Cred că orice român cu şcoală a auzit prima oară despre Malta citind poezia lui Mihai Eminescu, Scrisoarea III, în care poetul spune: “S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,/ Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,/ Fulgerele adunat-au contra fulgerului care/ În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare.”
Cu aceste versuri am zburat spre Malta, răspunzând astfel unei invitaţii pe care ne-o făcuse de multă vreme prietenul nostru, profesorul american John Ryder, prorector cu relaţiile internaţionale la Universitatea Americană din Malta. Dincolo de interesul turistic şi profesional, mai aveam şi unul ştiinţific: acela de a descoperi, la celebra Co-catedrală Sf. Ioan (St. John) din Malta, mormintele celor patru strămoşi ai scriitorului Ştefan J. Fay, un alt mare prieten al nostru, de la a cărui naştere se împlinesc, în luna iulie, 100 de ani, jubileu pe care vrem să îl cinstim cu o monografie dedicată acestui important scriitor.
Spre deosebire de precedenta noastră călătorie “la capătul lumii”, adică în Insula Paştelui din Pacificul de Sud, zborul spre Malta ni s-a părut a fi floare la ureche, mai ales că avem legătură direct din Cluj spre Malta, iar zborul durează două ore şi ceva. Avionul nostru a fost plin de români, care mergeau în Malta fie în vacanţă, fie pentru că lucrează acolo. Hotelul fiind-ne deja rezervat (Osborne, situat în capitala Valletta), am luat un taxi care ne-a dus rapid la reşedinţa noastră din Malta. Primul şoc a fost să vedem că în Malta se circulă, ca în Anglia, Australia şi alte ţări din fostul Imperiu Britanic, pe partea stângă. Ni se repartizează camera 401, de unde avem o frumoasă perpectivă asupa Mediteranei, iar în apropiere vedem turlele a două renumite biserici (numele lor îl vom afla în scurt timp).
Pe o masă de lângă recepţia hotelului, vedem mai multe ziare străine: The New York Times, The Herald Tribune, Frankfurter Allgemeine Zeitung, La Stampa. Pe prima pagină din The Herald Tribune, o vedem pe Simona Halep, în mână cu trofeul câştigat la Wimbledon, după 55 de minute, în meciul cu Serena Williams. Trofeul este un disc imens, aurit (sau poate chiar din aur), care ne aminteşte de discul similar din Tezaurul de la Pietroasa. Este pentru prima oară când văd un român pe prima pagină a unui ziar străin (poate că România a mai fost în această poziţie doar în decembrie 1989, cu ocazia Revoluţiei). Cât prestigiu a putut aduce României această jucătoare, despre care se vorbeşte, poate involuntar, ca despre o regină (Simona Halep of Romania). Mai târziu, în România literară puteam citi un mesaj emoţionant despre colosala reuşită: “Mărturisindu-şi emoţia în faţa acestui succes (al Simonei Halep, n. ns.), Cronicarul nu poate să nu observe entuziasmul pe care isprava Simonei Halep îl stârneşte în rândul românilor. Şi, totodată, nu poate să nu se întrebe imediat, căutând un răspuns, de ce se întâmplă aşa? Nu este greu să ne dăm seama: există o teribilă aşteptare la acest popor, care, în atâtea şi atâtea încercări prin care a trecut, a avut parte de decepţii, de înfrângeri, de eşuări. Avem nevoie de situaţii în care să demonstrăm că suntem capabili să schimbăm semnul existenţei nostre, din minus în plus, că suntem capabili de victorii, de preeminenţă în întrecere cu alţii. Iar momentele când le obţinem incontestabil, cum e acesta, al triumfului Simonei Halep la Wimbledon, au o valoare de răspântie pentru noi toţi: căci asemenea faptre exemplare realizate de un singur om au darul să creeze şi să ne inducă tuturor, iată, o energie sufletească de o intensitate incomparabilă, prin care fiinţa noastră colectivă îşi poate găsi un sens nou, mai înalt.” (***, Triumf, în România literară, an LI, nr. 32, 19 iul. 2019, p. 28).
Conform înţelegerii, aveam doar o jumătate de oră de stat la hotel, fiindcă venea John să ne facă, per pedes, un prim tur al împrejurimilor hotelului nostru. Cum trăieşte de mai bine de trei ani în Malta, ştie în detaliu nu doar geografia, ci şi istoria micului arhipelag.
De la hotel o luăm pe South Street, lăsăm în stânga Old Backery Street (Brutăria Veche), pentru a ajunge pe strada Republicii, care este cea mai importantă arteră a oraşului, începând cu City Gate (Poarta Oraşului) şi mergând până în fortul St. Elmo. Să spunem că în Valetta străzile se întretaie în unghiuri drepte (ca în Manhatten), probabil din timpul stăpânirii britanice. Într-o mică piaţetă, dăm de tarabe cu dulciuri, îngheţată, suveniruri. La o tejghea, între suveniruri, găsim căni imprimate cu chipul unor lideri politici: Donald Trump, Putin, Fidel Castro, Angela Merkel, Macron, dar şi… Nicolae Ceauşescu, prezent pe cană cu o fotografie foarte reuşită, aproape oficială (deci nu cu suprapunerea figurii acestuia cu Dracula sau alte combinaţii).
Multe străduţe sunt doar pietonale, iar altele au o pantă de peste 45 de grade. Trebuie să ai maşină cu frâne bune pe astfel de străzi (noroc că aici, nefiind niciodată iarnă, nu se pune problema derapării). Majoritatea străzilor nu sunt asfaltate, ci placate cu piatră, ceea ce dă acestora o notă aparte de vechime. La întretăierea dintre Str. Republicii şi Str. Sudului vedem ruinele Operei (Royal Opera House), care a fost distrusă de bombardamente, în cel de-al Doilea Război Mondial. Au rămas în picioare doar câteva coloane de susţinere. După mai multe dezbateri, s-a construit pe locul fostei clădiri (o minunăţie arhitectonică, după cum am văzut în fotografii) un teatru în aer liber, unde, într-o seară, am putut urmări şi noi un concert de jazz (era săpămâna jazzului în Malta, intrarea fiind liberă).
De la John aflăm astfel că pentru originea numelui numele Malta avem mai multe ipoteze, două fiind mai importante: numele ar avea origine grecească şi ar proveni de la meli = miere, un produs foarte apreciat în Antichitate (ştim asta şi din istoria Daciei noastre). A doua ipoteză este originea feniciană, unde malat însemna liman, refugiu, ipoteză parcă mai plauziblă, mai apropiată de realitate.
Geografic vorbind, Malta este un mic arhipelag, format nu din trei insule, cum ştiam noi, ci din din şase (Malta, Gozo, Comino, Cominotto, Filfa şi St. Paul – ultimele trei fiind nelocuite). Suprafaţa totală este de doar 350 de km (adică este de circa 16 ori mai mică decât suprafaţa judeţului Cluj, care are 6.674 de km2, iar populaţia numără circa 400.000 de locuitori (cam cât populaţia Clujului!). Arhipelagul se află la circa 100 de km sud de Sicilia, unde se fac zilnic numeroase excursii.
Unii istorici sunt de părere că primii locuitori ai insulei ar fi venit aici din Sicilia, probabil prin mileiul 5 î.H., adică acum circa 7000 de ani. Ei au folosit limba de pământ care unea Sicilia cu Malta, fâşie care a dispărut odată cu topirea unei părţi din calota glaciară şi creşterea nivelului Mediteranei, care au făcut ca Sicilia şi Malta să devină insule, seprate de continental european. Aceşti locuitori au construit, pe actualele insule Malta şi Gozo, uriaşe temple megalitice, mai vechi chiar decât piramidele egiptene.
Malta va cădea apoi pradă multor valuri de invadatori (fenicieni, cartaginezi), după care va urma stăpânirea romană, benefică pentru insulă, pentru că romanii au cosntruit aici drumuri, aşezări şi temple. Actualul golf Sf. Paul poartă acest nume din vremea stăpânirii romane. Legenda spune că un naufragiu l-a aruncat aici pe Sfântul Apostol Paul (Pavel), care era transportat din Palestina la Roma, spre a fi judecat, şi care a locuit pe insulă trei luni (fiind închis temporar într-o grotă, aflată sub actuala biserică “St. Paul” din orășelul Rabat), timp în care a început încreştinarea populaţiei băştinaşe. Atât de mare era puterea de convingere a Sf. Apostol Pavel, încât l-a convertit la creştinism şi pe prefectul roman al arhipelagului, Publius, care a devenit ulterior episcop de Malta.
Aşa cum se ştie, după moartea împăratului Teodosius, în 395, Imperiul Roman a fost împărțit definitiv între fiii săi, Arcadius și Honorius, în Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit, Malta ajungând în Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol. După câteva secole, mai precis în 870, Malta este cucerită de arabi, care stăpânesc arhipelagul timp de două secole, impunând aici limba arabă (dar scrisă cu caractere latine), care a devenit limba malteză de astazi, limba oficială a Maltei, alături de limba engleză.
Aşezată, ca şi Ţările Române, “în calea tuturor răutăţilor”, Malta a fost cucerită succesiv de normanzi, sicilieni, francezi, aragonezi, castilieni. În anul 1523, marile puteri europene (tot ele!) atribuie Malta membrilor Ordinului Ioaniților, care fuseseră izgoniți de către turci din insula Rhodos. Ordinul Ioaniților (sinonim: “Cavalerii Maltezi”) a condus insula 275 de ani, lăsând urme puternice în istoria locului. Capitala Valletta şi-a luat numele de la constructorul ei, Marele Maestru al Ordinului Ioanit, Jean Parisot de la Vallette, care are acum o impozantă statuie, în apropiere de actualul Palat Prezidenţial.
Stăpânirea Cavalerilor Ioaniţi ia sfârșit în anul 1798, când arhipelagul este ocupat de către trupele franceze, sub conducerea lui Napoleon Bonaparte. Acesta a stat doar 6 zile pe insulă. Nemulțumită de comportamentul trupelor franceze, populația malteză s-a răzvrătit, obţinând ajutor militar din partea regelui Neapolului și a amiralului englez Nelson, astfel încât, în anul 1802, ca urmare a Păcii de la Amiens (Franța), Malta a fost retrocedată Ordinului Ioaniților. Dându-și seama de importanța militară și strategică a arhipelagului, Anglia a anexat acest teritoriu, în 1814, pe care îl va stăpâni până în anul 1964, când Malta obține independența, rămânând membru al Commonwealth-ului până în anul 1974, an în care se desprinde complet de Anglia. Şi stăpânirea britanică a lăsat urme profunde în Malta (în circulaţia rutieră, cum am văzut, dar şi în limbă, engleza fiind a doua limbă oficială).
De la 1 mai 2004, Malta este membră a Uniunii Europene.
Avem pentru azi şi întâlnirea cu preşedintele Universităţii Americane din Malta (AUM), Dr. Lewis N. Walker. Cum am sosit cu câteva minute înainte de ora întâlnirii, John ne conduce prin clădirea Universităţii, deocamdată goală, studenţii şi profesorii fiind în vacanţă (ne revedem totuşi cu profesorul John Bing, care fost în luna mai la Cluj-Napoca). Mobilierul este ultramodern. Trecem prin Biblioteca universităţii. De fapt este o imensă sală cu circa 100 de locuri, toate dotate cu calculatoare. “Dar unde este biblioteca?” întrebăm. “În calculatoare!”, ne răspunde John. Este o bibliotecă digitală, cu circa 5 milioane de volume, la care studenţii au acces nelimitat. Chiar în spate, pe un raft, vedem doar circa 50-60 de volume tradiţionale.
Ne întoarcem la biroul preşedinteleui, extrem de amabil şi interesat de o colaborare cu Universitatea clujeană. Preşedintele Walker a fost cândva în România, la Bucureşti, având amintiri plăcute de la acea vizită. Este impresionat de dimensiunile şi tradiţiile Universităţii “Babeş-Bolyai”, mai ales că AUM este o universitate foarte tânără şi relativ mică (al cărei logo este cunoscutul Isla Point din oraşul Senglea. Aici lucrează şi un cadru didactic din România: Narcisa Roxana Moşteanu). I se pare interesant şi proiectul Colegiului Studenţesc de Performanţă Academică, în contextul în care cercetarea inter-, trans- şi multidisciplinară, specifică acestui colegiu, este un important vector al viitorului. Facem schimb de cărţi de vizită şi promitem să rămânem în legătură şi să contribuim la stabilirea unei colaborari.