Iatǎ un citat pe care îl folosesc foarte des, fǎrǎ sǎ ştiu exact cui aparţine. Am citit undeva cǎ lui Eminescu, care se pare cǎ l-ar fi luat de la altcineva.
Mi-am amintit de aceste cuvinte azi, cu ocazia participǎrii, ca simplu spectator (în sensul cǎ nu am fost membru în comisie), la susţinerea a douǎ teze de doctorat: Corina Boie (Rotar) şi Paul Fǎrcaş, ambii de la Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice al facultǎtii noastre. Subiectul Corinei a fost Relaţiile publice şi teoria relaţionalǎ. Perspective instituţionale, iar al lui Paul – Externalizarea serviciilor de relaţii publice şi conturarea unui profil al practicienilor PR: companiile şi agenţiile PR din Cluj-Napoca.
Îi cunosc pe cei doi tineri de prin 2007, când am fost împreunǎ la o şcoalǎ de varǎ internaţionalǎ, care a avut loc la Istanbul (cei doi erau studenţi). M-au impresionat încǎ de atunci modestia şi simplitatea lor. La terminarea facultǎţii, au fost erţinuţi asistenţi, iar acum au ajuns, iatǎ, la acest moment important al vieţii şi al carierei lor – doctoratul. Am ascultat cu atenţie referatele fǎcute pe marginea lucrǎrilor prezentate drept teze (Cseke Péter, conducǎtor ştiinţific, Marian Petcu, Flaviu Cǎlin Rus şi George Poede, membri în comisie) şi acestea au fost super elogioase. Mi-au trimis rezumatele şi mie şi am subscris la elogiile aduse. Cu mult înainte de susţinere, au venit la mine şi m-au invitat în mod special sǎ particip la susţinere. Recunosc cǎ mi-a fǎcut plǎcere gestul lor şi le-am rǎspuns ca atare. Cunoscând modul lor de a fi, ca oameni, nu pot sǎ nu fiu “invidios” pe colectivul din care fac parte. Mai ales dacǎ fac o raportare la comportamentul altor tineri.
Prin felul meu de a fi, am fost şi sunt extrem de ataşat instituţiei în care lucrez. Indiferent dacǎ aceasta s-a numit şcoalǎ generalǎ, liceu sau facultate. Tocmai de aceea, gestul unor tineri dispreţuitori îmi strecoarǎ în suflet un sentiment de amǎrǎciune. Dar ei vor primi ceea ce dau. Nu dau nimic, nu vor primi nimic. Vorba lui Steinhardt: dǎruind vei dobândi.
Cele douǎ teze de doctorat mi-au prilejuit şi întâlnirea cu Marian Petcu, “fratele” meu din Bucureşti, alǎturi de care particip la atâtea proiecte, cel mai important fiind legat de ARIP (revista, muzeul mass-mediei, congresele ARIP etc.).
* Întâlnire cu profesorii V. Fanache şi Constantin Cubleşan, pentru detalii legate de teza de doctorat a lui Teodor Tihan, Perpessicius: viaţǎ şi operǎ. Am acceptat imediat sǎ fac parte din comisie, nu doar pentru prietenia care mǎ leagǎ de Teo Tihan, ci şi din convingere cǎ voi citi o tezǎ bunǎ. Dupǎ nenumǎrate teze proaste pe care le-am citit, mi-e dor de o tezǎ scrisǎ de un profesionist. Iar Teo, redactor atâţia ani la Steaua şi autor al unor bune cǎrţi de criticǎ literarǎ, este cu adevǎrat un profesionist. Alex Ştefǎnescu spune undeva cǎ îi place la nebunie lumea circului, nu doar pentru spectacolul ca atare, ci şi pentru cǎ la circ lucreazǎ doar profesioniştii. Dacǎ nu eşti profesionist, te mǎnâncǎ leii, îţi pierzi echilibrul, iar un salt de amator îţi poate fi fatal. Uneori le spun studenţilor: Fiţi “circari”, adicǎ fiţi profesionişti!
* Aşa cum mi-a spus Doamna Ionela Stanciu, azi a apǎrut în România literarǎ (an XLIV, nr. 6, 10 februarie 2012, p. 12-13) articolul Cenzura comunistǎ. Studiu de caz pe un text inedit de Petru Dumitriu. Un articol foarte frumos, pe douǎ pagini (cele din mijloc, am uitat cum se numesc), care pune faţǎ în faţǎ manuscrisul original al unui articol scris de Petru Dumitriu la moartea lui Stalin şi textul cenzurat, apǎrut în Scânteia. Desigur, nu lipsesc comentariile de rigoare.