Despre casa pǎrinteascǎ

Am primit, pe adresa Asociaţiei Române de Istorie a Presei, de la domnul Vasile Barbu, poet şi “promotor cultural”, cum se spune acum, din Uzdin, mai multe numere ale revistei Floare de latinitate (cu subtitlul Nu uita cǎ eşti român…), despre a cǎrei existenţǎ, spre ruşinea mea, nu ştiam. Pentru ca surpriza sǎ fie şi mai mare, domnul Barbu mi-a mai trimis douǎ publicaţii, iarǎşi necunoscute mie: Berea – periodic al FEST (cu) BEREA de la Uzdin, Republica Serbia, revistǎ ajunsǎ în al IV-lea an de apariţie, şi Trǎiascǎ rǎchia, aceasta aflându-se în al treilea an de existenţǎ, ambele fiind fondate de domnul Vasile Barbu. Revista Trǎiascǎ rǎchia are urmǎtorul slogan: “Doamne, sǎ mǎ vǎd odatǎ treaz/ Şi-apoi sǎ mǎ-mbǎt de fericire!”, semnat A.Au. Doman.
Dar ce m-a mirat cel mai mult a fost cǎ am gǎsit în revista Floare de latinitate (anul VIII, nr. 1 (30), 2011), poezia Casa pǎrinteascǎ nu e de vânzare, pe motivul Casa pǎrinteascǎ nu se vinde – cunoscuta melodie a lui Fuego. Autorul poeziei este Nicolae Nicoarǎ Horia. Desigur, aici este alt text, dar care are, şi acesta, o rezonanţǎ puternicǎ pentru mine, gândindu-mǎ la casa pǎrinteascǎ din Nandra mea natalǎ: “Ni se duc pǎrinţii şi în urma lor/ Se rǎceşte spuza Dorului în vatrǎ,/ Nu-i auzi cum strigǎ dupǎ ajutor?/ Uitǎ-mi întrebarea, Doamne, şi mǎ iartǎ!// Dar opreşte-mi Timpul – trecerea mǎ doare/ Şi fereşte lutul nostru de îngheţ,/ Casa pǎrinteascǎ nu e de vânzare,/ Casa pǎrinteascǎ nici nu are preţ!// Chiar dacǎ nu şade nimenea la masǎ,/ Chiar dacǎ nu doarme nimenea la pat,/ Tu, aşa cum este, singurǎ, o lasǎ,/ Scrie doar pe uşǎ, simplu: ocupat!// Scrisul tǎu sǎ fie ca o sǎrbǎtoare,/ Scrisul tǎu sǎ fie testament citeţ –/ Casa pǎrinteascǎ nu e de vânzare,/ Cine sǎ îi punǎ sufletului preţ?”