Alinei şi lui Tudor,
iniţiatorii şi sponsorii acestei călătorii
Am fost în peste 30 de ţări ale lumii, mai apropiate sau mai îndepărtate, dar nicăieri nu am avut parte de atâtea bucurii şi emoţii, cum am trăit în Laponia – „Ţara lui Moş Crăciun”.
Explicaţia este una singură: aici, fiecare pas, fiecare privelişte, fiecare obiectiv turistic îţi amintesc de vârsta de aur a omului, care este copilăria. Ştim că timpul este ireversibil şi că acesta nu mai poate fi dat înapoi, cum faci cu acele unui ceasornic. Dar poţi cel puţin să retrăieşti ceva ce ai trăit, în urmă cu mulţi ani, prima oară?
Mircea Eliade, în cunoscuta lui carte, Aspecte ale mitului. (În româneşte de Paul G. Dinopol. Prefaţă de Vasile Nicolescu, Editura Univers, Bucureşti, 1979, p. 33), spune că acest lucru este posibil doar prin întoarcerea la origini, „care ne îngăduie să trăim din nou timpul în care lucrurile s-au manifestat pentru prima oară”, această întoarcere constituind „o experienţa de o importanţă capitală”.
Al doilea fapt miraculos este că, de regulă, părinţii sunt cei care îşi duc copiii la Moş Crăciun, dar la noi a fost invers: copiii noştri, Alina şi Tudor, ne-au oferit călătoria la Moşul din poveste (în afară de noi doi, au fost în grup şi părinţii Alinei, Vica şi Victor Veja, din Beclean).
Dar să vedem cum a fost întâlnirea cu Moşul.
Dimineaţa, la ora 9,30 (în Finlanda, ora coincide cu cea a României), ne-am urcat în autocarul cu care am venit şi de la aeroport (la Hotelul K5Levi, unde am fost cazaţi) aparţinând firmei Pakkalam Liikenne. Mergem, pe drumul deszăpezit din timp (cum erau toate drumurile pe care le-am străbătut cu autocarul sau microbusul) până la magazinul Sonkamuotka, deţinut de Doamna Sanan (pe care ne-a prezentat-o ghidul nostru, arădeanul Raul Bochiş), de unde am cumpărat suveniruri mai ieftine decât în altă parte (magazinul avea căni, cuţite, brelocuri, pahare din lemn de tei, pluşuri, magneţi, ilustrate, haine şi încălţăminte de sezon, coarne şi piei de ren etc.). Gratuit, am putut bea un ceai sau o cafea şi mânca o gogoaşă apetisantă, în aşteptarea ordinii făcute pentru deplasarea la căsuţa din pădure a lui Moş Crăciun. Am interacţionat cu cei doi câini-lup, foarte prietenoşi, obişnuiţi cu râsfăţatul mângâierilor turiştilor, care stăteau în interiorul magazinului, lângă tejgheaua unde plăteai cumpărăturile.
Se pleacă în grupuri de câte şase persoane, într-o sanie lungă, trasă de un snowmobile, nouă repartizându-ni-se tura nr. 3.
Suntem bine îmbrăcaţi, fiindcă, încă de acasă, ni s-a spus că e posibil să fie şi temperaturi de –30 de grade Celsius. În sanie erau şi pături, cu care ne-am putut acoperi picioarele. O bună porţiune a drumului mergem printr-o pădure cu brazii plini de zăpadă, apoi ne continuăm calea traversând un lac (din cele peste 1000, pe care le are Finlanda, motiv pentru care ea mai este numită şi „ţara celor o mie de lacuri”).
Fără să vrem, gândul ne zboară la un lac celebru, Ladoga, de lângă Sankt Petersburg, cunoscut în istorie, mai ales pentru că, în timpul blocadei Leningradului (1941-1944), lacul Ladoga a fost singura cale de acces către orașul înconjurat de trupele germane. Aprovizionarea oraşului se făcea doar cu ajutorul camioanelor, peste gheața groasă a lacului, pe așa-numitul „drum al vieţii”, iar vara cu ajutorul vapoarelor.
Raul, „ghidul cu chitara”, ne-a avertizat să n-avem niciun fel de teamă, pentru că stratul de gheaţa ar putea fi de 30-40 de cm, deci spargerea gheţii era exclusă (în acea zi erau –18 grade C!). Ne amintim de versurile lui Alecsandri: „În păduri trăsnesc stejarii! (aici erau brazi, n. ns.) E un ger amar, cumplit!/ Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,/ Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare/ Pare-un lan de diamanturi, ce scârţâie sub picioare.”
Mai străbatem, pe jos, un scurt drum prin pădure, apoi ne oprim, în apropiere de căsuţa lui Moş Crăciun. În stânga, cum mergem, dăm peste un ren alb, o raritate (se spune că un ren alb se naşte odată cam la 10.000 de reni). Ne facem fotografii cu Villy (aveam să aflăm că aşa îl cheamă), care este foarte prietenos cu turiştii. Ne întâmpină apoi o tânără, care se prezintă, în limba română, „Spiriduşul Clopoţica”, urându-ne bun venit şi invitându-ne să îl vizităm pe Moş Crăciun (toţi din familia Moşului sunt români). Ajunşi la uşa casei acestuia, ne propunem să colindăm (O, ce veste minunată!), apoi am rostit cuvântul de mulţumire, pe care îl spuneam şi în copilărie: Rămai, gazdă, sănătoasă,/ Cu colinda mea frumoasă,/ Şi cu naşterea lui Hristos,/ Să vă fie de folos,/ Jupâne gazdă!
După acest ritual, ni se deschide uşa şi suntem poftiţi înăuntru. Moş Crăciun se ridică dintr-un jilţ imens, sculptat, aşezat în faţa unui brad împodobit, ne îmbrăţişează pe fiecare, ni-i prezintă pe ceilalţi membri ai „familiei” sale (Doamna Crăciun, Spiriduşul Clopoţica şi Spiriduşul fotograf) şi ne întreabă de unde suntem. Spunându-i că unii venim din Cluj, ne întreabă cum stăm cu Festivalulul Untold şi cu metroul lu’ Boc, ceea ce arată că Moşul este foarte conectat la realităţile româneşti. Pe jos, de-a lungul pereţilor, sunt pungi pline de cadori, pentru copiii care îl vizitează, iar pereţii sunt pavoazaţi cu fotografii şi tablouri având elemente de sezon (păduri pline de promoracă, reni etc.). Ni se spune că Moș Crăciun are 2315 ani, iar Doamna Crăciun are 2210 ani! În urmă cu 2025 de ani, în ograda lui Crăciun, se năștea Pruncul Iisus.
Doina apucă să îi transmită Moşului că Mama noastră, Ina, are aproape 90 de ani şi îi transmite salutări. Foarte pe fază, Moşul se ridică în picioare, ne ia pe după umeri şi roagă pe cineva să înregistreze următorul mesaj de salut pentru Doamna Ina:
Dragă Ina, draga Moşului, ho-ho-ho,
Nu ne-am mai văzut de ceva ani. Acum vreo 85 şi ceva de ani, mergeam şi îţi aduceam cadourile acolo.
Şi acum, fiindcă împlineşti o frumoasă vârstă – 90 de ani –, Moşul îţi doreşte sănătate, fericire, împlinirea tuturorm dorinţelor!
La mulţi ani, Doamne ajută! Ho-ho-ho!
Într-o atmoseferă degajată, veselă, agrementată şi de această surprinzătoare urare a Moşului, facem multe fotografii, pe lângă cea „oficială”, şi fiecare, după preferinţe.
Doamna Crăciun ne invită apoi să vizităm celelalte două camere ale locuinţei, amenajate cu mult gust şi cu numeroase obiecte româneşti tradiţionale (am remarcat, în fiecare încăpere, câte o ie, pe care se afla o cocardă tricoloră). Ne prezintă, cu toată seriozitatea, şi câteva ţesături, făcute din „praf de stele”, oferit de zâne!
Cu amintirea caldelor îmbrăţişări, ne luăm rămas bun (lăsând în urmă nostalgii şi ochi umezi), fiindcă între timp a sosit următorul grup de turişti, care aşteaptă să se vadă cu Moşul şi cu familia sa.
Înainte de plecare, fiecare persoană (sau familie) primeşte o diplomă, cu următorul text:
„Christian Tour şi Moş Crăciun acordă DIPLOMA MAGICÃ Familiei Rad, pentru vizita la Căsuţa lui Moş Crăciun din Laponia, Finlanda.
Spiriduşii Christian Tour sunt bucuroşi că te-au însoţit în acest loc secret şi inedit.
Nu uita să fii un om bun!
Moş Crăciun te aşteaptă să revii!
Data: 16. 12. 2025 Moş Crăciun [şi] Christian Tour
Ne exprimăm bucuria pentru ocazia pe care ne-au oferit-o, pentru surprizele pe care le fac românilor, indiferent de vârstă, pentru că păstrează spiritul românesc, în acest colţ din îndepărtata Laponie. Înseamnă mult aceste gesturi, în lumea de azi, pândită de catastrofe şi războaie, de nelişte şi temeri. Este ca o încărcare de baterii, ca un îndemn optimist, că viaţa este totuşi frumoasă şi că merită trăită. Un îndemn de a ne bucura din plin de „clipa cea repede/ Ce ni s-a dat”, vorba lui Eminescu.
Îi felicităm şi pentru faptul că, deşi fac acelaşi lucru de zeci de ori într-o zi, nu sunt deloc blazaţi, au spontaneitate şi farmec, la fiecare întâlnire cu turiştii. N-am avut sentimentul că am vizitat, în fond, nişte oameni pe care i-am văzut pentru întâia oară, ci că suntem copii şi am fost să colindăm nişte rude dragi, foarte apropiate sufletului nostru, dovadă că i-am şi invitat să ne viziteze, la Cluj şi la Beclean.
După ce ieşim din casa Moşului şi a familiei sale, ne abatem pe la o căsuţă din apropiere (numită „cota”), în mjlocul căreia ardea un foc, la care ne putem încălzi. Nu stăm prea mult, pentru că sania care a adus următorul grup de vizitatori aşteaptă să ne ducă înapoi.
Admirăm, şi la întoarcere, acelaşi decor feeric al iernii, toţi din grupul nostru fiind de acord că vizita la căsuţa din pădure a lui Moş Crăciun a fost punctul culminant al călătoriei noastre în Laponia.
Doina şi Ilie Rad