray special împotriva tânţarilor – Expedition – pe mâni, pe picioare şi pe gât, încât nu am avut nicio problemă.

Restaurantul Corto Maltes, unde vom lua toate mesele, este şi el foarte curat, iar meniul este bun. La primul prânz, de pildă, am fost serviţi cu o salată de roşii şi castraveţi, pui cu orez (prepararea acestora s-a făcut în… în frunză de eucalipt), apă de la dozator, gratuită, cine dorea putând comanda bere sau vin. Ca felul trei, o felie de lebeniţă, pe care o tăiem cu o linguriţă.

La intrarea dinspre malul râului, pe stânga, există un mic magazin cu lucruri de artizanat, iar pe dreapta – un bar.

Adaugă comentariu