Membri ai Colegiului Studenţesc de Performanţǎ Academicǎ din cadrul UBB – participanţi la Ziua Porţilor Deschise, la Memorialul de la Sighet

Fundaţia Academia Civică, în colaborare cu Fundaţia „Corneliu Coposu” (cu prilejul centenarului naşterii marelui om politic) a organizat joi, 29 mai, cu ocazia Înǎlţǎrii şi a Zilei Eroilor), la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, din oraşul Sighet, Ziua Porţilor Deschise, o zi a celor ce au trecut prin închisorile şi deportările comuniste sau au luptat în mişcarea de rezistenţǎ împotriva comunismului.

Aşa cum se ştie, Memorialul este organizat în fosta închisoare construitǎ de autoritǎţile Imperiului Austro-Ungar, în 1897, la fel ca şi alte închisori din Transilvania: Aiud, Gherla, Oradea, Cluj, Satu-Mare, Turda etc. Dupa venirea comuniştilor la putere, închisoarea de la Sighet a devenit o piesǎ importantǎ în sistemul penitenciar romanesc. Datorita izolǎrii ei şi apropierii de graniţa cu Ucraina, aici au fost deţinuţi, pânǎ în anul dezafectarii (1955), personalitǎţi politice, ştiinţifice şi religioase, precum Gheorghe Tatarescu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe Brǎtianu, Iuliu Hossu, Anton Durcovici, Constantin C. Giurescu, Pantelimon Halippa, Constantin Argetoianu şi mulţi alţii.
Ca de obicei, au participat, la acţiunile organizate cu acest prilej, foşti deţinuţi politici, deportaţi, membri ai familiilor şi prieteni ai acestora, ca şi mulţi oameni care “n-au renunţat la amintirea suferinţei”.
Manifestǎrile au început cu masa rotundă „Cum l-am cunoscut pe Corneliu Coposu” (care a fost şi lansare de carte: Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian, ediţia a III-a, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2014, şi Marin Pop, Monografia familiei Coposu, între istorie şi memorie, Editura Caiete Silvane, Zalǎu, 2014). Au luat cuvântul: Ana Blandiana, Romulus Rusan, Vartan Arachelian, Gavril Dejeu, membru PNŢCD, fost ministru în guvernarea CDR, Mircea Carp, ziarist, Marin Pop, Ion Andrei Gherasim, nepotul lui Ilie Lazar şi secretar personal al lui Corneliu Coposu, Sergiu Rizescu, fost deţinut politic, membru PNŢCD şi fost parlamentar, Flavia Coposu Bǎlescu, Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, Dumitru Liţu, fost deţinut politic, Teodor Stanca, fost deţinut politic, membru PNŢCD şi fost parlamentar.
Am vizitat şi cele douǎ curţi interioare ale Memorialului. Într-una din acestea, se aflǎ Spațiul de Reculegere și Rugăciune , realizat în urma unui concurs de proiecte, la care au participat 50 de arhitecți și artiști, fiind realizat în 1997, după proiectul arhitectului Radu Mihăilescu, un proiect “care îmbină stilul antic (sugestia tholos-ului grec și a catacombei creștine) cu o viziune modernă. Pe pereții rampei de coborâre în spațiul subpamântean au fost gravate în andezit fumuriu numele a aproape opt mii de morți din închisorile, lagărele și locurile de deportare din România”, dupǎ cum se scrie în ghidul Memorialului.
Pereţii cu numele morţilor (trecuţi aleatoriu, nu în ordine alfabeticǎ) ne aminteşte de Monumentul Veteranilor din Vietnam, din Washington DC. “Operația de strângere a numelor morților – ne spune ghidul – a necesitat zece ani de muncă în cadrul Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului, iar cifra este departe de a acoperi adevărata amploare a represiunii. Cele mai multe nume au fost stabilite de Cicerone Ionițoiu și de către domnul Eugen Sahan, ambii istorici prin vocație și foști deținuți politici. Cheltuielile materiale pentru proiectarea și construirea Spațiului de Reculegere și Rugăciune au fost suportate de către Mihai Cârciog (1940-2011) din Londra, principalul donator al Memorialului.”
În altǎ curte interioarǎ se aflǎ grupul statuar Cortegiul Sacrificaților, realizat de sculptorul Aurel I. Vlad, care a devenit deja una din emblemele muzeului. “Este vorba de optsprezece siluete umane, mergând spre un zid care le închide orizontul, așa cum comunismul zăgăduise viața a milioane de oameni. Prezentată în 1997 în lemn, lucrarea a fost turnată în anul urmator în bronz”, ne spune ghidul.
Ne-au impresionat, de asemenea, operele de artǎ adǎpostite de Memorial: tapiseria Libertate, te iubim!, de Șerbana Dragoescu, pictura Înviere, de Cristian Paraschiv, sculptura în bronz Marea Neagra, dedicată de Ovidiu Maitec (autorul statuii lui Mihai Eminescu din faţa Teatrului Naţional “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca) istoricului Gheorghe I. Brătianu, mort la Sighet, cele două sculpturi de mari dimensiuni ale lui Camilian Demetrescu, intitulate Omagiu deținutului politic (una subintitulată Înviere).
O ultimă componentă a Memorialului este Cimitirul Săracilor, situat la 2,5 kilometri de Sighet. După cum ne-a spus Doamna Ana Blandiana, aici au fost îngropați noaptea, în cel mai mare secret, cei 54 de morți din închisoarea politică, uneori în gropi comune, peste care erau aşezate glii de iarbǎ, pentru a nu rǎmâne locul marcat. Pentru celebrarea sacrificiului acestor victime, a fost imaginat, în 1999, un proiect peisagistic. Pe suprafața de 14.500 m.p. a cimitirului a fost desenat un contur al țării, din gard viu, care formeazǎ conturul României actuale, iar altarul (crucea şi masa din piatrǎ) se aflǎ pe un loc care corespunde Sighetului de pe hartǎ, toata suprafaţa fiind imaginatǎ ca un “loc cu verdeaţǎ”, dedicat memoriei victimelor comunismului, care au fost aruncate în gropi comune şi al cǎror numǎr şi nume nu se cunosc cu exactitate.“Prin creştere – se spune în ghidul de prezentare a locului –, jnepenii, jepii, brazii şi molizii vor deveni un amfiteatru vegetal, în interiorul cǎruia <<ţara>> va rǎmâne ca o poianǎ. Ideea este cǎ, în felul acesta, patria îşi ţine martirii în braţe şi îi plânge prin generaţiile repetate ale vegetaţiei. De pe o belvedere, care va fi amplasatǎ pe un loc înǎlţat (e vorba de Poarta Memoriei, n. I.R.), tocmai pe malul Tisei (care este frontiera actuala cu Ucraina), vizitatorii Memorialului vor putea vedea acest desen simbolic tot mai desluşit, pe mǎsurǎ ce natura va desǎvârşi proiectul.” (http://www.turismland.ro/memorialul-din-sighet, accesat la 26 mai 2012).
Am privit acest contur de la la înǎlţimea Porţii Memoriei (ale cǎrei lucrǎri sunt finalizate), ea servind şi ca clopotniţǎ. Am admirat clopotul, pe care sunt gravate urmǎtoarele cuvinte biblice: “Cel ce va voi sǎ-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine, acela O va mântui.” (Luca, 9, 24 – text preluat din Biblia tradusǎ de Mitropolitul Bartolomeu).
Doamna Ana Blandiana ne-a mai spus cǎ, în 1971, Ceauşescu a vrut sǎ ofere familiilor lui Iuliu Mnaiu şi Gheorghe Brǎtianu rǎmǎşiţele pǎmânteşti ale celor doi.
Oasele presupuse a fi ale lui Iuliu Maniu au fost refuzate de familie, pentru că Maniu nu avea dentiţie sănătoasă, şi nici o tijǎ la picior (el suferise doar o fractură, care se vindecase, deci nu purta tijă). Urmaşii lui Brǎtianu au acceptat scheletul oferit, care a fost reînhumat la Florica, deşi aceştia ştiau precis că nu era el”, pe placa de mormânt fiind scris un text evaziv.
A fost amintit şi cazul lui Alexandru Satmari, fost ofiţer politic al temniţei de la Sighet, între anii 1953-1957, care a declarat că nu se simte cu nimic vinovat, pentru cǎ el şi-a făcut doar serviciul. În posesia lui Satmari s-au aflat o serie de obiecte, declarate de acesta ca fiind ale lui Iuliu Maniu: o pălărie, un baston, o batistă cu monogramă sau un calapod de făcut pantofi, presupus a fi confecţionat de politician chiar în închisoare, acesta încercând sǎ valorifice obiectele respective (pe baston fiind încrustaţi anul naşterii şi anul morţii lui Maniu, ceea ce constuia o sfidare a logicii elementare, care a fǎcut-o pe Doamna Ana Blandiana sǎ intervinǎ public)
A doua zi, programul a continuat la Parcul de Sculpturi al Muzeului de Artă Contemporană Florean din localitatea Cărbunari (14 km de la Baia Mare, în direcţia Târgu Lăpuş), unde a avut loc vernisarea sculpturii Omagiu pentru foştii deţinuţi politici, o masă rotundă despre rezistenţa împotriva comunismului, manifestǎrile încheindu-se cu vizitarea Parcului de Sculpturi.