Călătoriile în străinătate sunt importante, iată, nu doar pentru a lua contact cu oameni şi locuri noi şi a te cunoaşte mai bine pe tine însuţi, ci şi pentru a afla date importante şi inedite despre propria ta cultură, istorie şi identitate.
Acelaşi admirabil om şi artist, Mircea Rusu, cu care ne-am împrietenit apoi, ne-a spus o poveste şocantă (doar mie şi Doinei, în particular, nu la microfonul din autocar), şi anume despre o dorinţă a lui Mihail Sadoveanu, de a fi prohodit în timp ce era încă în viaţă. A apelat, în acest sens, la protopopul Toma Bulea din Beclean. Probabil scriitorul s-a gândit că, dată fiind poziţia sa în statul comunist, autorităţile vremii nu i-ar fi aprobat, la moarte, o ceremonie religioasă. Socoteala lui Mihail Sadoveanu era cel puţin ciudată. În urmă cu nici trei ani, la 10 ianuarie 1958, lui Petru Groza, fost premier, apoi Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, i s-au organizat funeralii naţionale şi religioase, la slujba de înmormântare participând însuşi Patriarhul de atunci al României, Iustinian. E adevărat că Groza era fiu de preot şi ctitor de biserici, nu era membru al Partidului Comunist din România, trăsături care lui Sadoveanu îi lipseau.
Dar să reproducem un articol consacrat acestei probleme, scris de părintele Viorel Thira:
„Marele nostru scriitor, Mihail Sadoveanu, a fost francmason şi oportunist. El s-a ataşat de la început Partidului Comunist şi a slujit cauzele lui. Mărturie ne stau, în această privinţă, romanele Mitrea Cocor, Păuna Mică, declaraţia din 1945 şi alte nenumărate texte, cât şi funcţiile pe care le-a ocupat în regimul comunist.
Într-o conferinţă din 1945, declara: „Pentru mine, Constituţia lui Stalin, de care vorbesc în partea a doua a conferinţei mele, este ca o altă Evanghelie a lumii nouă, ce se pregăteşte, şi mai ales a lumii întârziate din care facem parte şi noi (Vezi Lumina vine de la răsărit, Editura Cartea Rusă, Bucureşti, 1945, p. 6).
Să faci comparaţie între Evanghelia lui Iisus Hristos şi Constituţia lui I.V. Stalin şi să te cheme Mihail Sadoveanu este identic cum ai compara cerul înstelat cu lună şi o mocirlă. Este dovadă de totală aservire şi linguşeală.
Francmasonii sunt de doua categorii, unii credincioşi, iar alţii atei. Despre Mihail Sadoveanu nu s-ar putea spune că era ateu, ci a fost panteist, adică a confundate pe Dumnezeu cu natura. Dovadă ne stă mărturisirea făcută de el în 1945 lui Ion Biberi, când spune: „Nu mă duc obişnuit la biserică. Sunt însă profund religios, în înţelesul pe care îl are versetul lui Ioan Evanghelistul: <La început a fost cuvântul.> Pornind de aici, mă vei înţelege. Socotesc că ceea ce e inteligenţa în lucruri este Dumnezeire. Eu poate îi spun altfel.” Nu face nicio deosebire între Dumnezeu şi Natură. A fost reprodus în forma originală. (Ion Biberi, Lumea de mâine, Editura Forum, Bucureşti, f.a., p. 33).
Din câte ştiu eu, M. Sadoveanu, în scrierile lui, nu a denigrat niciodată în mod grav Biserica şi pe slujitorii ei. Mai mult decât atâta, a folosit mult în scrierile sale Biblia şi alte texte religioase şi a recunoscut în mare rolul Bisericii în trecutul neamului, pe întindere de aproape şase secole.
În conferinţa mai sus pomenită, unde se ocupă de ţaranul român, spune: „Mulţumirea lui materială e mediocră, de aceea îşi creează bunuri sufleteşti. Religia, tradiţia, legenda şi cântecul au fost pentru el singurele valori.” (Lumina vine de la răsărit, p. 9).
După moartea primei soţii, în 1942, M. Sadoveanu s-a recăsătorit în curând cu Valeria Mitru, fiică de preot din Iaşi, sora actorului şi secretarului său, Constantin Mitru, deşi nu rezultă din niciunul din textele sale că ar fi limpede ateu. Pentru a fi şi mort pe placul Partidului Comunist, a lăsat să i se facă înmormântare fără asistenţă religioasă. Se spune că soţia sa, Valeria Sadoveanu, i-a făcut după aceea rânduială creştinească la o mânăstire.
În vara anului 1961, Episcopia Ortodoxă din Cluj a organizat, prin OJT, o excusrie cu autocarul la mânăstirile din Moldova. Printre cei care au participat la această excursie a fost şi protopopul Toma Bulea din Beclean, prieten cu Mihail Sadoveanu. Ajunşi la Mânăstirea Neamţu, Toma Bulea a aflat că Sadoveanu era la Vovidenie, în casa fostă a mitropolitului Visarion Puiu, refugiat la Paris, din pricina urgiei comuniste, şi donată de statul român, pentru odihnă, lui Mihail Sadoveanu.
Toma Bulea a dorit neapărat să-l vadă pe M. Sadoveanu. În acest scop, s-a dus la Vovidenie, unde, la poartă, şi-a exprimat dorinţa să-l vadă pe M. Sadoveanu, dar i s-a răspuns că nu se simte prea bine şi nu crede că va fi primit. Atunci Toma Bulea şi-a exprimat dorinţa să-i fie comunicat numele său lui M. Sadoveanu şi, dacă i se va spune că nu poate fi primit, va pleca imediat. I s-a adus răspunul că M. Sadoveanu îl primeşte chiar atunci. După ce s-au terminat toate amabilităţile unei astfel de întâlniri, cei doi au discutat diferite lucruri petrecute în perioada de când nu s-au văzut.
La un moment dat, M. Sadoveanu şi-a exprimat dorinţa ca Toma Bulea să-i cânte părţile mai importante din Pogribania mirenilor (respectiv înmormântarea mirenilor). Toma Bulea i-a explicat că aşa ceva nu se face, decât după ce cineva a încetat din viaţă. După aceea i-a spus lui M. Sadoveanu că dânsul arată foarte bine şi că este în bună dispoziţie şi că îi vede în faţă mulţi ani de viaţă şi multe scrieri. Dar M. Sadoveanu nu s-a lăsat înduplecat şi a stăruit din nou. Atunci Toma Bulea a trimis la Biserica de la Vovidenie să-i aducă un Molitvelnic şi, extrem de emoţionat, i-a cântat părţile cele mai importante din prohod. În timpul cântării, M. Sadoveanu era extrem de mişcat, iar pe obrajii bătrâni au început să se scurgă câteva lacrimi.
După ce a terminat de cântat (Toma Bulea era un bariton de zile mari), M. Sadoveanu l-a chemat la el, în fotoliul în care stătea, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat pe frunte şi pe ambii obraji, care s-au umezit de lacrimi. În cele din urmă, M. Sadoveanu i-a spus: „Toma dragă, a fost tulburător şi să ştii că voi muri prohodit de tine!” Iar Toma Bulea i-a răspuns: „Nu cred aceasta şi cred că ne vom reîntâlni încă de mai de multe ori la Vovidenie, în anii care vor veni!”
Dar n-a fost să fie aşa, întrucât M. Sadoveanu, în toamna aceluiaşi an, a trecut la cele eterne.
Plecând de la Vovidenie, s-a dus la Fălticeni, să-şi mai vadă casa din deal, unde a chemat la sine să-l vadă pe profesorul şi scriitorul Aurel Stino, fiul fostului său profesor de franceză, la Gimnaziul „Alecu Donici” (care, în 1923, îşi schimbă numele în Liceul „Nicu Gane”, cum este şi în prezent, n. I.R.) din Fălticeni. Ajuns la Târgu-Neamţ, a coborât din maşină în centrul oraşului şi, sprijinit de ambele braţe de Valeria Sadoveanu şi medicul personal, a făcut o tură prin centrul oraşului.
A fost ultimul lui popas în Ţinutul Neamţului, pe care l-a iubit atâta. Cu această ocazie, fiind în Târgu-Neamţ, am avut norocul să-l văd şi eu, în carne şi ciolane.
P.S. După relatarea verbală a protopopului Toma Bulea, din Beclean pe Someş.” (Text preluat din volumul Mihail Sadoveanu a murit prohodit de protopopul Toma Bulea, din Beclean pe Someş, în Viorel Thira, Far pentru amintiri. Oameni pe care i-am cunsocut. Cuvânt înainte de Conf. univ. dr. Ştefan Vişovan, Casa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, 2017, p. 354-357).
Căutând să aflu dacă acest Toma Bulea a existat cu adevărat, am aflat că într-adevăr a fost preot greco-catolic şi protopop în mai multe localităţi, timp de 44 de ani (1938-1971), din care 33 a slujit în Beclean pe Someş. În 1948 a refuzat să treacă la ortodoxie, fiind condamnat la un an şi jumătate de închisoare, trimis la Canalul Midia-Poarta Albă. Fiul său a fost şi el arestat, în 1948. Cum rezultă de aici, în cele din urmă a trecut la ortodoxie, pensionându-se în anul 1971, tot la Beclean pe Someş.