“Musulmanii INTERZIC bradul de Crǎciun în Bruxelles şi în Danemarca. Pe când islamiştii vor face asta şi în România?” (duminicǎ, 25 noiembrie 2012)

Am citit aceastǎ ştire interogativǎ pe site-ul NapocaNews, care îmi aminteşte de ceea ce spunea recent un lider islamist religios, anume cǎ România şi Bulgaria ar fi fost ţǎri musulmane, deci”ocuparea” lor de cǎtre turciar fi legitimǎ! Dar iata stirea:
          „Primaria din Bruxelles a hotǎrât ca anul acesta sǎ înlocuiascǎ tradiţionalul brad de Craciun, pentru a nu-i ofensa pe musulmani. Locul acestuia va fi luat de o costrucţie de fier, înaltǎ de 25 de metri, dotata cu ecrane ce vor emite semnale luminoase şi sonore.
Sunt incertitudini şi în ceea ce priveşte amplasarea scenei Naşterii Domnului. Un sfert din locuitorii oraşului Bruxelles sunt musulmani, un procent important în calculele electorale ale autoritǎţilor, care au luat aceastǎ decizie.
O hotǎrâre mult mai gravǎ a fost luatǎ însǎ în oraşul Kokkeda, Danemarca, unde funcţionarii municipali au votat împotriva alocǎrii de fonduri pentru achiziţionarea bradului de Craciun şi organizarea evenimentelor specifice.
Conform Agerpres, explicaţia este simplǎ: majoritatea funcţionarilor municipali sunt de religie musulmanǎ. De aceea, susţine presa, aceştia au decis sǎ facǎ economii la sǎrbǎtoarea creştinǎ, în schimb nu s-au zgârcit sǎ marcheze cu tot fastul sǎrbǎtoarea Kurban Bayrami, din bugetul municipal.
Sursa: FrontPress.ro (http://www.napocanews.ro/2012/11/musulmanii-interzic-bradul-de-craciun-in-bruxelles-si-in-danemarca-pe-cand-islamistii-vor-face-asta-si-in-romania.html, accesat la 28 noiembrie 2012)

Adaugă comentariu