Au apărut, recent, în colecţia “Opere fundamentale” (colecţie iniţiată şi coordonată de acad. Eugen Simion), încă două volume din ediţia Ion Agârbiceanu, cuprinzând exclusiv romane: Ediţie îngrijită, notă asupra ediţiei, bibliografie, note şi comentarii, referinţe critice şi glosar de Ilie Rad, Academia Română, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2017.
Odată cu prezentele volume din colecţia “Opere fundamentale”, se încheie retipărirea tuturor celor XVIII tomuri din seria de Opere a lui Ion Agârbiceanu, începută şi realizată de G. Pienescu (vol. I-XII) şi continuată, cu aceeaşi devoţiune, de Victor şi Mariana Iova (vol. XIII-XVIII), la care se adaugă alte volume neincluse în seria de Opere Pienescu-Iova (cum ar fi, în prezentul volum VII, romanul Licean… odinioară).
Dacă cele 18 volume ale ediţiei Pienescu-Iova au apărut într-un interval de patru decenii (1962-2002), iată că, beneficiind de munca editorilor menţionaţi, Ilie Rad şi echipa sa au reuşit să retipăreacă cele 18 volume într-un interval de doar 4 ani (2014-2017), ritmul fiind de două volume pe an. Mai adăugăm aici faptul, deloc lipsit de importanţă, că, în cazul prozei scurte (schiţe şi povestiri), au fost incluse în această ediţie şi toate textele de proză din volumele antume ale scriitorului, omise din cele 18 volume ale seriei de Opere.
Într-o Notă asupra ediţiei de la vol. 16, semnată de Mariana Iova şi Victor Iova, aflăm că ediţia de Opere a fost programată să apară în 30 de volume, care ar fi urmat să cuprindă “schiţe rămase în periodicele vremii şi neincluse în această serie; romane inedite şi publicate în reviste; povestiri pentru copii; memorialistică; scrieri pe teme religioase, publicate şi inedite, ediţia încheindu-se cu publicistică şi corespondenţă”[1]. Ediţia s-a oprit, din păcate, la 18 volume, din două motive: moartea neaşteptată (la 15 septembrie 1999) a editorului Victor Iova şi desfiinţarea Editurii Minerva (privatizată în 1999, apoi cumpărată, în 2002, de Megapress Holdings).
În privinţa repartizării celor 9 romane în volumele de faţă (VII-VIII), situaţia se prezintă astfel: vol. VII conţine romanele Licean… odinioară (1939), Vremuri şi oameni, I. Acasă (1914-1916) (1942), Vremuri şi oameni, II. Pe drumuri (1916-1918), Vremuri şi oameni, III. Lume nouă (1919-1940) (1943). Dacă am fi adăugat aici şi romanul Prăpastia (1940), acesta ar fi disproporţionat, ca număr de pagini, volumele de faţă. Pe de altă parte, trilogia Vremuri şi oameni trebuia să apară în acelaşi volum, fiindcă autorul ţinea foarte mult la unitatea tematică a trilogiei, după cum sew arată în Note şi comentarii.
Volumul VIII conţine, în ordinea cronologică a scrierii, romanele Prăpastia (1940), Sfântul (1942), Frământări (1943), Prăbuşirea (1943) şi Vâltoarea (1945). În sumarul acestui volum, titlurile nu au mai respectat criteriul publicării în seria de Opere, ci pe acela al scrierii romanelor (anii din paranteză desemnează acest lucru).
Dintre volumele XIII-XVIII, incluse în ediţia de faţă, primele două (XIII-XIV) au apărut înainte de 1989, ceea ce a avut consecinţe negative asupra conţinutului, în sensul că cenzura comunistă a eliminat zeci de cuvinte, sintagme, enunţuri, uneori pagini întregi, în 87 de cazuri la vol. XIII, şi 55 la vol. XIV. Din fericire, experimentaţii editori, Mariana şi Victor Iova, au marcat cu croşete pasajele eliminate, deşi croşetele erau marca distinctivă a cenzurii, care fusese oficial desfiinţată, în martie 1977! Graţie miraculoaselor croşete, prin confruntarea cu manuscrisele originale, păstrate la Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga”” din Cluj-Napoca, au fost reintroduse la locul cuvenit acele fragmente eliminate de cenzură.
Notele de subsol cu menţiunea (n. ed.) aparţin editorilor Mariana şi Victor Iova, cele datorate actualului editor având marca (n. I.R.).
Trebuie spus că editorii Victor şi Mariana Iova nu au stabilit textul în spiritul volumelor editate sau pregătite pentru tipar de G. Pienescu, în colaborare cu Ion Agârbiceanu. Nici ortografia valabilă în 1988 şi 1989 – anii de apariţie a celor două volume – nu a fost aplicată în sens strict, autorii optând pentru varianta din ediţia princeps sau din manuscrise (cu două excepţii: scrierea cu î din i, în volumele XIII-XIV, şi menţinerea, în spirit de frondă faţa de oficialităţile vremii, a formei sunt, când ortografia oficială folosea varianat sînt).
De altfel, principiile de transcriere au fost detaliate la fiecare roman în parte, la secţiunea de Note şi comentarii.
Acolo unde volumele aveau o Notă asupra ediţiei, desigur că aceasta a fost retipărită, purtând semnătura editorilor care au redactat-o.
Editorul Ilie Rad aduce sincere mulţumiri editorilor Mariana şi Victor Iova, pentru efortul făcut în editarea celor 6 volume inedite, editare realizată după manuscrisele autentice ale scriitorului, cu eforturi de benedictin.
Aşa cum spun cei doi editori, în Nota asupra ediţiei la romanul Prăbuşirea, descifrarea manuscriselor a fost o treabă foarte dificilă: “Referitor la felul în care obişnuia să scrie Ion Agârbiceanu, trebuie să facem o menţiune, şi anume faptul că el folosea jumăţăţi de coli, tăiate în lung, pe care scria cu o literă măruntă şi egală, încât descifrarea manuscrieselor creează editorului, în unele cazuri, dificultăţi. În plus, grafia acestor modificări, datorită vârstei, apare nesigură şi tremurată.”[2]
Paginile numerotate cu cifre romane ale celor cinci Note asupra ediţiei s-au notat cu cifre arabe, pentru a se asigura cursivitatea paginaţiei.
Câteva cuvinte adăugate de cei doi editori şi puse între croşete, pentru a face textul mai clar, au fost păstrate. De asemenea, în unele cazuri a fost corectată varianta greşită a articolului posesiv-genitival cu cea corectă din punct de vedere literar.
Un merit indiscutabil al acestor două volume este faptul că, în premieră, au fost eliminate şi înlocuite cu fragmentele adecvate cele 87 de croşete ale cenzurii comuniste, din vol. 13 al seriei de Opere (Vremuri şi oameni), şi 55 din vol. 14 (Vremuri şi oameni. Lume nouă), plus cele şase croşete din Licean… odinioară (acestea fiind eliminate, ce-i drept, şi în ediţiile postdecembriste ale romanului).
Toate greşelile de tipar au fost corectate tacit.
Notele şi comentariile sunt acum mult mai complexe, oferind informaţii despre destinul celor nouă romane, despre diferenţele dintre ediţiile princeps sau manuscrise şi ediţiile tipărite succesiv, despre fragmentele publicate în reviste cu diferite prilejuri şi intervenţiile cenzurii antonesciene, dejiste sau ceauşiste.
Referinţele critice includ şapte cronici de întâmpinare, cu două mai puţin decât numărul romanelor, din motive uşor de explicat. Volumele XIII şi XIV din seria de Opere au apărut în ultimii ani ai dictaturii ceauşiste, iar vol. XV-XVIII – după 1989, când interesul cronicarilor pentru astfel de realizări editoriale a scăzut. Cele şase cronici sunt semnate de Teodor Murăşanu, Dumitru Micu, Iuliu Pârvu, Z. Ornea (două cronici) şi Cornelia Ştefănescu. Cronica din urmă, deşi nu are statutul unei cronici de intâmpinare, a fost totuşi reţinută, pentru că se referă la toate volumele tipărite de Mariana şi Victor Iova din opera lui Agârbiceanu, iar prefaţa lui Dumitru Micu, la romanul Vremuri şi oameni, are de fapt valoarea unei cronici de intâmpinare.
La secţiunea Ion Agârbiceanu în actualitate au fost incluse doar trei cronici literare la volumele V-VI (semnate de Ion Brad, Ion Buzaşi şi Răzvan Voncu), deşi suntem convinşi că o să mai apară şi altele (întârzierea receptării volumelor amintite se explică şi prin numărul mare de pagini: peste 3600!).
Glosarul de la finalul volumului VIII a fost redimensionat cu peste 200 de intrări, valabile pentru toată opera scriitorului, nu doar pentru cele două volume de faţă, în progres vizibil faţă de glosarul de la vol. IV (peste 500 de intrări) şi vol. VI (circa 700 de intrări).
Ca de obicei, a fost acordată o atenţie sporită punctuaţiei, în special regimului virgulei şi semnului exclamării, pentru a pune cât mai bine în valoare volutele gândirii şi nuanţele de exprimare ale scriitorului. Semnul exclamării s-a folosit în cazul propoziţiilor exclamativ-imperative, al enunţurilor care aveau un substantiv la vocativ etc. S-a pus consecvent virgulă înaintea subordonatei atributive, a circumstanţialelor de loc, de mod, de timp, de cauză, a condiţionalei, consecutivei etc. Virgula a fost, în general, eliminată între subiect şi predicat, dar păstrată acolo unde scriitorul marchează, cum scriu editorii Mariana şi Victor Iova, “o distincţie netă între ideile exprimate, chiar dacă acestea sunt legate prin conjuncţia copulativă şi”[3].
Ca şi la primele patru volume, materialul iconografic este foarte bogat (fotografii din viaţa de familie, coperte de cărţi, ilustraţii ale unor volume, frontispicii de ziare şi reviste la care a colaborat scriitorul, desene, manuscrise etc. – unele dintre acestea fiind inedite, după cum se menţionează la locul potrivit. De menţionat publicarea fotografiilor celor patru importante distincţii primite de Agârbiceanu: Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, pentru activitatea dsfăşurată în timpul războiului, ca preot militar în corpul voluntarilor ardeleni şi bucovineni – acordată în aprilie 1919; Ordinul “Ferdinand” în grad de Cavaler – 1 mai 1931; Medalia Ferdinand I cu spade pe panglică – 4 decembrie 1931; Steaua Republicii Populare Romîne (sic!), clasa I, în 1962, la împlinirea vârstei de 80 de ani). Pe bună dreptate, criticul literar şi profesorul ieşean Antonio Patraş spunea în cronica dedicată acestei ediţii: “Merită semnalată, de asemenea, şi partea iconografică a ediţiei (sunt reproduse copertele volumelor lui Agârbiceanu), care procură cititorului un autentic răsfăţ de bibliofil.”
Să amintim componenţa echipei coordonate de Ilie Rad, care a realizat valoroasa ediţie: dr. Carmen Ţâgşorean, drd. Alexandra Ormenişan, drd. Flavia Topan, drd. Otilia Mureşan, tineri cercetători, membri ai Școlii Doctorale de Știinţe Politice şi ale Comunicării, din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
[3] Notă asupra ediţiei la romanul Prăbuşirea, p. X.