Deşi aveam origine socială sănătoasă (părinţii fiind ţărani), deşi am avut, în liceu şi facultate, funcţii de conducere, nu am fost niciodată contactat de organele de Securitate, pentru a deveni colaborator. Mă pot considera norocos şi din acest punct de vedere, fiindcă unor colegi de-ai mei de facultate (scriitorul Ioan Groşan, de pildă) li s-a dovedit calitatea de colaborator.
Ca să fiu foarte sincer, am avut doar de două ori tangenţe cu reprezentanţii Securităţii. Prima oară s-a întâmplat în studenţie. În calitate de preşedinte al Consiliului ASC Filo I, am fost convocat în biroul decanului Octavian Şchiau, unde era prezent şi un ofieţer de securitate, fiind întrebat în legătură cu activitatea iredentistă a unui coleg de la linia maghiară, care îmi fusese şi coleg de armată. Habar nu aveam că prietenul meu de la maghiară frecventa cercuri unde se interpretau cântece şovine, iredentiste. Nu am putut da nicio informaţie.
A doua întâlnire a avut loc cu puţin timp înainte de a termina facultatea. Un domn distins a venit la mine şi m-a întrebat dacă nu vreau să intru în Securitate. Nu mi-a cerut răspunsul pe loc, ci m-a invitat peste câteva zile la sediul temutei instituţii, de pe str. Decebal. În ziua respectivă, m-am prezentat la locul stabilit. Îmi amintesc că am fost poftit să iau loc pe un scaun dintr-o sală de aşteptare. După o perioadă de aşteptare, a venit persoana care mă invitase şi i-am spus că m-am hotărât: nu-mi trădez vocaţia mea de dascăl, aşa că voi urma cariera didactică. Tovarăşul n-a părut delor surprins, mi-a mulţumit şi mi-a urat succes.
Nu s-au făcut presiuni asupra mea, nu am fost şantajat cu nimic.
În anul 2006, când eu îndeplineam funcţia de şef de catedră, un ONG, Centrul pentru Studii şi Dezvoltare Comunitară, a adresat o cerere CNSAS, prin care cerea ca toţi cei cu funcţii de conducere din Universitate (de la şef de catedră la rector) să fie verificaţi, pentru a se vedea dacă au colaborat sau nu cu Securitatea. Aşa se face că, la 23 ianuarie 2008, am primit un plic recomandat de la CNSAS, prin care mi se comunica faptul că „nu am fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste”.
Decizia a venit la momentul oportun, ca să zic aşa. În anii aceia, lansasem proiectul unui Dicţionar al jurnaliştilor clujeni, iar în acest scop am trimis unui mare număr de jurnalişti clujeni un chestionar detaliat, prin care le ceream numele părinţilor, numele la naştere al mamei, locul de muncă al părinţilor etc. Erau informaţii care îmi erau familiare, fiindcă pe baza lor redactasem peste 100 de fişe pentru Dicţionarul scriitorilor români. Cineva, care nu cunoştea activitatea mea din acest domeniu, a insinuat că de aceea cer eu asemenea informaţii, fiindcă sunt obişnuit cu informările pe care le făcusem pentru Securitate!
Desigur că nu am polemizat cu nimeni pe această temă, fiindcă eu ştiam care este adevărul.