Acum patru ani, în iulie, eram în Australia, la Sydney, vizitând celebra Operǎ. Mi-am amintit de acest moment pregǎtind, pentru tipar, cartea mea, O cǎlǎtorie în Ţara Kangurului. Cred cǎ meritǎ sǎ reproduc aici articolul scris atunci:
O minune a lumii: Opera din Sydney
Cine n-a vǎzut, mǎcar o datǎ, imagini cu Opera House din Sydney? Dat fiind faptul cǎ Australia este cu 7 ore înaintea României, Anul Nou vine aici mai repede. Televiziunile transmit întotdeauna imagini cu focurile de artificii de pe Harbour Bridge, podul aflat vizavi de clǎdirea celebrei capodopere arhitecturale a lumii moderne.
Dupǎ ce ne-am trezit în urletul pescǎruşilor, care fǎceau mare gǎlǎgie la geamul hotelului nostru, situat, se vede, nu departe de mare, Henry ne propune ca primul punct vizitat din Sydney sǎ fie clǎdirea Operei. Mergem puţin pe jos, schimbǎm câteva metrouri, pe care Henry le ştie cu familiaritatea unui localnic, şi ajungem repede pe malul promontoriului Bennelong, când, pe neaşteptate, în faţa ochilor ni se desfǎşoarǎ Harbour Bridge, podul celebru, construit în timpul marii crize economice din anii ‘30. Cum mergeam tot cu capetele în pǎmânt, ca nişte vrednici ardeleni (dar şi pentru a vedea în zona pietonalǎ urmele celebritǎţilor care au trecut pe aici – inscripţii în oţel, cu numele personalitǎţii şi cu un citat din opera celui omagiat, cu referire directǎ la Australia: Robert Louis Stevenson, Rudyard Kipling, Charles Darwin, Jack London ş.a.), nu am bǎgat de seamǎ cǎ marea minune a lumii este şi ea în faţa noastrǎ! Opera din Sydney, cu celebrul ei acoperiş – fiincǎ acoperişul, în forma unor scoici suprapuse, o face, în primul rând, celebrǎ!
Cǎutǎm rapid intrarea, vedem cât costǎ biletele (30 de dolari australieni) şi ne şi înscriem pentru vizitarea mǎreţului obiectiv. (Auzind cǎ vorbim româneşte, s-a apropiat de noi o tânǎrǎ, care ne-a spus cǎ locuieşte în Noua Zeelandǎ şi cǎ se aflǎ cu soţul în vacanţǎ. Ce bine cǎ şi românii au început sǎ umble prin lune!) La intrare ne aşteaptǎ ghidul nostru, Nathalie, o tǎnǎrǎ micǎ de staturǎ, având în jurul brâului tot felul de aparate, care de care mai sofisticate. Ne oferǎ fiecǎruia câte o pereche de cǎşti, apoi ne face o primǎ introducere: trei sferturi din populaţia planetei ar recunoaşte imaginea clǎdirii Operei, iar anual aceasta este vizitatǎ de circa 200.000 de oameni.
Nathalie ne spune cǎ Opera este una dintre clǎdirile cele mai originale ale secolului XX. Vǎzând culoarea albǎ a cladirii şi stilul ei inconfundabil, am avut impresia cǎ este opera cunsocutului arhitect din Velencia, Santiago Calatrava. Dar Nathalie ne informeazǎ cǎ opera a fost realizatǎ dupǎ un proiect al arhitectului danez Jørn Utzon, pe care îl şi vedem într-un film documentar, vorbind în faţa presei despre proiectul sǎu. Acesta avea 30 de ani când s-a înscris la concurs cu acest proiect foarte îndrǎzneţ, cu acoperişul în formǎ de scoici suprapuse, care au o înǎlţime de 60 de metri.
Ideea de a construi o clǎdire pentru Operǎ s-a nǎscut în anii ’40, iar cel care a avut sugestia “locaţiei” (în vârful promontoriului Bennelong, ceea ce face ca faimoasa cladire sǎ fie înconjuratǎ din trei pǎrţi de apǎ) a fost Eugene Goossens, directorul Conservatorului Naţional din Sydney. În 1955 s-a lansat un concurs, la care s-au trimis 233 de propuneri, din 32 de ţǎri, premiul câştigǎtorului fiind de 5000 de lire sterline. Filmul documentar ne prezintǎ câteva din aceste proiecte. Construcţia a durat 17 ani (1956-1973), dar nici acum nu este finalizatǎ complet. În 1965 guvernul care organizase consursul s-a schimbat cu altul, care nu a mai fost de acord cu planurile de amenajare interioarǎ a clǎdirii, extrem de costisitoare (e suficient sǎ arǎt cǎ, iniţial, costul clǎdirii era estimat la 7 milioane de dolari, în final ajungându-se la …peste 100 de milioane de dolari, deci de aproape 15 ori mai mult!). S-a ajuns la un adevǎrat conflict între arhitect şi guvern, din cauza costurilor exorbitante ale clǎdirii, în cele din urmǎ Jørn Utzon demisionând, luându-şi proiectul şi plecând acasǎ! Rolul lui a fost preluat de cǎtre arhitectul australian Peter Hall, care a adus modificǎri designului interior al clǎdirii.
Inaugurarea oficialǎ a clǎdirii a avut loc în anul 1973, în prezenţa Reginei Elisabeta a II-a, care este şi Regina Australiei. S-a organizat atunci un concert, cu Simfonia a IX-a de Beethoven. Din pacate, cele douǎ filme documentare vizionate nu au surprins şi acest moment al inaugurǎrii. În schimb, ni se spune cǎ, la festivitatea de inaugurare, Jørn Utzon nu numai cǎ nu a fost invitat, dar nici mǎcar nu i s-a pomenit numele, ceea ce mi se pare un act de nedreptate faţa de artist. Oricum, acesta nu a mai revenit niciodatǎ în Australia, încât nu şi-a vǎzut capodopera finalizatǎ. În anii ‘90, dupǎ ce timpul a mai vindecat din rǎnile trecutului, conducerea Operei a încercat sǎ reia dialogul cu Utzon, care a fost şi el mai flexibil. O salǎ a fost reamenajatǎ în interior dupǎ proiectul sǎu (aceasta îi şi poartǎ numele). Numai cǎ, atunci când dialogul pǎrea pus pe un fǎgaş bun, arhitectul moare, în 2008.
Nathalie ne duce prin toate cele trei sǎli mari ale instituţiilor importante din clǎdire: Teatrul, Opera şi Filarmonica. În primele douǎ sǎli ne invitǎ sǎ luǎm loc în scaunele confortabile, pntru a viziona câte un scurt film documentar, cu multe date, care ne nǎucesc (aici se organizazǎ peste 3000 de evenimente anual, clǎdirea are circa 1000 de încǎperi etc., etc.). În clǎdirea teatrului, vedem o impresionantǎ instalaţie de tradus, capabilǎ sǎ traducǎ spectacolele în limba principalelor minoritǎţi din Australia. În sala Filarmonicii avem parte şi de o micǎ surprizǎ; orchestra tocmai repeta ceva pentru viitorul concert (Brahms, dacǎ bine îmi amintesc). Nu vǎzusem niciodatǎ o orchestrǎ în timpul repetiţiei, astfel cǎ am fost şocat de ţinuta celor care o compuneau (inclusiv a dirijorului), îmbrǎcaţi lejer, fǎrǎ fracuri şi papioane. Ne retragem în vârful picioarelor, bucuroşi cǎ am putut asista, gratuit, la un miniconcert.
La ieşire, trecem prin magazinul de suveniruri, toate legate de faimoasa clǎdire, care a fost inclusǎ, în 2007, pe Lista Patrimoniului Cultural UNESCO (listǎ unde sunt trecute şi câteva obiective culturale din România: bisericile cu picturǎ muralǎ din nordul Moldovei, Fortǎreţele dacice din Munţii Orǎştiei, Centrul istoric Sighişoara etc.). La ieşire, un panou aratǎ cǎ “scoicile” acoperişului se integreazǎ perfect într-o sferǎ. Ne fotografiem în faţa clǎdirii, fiindcǎ cine ştie dacǎ vom mai veni vreodatǎ pe aici!
Dupǎ vizitarea clǎdirii, cumpǎrǎm bilete pentru o cǎlǎtorie cu feribotul “Captain Cook 2000” (care îmi aminteşte de cǎlǎtoria de la Istanbul la Bursa, de care m-am bucurat la începutul lunii iunie). Facem o croazierǎ de-a lungul Cheiului Circular, cu oprire în portul Darling, cel mai modern port al oraşului, unde vom lua şi masa. Speram cǎ, la întoarcere, vom trece pe sub faimosul Harbor Bridge (ceea ce pânǎ la urmǎ nu s-a întâmplat, trecând doar pe lângǎ el). Oricum, ne-am apropiat astfel de încǎ un monument vestit din Sydney, pe care nu ne-am putut permite sǎ îl vizitǎm.
Nici nu se cǎdea ca, dupǎ mǎreţia Operei, sǎ mai vizitǎm încǎ o mǎreţie!