Un educator important, care a marcat destinul multora dintre cei care locuiam la internatul Liceului Nr 1 din Luduş, a fost pedagogul Nicu Palaghie.
Internatul era mixt, având o clădire mai mare, în care locuiau fetele (având-o ca pedagog pe doamna Emilia Griff, soția profesorului nostru de biologie, Ștefan Griff), și una lipită de bucătărie, în care locuiam noi, băieții. După Revoluția din decembrie 1989, fostul internat al fetelor a fost transformat în restaurant, apoi în birt, în prezent fiind o ruină. Internatul nostru, al băieților, a fost demolat și el după Revoluție. Sala de dormitor pentru noi, compartimentată în două camere, cu paturi suprapuse, nu era foarte mare, având poate 20 de locuri cel mult. Lipită de dormitorul nostru era camera în care locuia domnul pedagog, Nicu Palaghie. Domnia sa ne supraveghea la masă, la club, la baie (stătea cu noi și ne observa cum ne spălăm în baia comună). Ținea cu noi lecții de educație, pe care părinții noștri nu ni le putuseră da: cum să ne spălăm, cum să ne călcăm hainele, cum să stăm la masă, cum să folosim cuțitul și furculița, cum să invităm o fată la dans etc. Din când în când, ne chema în camera dânsului, la un fel de discuții individuale, unde discutam probleme strict personale, ne întreba ce ne frământă, ce greutăți avem, dându-ne sfaturile potrivite. În urma unei astfel de discuții, mie mi-a dat o fotografie a sa și două ilustrate, ceea ce mi s-a părut un lucru extraordinar. Pe mine m-a însoțit de multe ori la Biblioteca orășenească, învățându-mă cum să citesc presa politică, asupra căror articole să mă opresc. Avea relații foarte bune cu Mama, care venea des la mine, la internat, întrebându-l pe „tovarășul” pedagog dacă „nu am dat după fete”. Din acest motiv, al controlului riguros, domnul pedagog o poreclise pe Mama „Securitatea”! Când trebuia să plec la olimpiada de literatură sau la vreo ședință la Târgu-Mureș, îmi dădea ceasul dânsului, să mă pot trezi la timp. Organiza foarte multe activități educative la internat – concursuri de cultură generală, dezbateri pe diferite teme, la un moment dat inițiind chiar și o gazetă de perete a internatului. Nu știu dacă ea a și apărut, dar am notat că articolul programatic a fost scris de mine, împreună cu Iov Roiban. Pentru mine, care aveam o funcție importantă, secretar UTC pe liceu, era și „ochiul critic”, în sensul că îmi atrăgea atenția asupra unor gesturi necuvenite sau idei exagerate din unele discursuri pe care le țineam. Ca un pedagog desăvârșit, știa să și critice, dar să și laude. Cred că domnia sa a inventat acele scrisori trimise părinților elevilor, care se remarcaseră în anul școlar precedent prin rezultate bune la învățătură și purtare. Neavând încă o familie, îi considera pe băieții din internat ca pe copiii săi, bucurându-se de succesele lor și întristându-se de unele nerealizări. Este sugestivă în acest sens o felicitare trimisă la 8 august 1974, după reușita mea la facultate: „Azi am aflat de bucuria ce mi-ai făcut-o și sânt foarte fericit, poate mai fericit ca tine./ Felicitări și numai bucurii de aici înainte./ Al tău fost pedagog, ss Nicu Palaghie.” Era foarte apropiat de noi. În dialogul epistolar pe care l-am avut după terminarea liceului, își încheia fiecare scrisoare cu formula „Al tău intim prieten, Nicu”.
Din dragoste, prețuire și respect, îi spun și acum, la o jumătate de veac de la anii aceia, „Domnule Pedagog”!
Anul trecut, când am lansat, la Cluj-Napoca, volumul Viaţa ca un dar, vol. II, în care i-am publicat şi fotografia, a fost la lansare, împreună cu Iovu Roiban şi Mariana Colţea. Vorbeam des la telefon şi nu bănuiam că sfârşitul îi este atât de aproape.
Vineri, 24 mai, când am avut jubileul de 50 de ani de la terminarea liceului, speram să îl găsesc în sala de clasă, alături de profesorii noştri. Nu era prezent. L-am sunat şi, cu o voce stinsă, mi-a spus că a fost recent operat, dar că evoluţia este bună. Pentru ca joi să aflăm trista veste…