Prietenul şi colegul Dorin Popa îmi trimite, prin e-mail, un articol semnat de Ionuţ Benea şi publicat azi în Ziarul de Iaşi, intitulat Universitarul Dorin Popa, condamnat ieri definitiv:
“El a fǎcut un accident mortal de circulaţie, fǎrǎ însǎ a încalca vreo prevedere rutierǎ.
Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au decis ieri sǎ pǎstreze condamnarea la doi ani şi jumatate de închisoare, cu suspendare, în cazul unui cadru didactic de la Universitatea „Al.I. Cuza”, acuzat de ucidere din culpǎ. Dorin Popa, profesor la Facultatea de Jurnalism, fusese condamnat de Judecatoria Iaşi la doi ani şi jumǎtate de închisoare cu suspendare, sentinţa fiind pǎstratǎ şi la Tribunal. Dorin Popa este acuzat cǎ, în 2004, a accidentat mortal un tânar care lucra la Spitalul „Socola”, fǎrǎ însǎ a încalca vreo prevedere din Codul Rutier. Victima a traversat în fugǎ strada şi a fost acroşat de autovehiculul Peugeot, condus de Popa. Decizia Curţii de Apel este definitivǎ şi irevocabilǎ, iar profesorul trebuie sǎ plǎteascǎ şi 150.000 de lei, ca daune familiei victimei. <<În sentinţa pronunţatǎ pe fond nu este menţionat niciun singur articol din legea privind circulaţia pe drumurile publice pe care sǎ îl fi încǎlcat. Aveam cu 20 de kilometri sub viteza legalǎ, accidentul nu a avut loc pe trecerea pentru pietoni, nu eram în stare de ebrietate, nu am fugit de la locul accidentului, i-am acordat primul ajutor celui accidentat, am chemat Salvarea şi Poliţia. Cu toate acestea, sânt condamnat la una dintre cele mai mari pedepse pronunţate în astfel de cazuri, mai mare chiar şi decât în cazul unor şoferi, care, fie erau beţi, fie au pǎrǎsit locul accidentului, fie circulau cu vitezǎ. Datoritǎ presiunii enorme pe care a creat-o familia victimei, prin greve în faţa instituţiilor publice, prin apariţii frecvente la posturile de televiziune din Iaşi şi din ţarǎ, judecǎtorii s-au simţit obligaţi sǎ-şi repare prejudiciul de imagine pe seama cazului meu>>, a declarat Dorin Popa.”
Mǎ doare enorm de tare aceastǎ veste, pentru cǎ cel condamnat este un prieten devotat, un poet de mare sensibilitate, un excelent profesor (a fost laureat cu titlul de Profesor Bologna), un veritabil om de culturǎ. Un mare numǎr de intelectuali au semnat, anul trecut, un memoriu în favoarea lui Dorin Popa, dar se pare cǎ totul a fost în zadar. Cât de strâmbǎ este justiţia româna?
I-am spus imediat cǎ sunt solidar cu el şi i-am amintit ce a afirmat Mitropolitul Bartolomeu Anania, în conferinţa Puterea cuvântului, pe care a rostit-o la facultatea noastrǎ, în urmǎ cu câţiva ani: Dumnezeu nu face nimic întâmplǎtor, i cu un anumit scop.
Pânǎ la urmǎ, Dorin va fi învingǎtor.
*Marian îmi trimite urmǎtorul citat din Engels: „[Românii sunt] un popor fără istorie…, destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… [Ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi [vor ] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice… Dispariţia lor de pe faţa pământului ar fi un pas înainte.” (Frederich Engels, Neue Rheinische Zeitung, ianuarie 1848).
Dacǎ citatul este corect transcris, Engels nu meritǎ nici mǎcar sǎ i se mai pomeneascǎ numele!
* Doamna Irina Petraş ne anunţǎ cǎ s-a stins din viaţǎ scriitorul maghiar Fodor Sándor (1927-2012), figură remarcabilă a scrisului clujean. Din Apostrof aflu cǎ au mai plecat dintre noi Cornel Mihai Ionescu şi Ion Nicolescu.
*Astǎzi Ştefan Andrei, fost ministru de Externe în timpul lui Ceauşescu, împlineşte 81 de ani, fiind sǎrbǎtorit de Jurnalul naţional la rubrica de profil (“Astǎzi e ziua ta…“). Iatǎ ce declarǎ, între altele, fostul om politic: “Privesc cu îngrijorare politica economică şi socială din România, constat apariţia unor fenomene, pe care eu nu le înţeleg, cum ar fi înstrăinarea ţării, a bogăţiilor ţării, după ce am dezindustrializat ţara, fabricile care au mai rămas au fost cumpărate de străini, acum se pregăteşte şi vânzarea sistemului energetic, văd că, în presă, lumea este indiferentă în general, în legătură cu acest jaf naţional. Nu ne vindem ţara, o dăm pe nimic. […] Mi-e teamă de moarte, într-o anumită formă, dar, ţinând seama de cursul evenimentelor din România, a vieţii politice, economice şi sociale, nu mă despart cu regret de lumea de astăzi, pentru că nu văd capătul firului şi nu văd forţele care să acţioneze pentru rezolvarea problemelor majorităţii populaţiei ţării.”