*Un fragment din memoriile lui Mihai Beniuc: “În 1946, ARLUS a făcut un concurs pentru un simbol plastic al asociaţiei. Cineva mi-a povestit că, într-un plic, a fost găsită o pictură în care un sovietic sta cu pantalonii lăsaţi şi cu spatele gol, aplecat atât cât trebuie, iar un român, din gura căruia ieşea un tricolor – albastru-galben-roşu –, îl lingea de zor. De atunci au trecut însă peste 20 de ani. Tricolorul mai funcţionează şi acum, dar alt spate e la rând. De ce nu?”.
Întreb şi eu: cine a luat locul sovieticilor, la care ne-am ploconit cel puţin douǎ decenii? Cred cǎ rǎspunsul este uşor de dat!
*Mircea Popa a scris o excelentǎ recenzie la cartea mea, Un ardelean la Bucureşti, aşa cum numai el ştie sǎ scrie. Lipsesc accentele critice, douǎ dintre ele spunându-mi-le în particular (la un moment dat am spus cǎ Elena este mama Regelui Carol al II-lea, când ea era, de fapt, soţia sa. De asemenea, mai spunea cǎ existǎ un exces de detalii, care devine la un moment dat obositor. Trebuia sǎ le scrie şi în recenzie!). Oricum, o voi propune revistei Apostrof. Revista care a iniţiat un experiment interesaant, anume ca doi autori sǎ se prezinte reciproc. Foarte frumoasǎ ideea, numai cǎ ea duce la anularea spiritului critic, pe care eu îl consider indispensabil în actul critic. “Scǎrpinatul pe spate”, cum zic eu, nu are ce cǎuta în critica literarǎ. Acest spirit încerc sǎ îl “implementez”şi în Revista românǎ de istorie a presei, dar, trebuie sǎ recunosc, fǎrǎ mult succers.
*Schimb de e-mailuri cu Irina Petraş (Irinuca, cum îi spun eu), aceastǎ “Al. Rosetti al Clujului” (îi spun cǎ aşa îmi voi intitula un articol pe care îl voi scrie despre ea, într-un moment aniversar, respectiv când va împlini … 50 de ani!). Îmi rǎspunde cǎ sunt gentil, dar în acest an va face 65 şi cǎ este dispusǎ sǎ rǎspundǎ “întrebǎrilor mele incomode” (de unde pânǎ unde am ajuns eu un intervievator incomod? Nu mi-am propus sǎ fiu aşa ceva! Ceea ce fac însǎ este sǎ mǎ documenetz pânǎ-n pânzele albe când fac un interviu cu cineva şi atunci, evident, nu pot ocoli întrebǎrile incomode, problemele delicate. Interviul meu cu Adrian Pǎunescu este un exemplu în acest sens). Oricum, pentru un interviu cu Irina, lectura interviului-fluviu, realizat cu ea de regretatul Alexandru Deşliu (Convorbiri cu Irina Petraş, Focsani, 2006), este obligatorie.
Irinuca ne comunicǎ posibilitatea de a trimite cǎrţi pentru premiere la Filiala Cluj şi ne spune componenţa juriului: Ion Cristofor, Ştefan Borbély, Michaela Mudure şi Dora Pavel. Primii trei îmi sunt amici foarte buni. Dar am zis ca nu mai trimit cǎrţi pentru premiere, pentru prefeţe şi postfeţe. Deşi aici e ca la loz în plic: cine nu joacǎ nu câştigǎ! Voi mai vedea!
Tot Irina spunea la o festivitate: sǎ-ţi trǎieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima din viaţa ta!
Despre pupincurismul românilor
D